Frânturi din universul tulburător creat de Tim Burton, la Humanitas (Galerie Foto şi Video)

Publicat: 20 02. 2009, 11:31
Actualizat: 06 11. 2012, 09:13

Alex Leo Şerban a explicat, la începutul evenimentului, că volumul lui Tim Burton nu face parte din colecţia Humanitas dedicată cinematografiei pentru că este, în primul rând, o lucrare literară.

Cartea conţine mici poeme, poveşti despre personaje bizare, care s-ar putea înscrie în galeria eroilor din filmele lui Burton, însoţite de desene sugestive, realizate de autor.

Astfel, regizorul prezintă în acest volum poveşti precum:

"Dragostea Băieţişorului şi a Chibritei",

"Băiatul cu piroane în ochi",

"Fata cu mulţi ochi",

"Cap de dovleac",

"Jimmy, hidosul băiat pinguin",

o fată care se transformă, brusc, într-o canapea, dar şi

ieşirea în lume a Băiatului-stridie.

GALERIE FOTO

Alex Leo Şerban a apreciat ingeniozitatea traducerii volumului. La rândul său, Marius Chivu a spus că, în momentul în care era în impas în ceea ce priveşte traducerea, a fost ajutat de desenele auxiliare ale lui Tim Burton.

"Aşa, unele strofe scrise de mine sunt mai bune decât cele ale lui Tim Burton", a glumit acesta.

Tim Burton este cunoscut în lumea cinematografiei pentru estetica sa ce preferă goticul, câteva personaje din creaţiile sale, precum Edward-Mâini de Foarfecă sau Sweeney Todd, un bărbier însetat de sânge, devenind legendare.

Printre filmele regizate de Burton se numără "Planeta maimuţelor" (2001), "Peştele cel mare" (2003), "Mireasa Moartă" (2005).