- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (18.05.2017, 23:22)
- Lucian Vasilescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
FOTO Carte, film, tinereţe, altfel: "Suge-o, Ramona!", "Suge-o, Andrei!" – un fenomen în expansiune
Totul a plecat de la o ştire publicată joi, pe fluxul MEDIAFAX: "«Suge-o, Andrei!» – o carte prea sinceră, pe care nu o poţi rata. Lansarea, azi, la ora 17.00."
Urmărește
10654 afișări
Carte, film, tinereţe, altfel: "Suge-o, Ramona", "Suge-o, Andrei" – un fenomen în expansiune
Iată ştirea:
"«Suge-o, Andrei!», al doilea volum după «Suge-o, Ramona!», se lansează oficial astăzi, la ora 17.00, în Barul Happy Cinema din Liberty Center.
«Sunt surprins. Nu m-am gândit nicio clipă că va avea succes. Este o mândrie foarte mare că m-au citit atâtea persoane. Prima carte nu am vrut să o public pentru că era deja pe internet şi mă gândeam că nu o mai cumpără nimeni. Mă presau totuşi oamenii. Atunci am zis: Hai sa facem 100 de exemplare. Am făcut o listă de precomenzi şi am primit câteva mii de cereri», a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei Ciobanu, despre momentul în care a decis să publice prima carte, «Suge-o, Ramona!».
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
FSB susţine că a dejucat comploturile ucrainene de a ucide ofiţeri de rang înalt
-
China va construi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume în Tibet
-
Un mare producător de maşini donează un milion de dolari pentru inaugurarea lui Donald Trump la Casa Albă
Deşi nu avea mari aşteptări, cartea a ajuns repede în topul vânzărilor şi se menţine acolo de aproape trei ani.
Andrei Ciobanu spune că a doua carte, «Suge-o Andrei», a fost pentru el mult mai grea şi asta tocmai din cauza responsabilităţii faţă de cititori. «Un lucru este sigur», spune autorul, «orice om se regăseşte în carte pentru că toţi am trecut prin experienţe similare.»
«Ştiam că e presiune, că sunt aşteptări şi că sunt mulţi care vor să o citească. Mi-a fost mai greu. Nu am încercat să păcălesc, am spus pe bune tot. Cum am crezut, aşa am zis-o, asta a fost părerea mea. Nu am încercat să mă pun într-o lumină mai bună», a mai spus Andrei Ciobanu.
Lansarea oficială vine în contextul în care «Suge-o, Andrei!» (ed. Litera) se menţine în fruntea topului, atât la categoria autori români, cât şi la general, aprilie fiind a treia lună consecutivă când cartea este cea mai vândută de magazinul online elefant.ro."
Mai ştiam că romanul "Suge-o, Ramona!" urmează să fie ecranizat, în regia Cristinei Iacob, cea care a dovedit că ştie să scoată oamenii din casă şi să-i aducă în sălile de cinema cu filmele "#Selfie" (2014) şi "#Selfie 69" (2016).
Scenariul lui "#Selfie 69" este semnat de Cristina Iacob, Maria Spirache şi Tudor Potra, imaginea îi aparţine lui Barbu Bălăşoiu, iar filmul a fost produs şi distribuit de Zazu Film. În primele trei săptămâni de la lansare, "#Selfie 69" a adus în cinematografe 100.000 de spectatori. Să scoţi din casă în 21 de zile 100.000 de oameni şi să-i aduci la cinema să-ţi vadă filmul nu-i puţin lucru.
Aşadar, am fost prezent la ora şi la locul întâmplării, în barul complexului de cinematografe amintit. La intrare, un stand de cărţi, cu "Suge-o, Andrei!" şi acadele bicolore (alb cu roşu) – identitatea vizuală a ambelor volume. Înăuntru, la o măsuţă, autorul – Andrei Ciobanu. Citisem câteva interviuri cu el şi de fiecare dată spunea că nu se consideră scriitor, ci entertainer (face radio şi prestează cu succes Stand-up comedy). Lansare de carte. Niciun discurs savant, nicio tămâiere, doar tineri care veneau, pe rând, cu ambele volume din seria "Suge-o…", pentru autograf, o scurtă discuţie cu autorul şi un selfie (iar selfie) cu acesta. Am ieşit să văd dacă la standul de la intrare era şi primul volum al seriei – nu era – asta înseamnă că oamenii veneau cu el de acasă.
Observaţie: Andrei scrie cu stânga şi are peste 1,90 metri – pentru a se fotografia cu cititorii lui era nevoit să facă o amplă fandare, ca să ajungă, cât de cât, la înălţimea lor. Tot Andrei are aproape 28 de ani. Asta înseamnă că, în 2014, când a publicat "Suge-o, Ramona!", roman care împleteşte autobiografia cu ficţiunea (ca şi acadeaua de pe copertă, alb cu roşu) avea cu doar nouă ani mai mult decât personajele sale, deci avea încă acces la amintiri în priză directă, nefiltrate, neafectate.
