UNITER organizează preselecţia pentru Gala Tânărului Actor – HOP, a XX-a ediţie, în perioada 10 – 12 iulie 2017 (cu posibiltatea de prelungire, în funcţie de numărul concurenţilor înscrişi), la Teatrul Naţional I. L. Caragiale din Bucureşti, Sala Mică.
Evenimentul se adresează tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licenţă) începând cu promoţia 2013.
Actorii Marcel Iureş, Maia Morgenstern şi Petru Vutcărău vor juriza şi vor decide participanţii şi aspiranţii la titlul de „Cel mai bun tânăr actor” la Gala HOP.
Tema ediţiei aniversare a Galei HOP este: Singurătate– Suportabila singurătate a fiinţei la A.P. Cehov.
Data limită de înscriere la preselecţie este 30 iunie 2017. Candidaţii trebuie să trimită la adresa de email [email protected] un curriculum vitae, copie după diploma de absolvire sau după adeverinţă în cazul absolvenţilor anului 2017, o fotografie (portret, rezoluţie 300 dpi) şi titlul exerciţiului prezentat.
La Secţiunea Individual, preselecţia va consta în două probe: Prima va fi prezentarea unui moment scenic pe tema impusă, având ca bază texte din opera lui A.P.Cehov (scrisori, nuvele, piese de teatru). Durata maximă: 5 minute.
Cea de-a doua probă va fi prezentarea unui moment scenic, la libera alegere, care să evidenţieze calităţile şi preocupările stilistice ale candidatului. Durata maximă: 5 minute.
La Secţiunea Grup, concurenţii vor pregăti un spectacol/studiu/work in progress (multi-media, instalaţie, teatru fizic, teatru dans, performance) având ca suport un text cehovian sau un text al unui autor modern, contemporan ce are ca temă revizitarea operei cehoviene. Durata maximă: 30 minute. Componenţa maximă a unui grup – 6 persoane.
Gala Tânărului Actor-HOP, program permanent al UNITER şi singular în peisajul festivalier autohton, este un concurs care are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic. Ediţia din anul 2017 va avea loc între 4-8 septembrie la Vox Maris Grand Resort Costineşti. Director artistic al evenimentului este Miklós Bács.
Gala Tânărului Actor HOP 2017 va avea loc în faţa unui juriu diferit de cel de la preselecţie, care va decide câştigătorii.
Detalii suplimentare pe http://www.uniter.ro/programe/gala-tanarului-actor/ şi pe http://www.uniter.ro.
Uniunea Teatrală din România – UNITER – este o organizaţie profesională, apolitică, neguvernamentală şi nonprofit, constituită prin asocierea liberă a creatorilor din domeniul teatrului.