Vârsta estimată a celor care-i solicitau autografe: mi-au părut, cu toţii, mai tineri decât autorul. Fete, băieţi, cupluri, în proporţii egale. Tineri şi frumoşi.
M-am gândit să-i întreb pe unii dintre ei de ce au cumpărat cartea; de fapt de ce-au citit-o pe prima şi vor s-o citească şi pe a doua.
Ana: "S-ar putea să vă miraţi că citim, dar uite că citim. Nu suntem aşa cum vă închipuiţi dumneavoastră că suntem (aici m-a făcut să mă simt un bătrân ursuz). Suntem altfel, suntem ca în cărţile astea şi, în primul rând, suntem."
Mădălina (însoţită de prietenul ei, Bogdan): "El mi-a arătat primul volum şi, când am văzut titlul, era să-i iau la palme. Am acceptat să-l citesc şi am văzut că este despre noi, nu despre noi doi, ci despre cei de vârsta noastră. Dumneavoastră citeaţi «La Medeleni», noi citim asta (iar m-am simţit bătrân, bolnav şi obosit)." "Dar voi aţi citit «La Medeleni», ăsta? " "Am citit, că ne-au obligat la şcoală, e frumos, dar noi nu mai suntem aşa. Gândim altfel, visăm altfel, dar cel mai important lucru este că gândim şi că visăm, deşi dumneavoastră nu pare să vă pese prea mult de ce gândim şi ce visăm noi." (de data asta m-am simţit ca o mumie ambulantă).
Pe replica asta mi-am amintit că am citit undeva că regizoarea Cristina Iacob a spus despre "Suge-o…" astea că sunt un soi de "Romanul adolescentului miop" (Mircea Eliade) al zilelor noastre. De ce n-ar fi? De ce n-ar fi şi un fel de "Elevul Dima dintr-a şaptea" al lui Mihail Drumeş, de ce n-ar fi şi un fel de "Corigent la limba română" al lui Ion Minulescu, sau un fel de "Cişmigiu et Comp." al lui Grigore Băjenaru?
Andrei Ciobanu a ieşit pe hol, să vorbească la telefon. Când a terminat, i-am propus să ne facem o fotografie cu câte o acadea. Am făcut. A vrut să-mi dăruiască acadeaua, dar am fost nevoit să-l refuz, fiindcă bătrân, bolnav şi obosit cum sunt, am glicemia mare şi asta mi-ar mai lipsi, să pier răpus de-o acadea.
"Două cărţi de succes, una după alta, nu-i puţin lucru. Dar cel mai bine le-ar şedea să fie trei – o trilogie…"
"M-am gândit şi eu la asta şi, dacă o să simt că pot continua povestea în aceeaşi cheie credibilă, am s-o scriu şi pe a treia."
"«Ramona…» a apărut la editura Trei, iar «Andrei…» la editura Litrera. De ce? "
"Pur şi simplu am vrut să capăt experienţă în relaţia cu editurile. Am vrut să văd cum este şi în altă parte. Nu a fost nicio disfuncţie în relaţia cu prima editură."
"Cum de există unitate grafică, o identitate vizuală a celor două coperte, deşi cărţile au apărut la edituri diferite? "
"Coperta este a mea, nu este a unei edituri şi am ţinut în mod special să aibă aceeaşi identitate vizuală."
"Cristina Iacob spunea că ar vrea să înceapă filmările la «Suge-o, Ramona…» în vara asta. Sunteţi gata?"
"Scenariul e gata, castingul e gata în proporţie de 90%, vom începe în august, aşa cum ne-am propus."
"Este un pariu mare pentru un regizor să ecranizeze un text care a avut mai bine de 1 milion de cititori online…"
"A sărit bine de 1 milion."
"Şi mai şi…"
"Tocmai de aia, pentru că este un pariu mare, o să facem filmul în engleză şi cu o seamă de actori americani."
M-am uitat spre bar, deja se formase un rând de tineri care aşteptau autograf, m-am uitat mult în sus în ochii lui Andrei Ciobanu, i-am mulţumit şi i-am urat succes.
S-a uitat şi el, în jos, către mine, către un alt secol şi către un alt mileniu şi mi-a spus, la rândul lui, "Mulţumesc".
Aşa a fost la lansarea lui "Suge-o, Andrei!". "Suge-o, Ramona!" va fi pe ecrane la anul, în regia Cristinei Iacob.
Citeşte şi: ”Suge-o Andrei! ”- o carte prea sinceră pe care nu o poţi rata. Lansarea, azi, la ora 17.00
Citeşte şi: Salariaţii muzeelor publice din România vor protesta, sâmbătă, de Noaptea Muzeelor, NEMULŢUMIŢI de legea salarizării
Citeşte şi: Procurorul care a ajutat la deconspirarea crimelor naziştilor, mărturii TERIFIANTE despre ATROCITĂŢILE comise de ofiţerii SS
Citește pe alephnews.ro: Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ce zile libere au românii în ianuarie 2025. Se anunță 5 sărbători legale care cad în timpul săptămânii
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe