Fraţii Coen au devenit membri ai Ordinului Artelor şi Literelor în rang de Comandor

Cineaştii americani Joel şi Ethan Coen au devenit membri ai Ordinului Artelor şi Literelor în rang de Comandor, cea mai înaltă distincţie culturală franceză, în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri la Paris.

Urmărește
70 afișări
Imaginea articolului Fraţii Coen au devenit membri ai Ordinului Artelor şi Literelor în rang de Comandor

Joel şi Ethan Coen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Distincţiile au fost înmânate celor doi cineaşti americani de Aurelie Filippetti, actualul ministru al Culturii din Franţa, informează hollywoodreporter.com.

"Uneori, viaţa îţi joacă feste. Unele dintre ele sunt foarte nefericite. Unele dintre ele sunt foarte fericite. Aceasta este una dintre cele mai fericite glume pe care viaţa a făcut-o pe seama noastră. Suntem foarte recunoscători pentru ea", a declarat Joel Coen la finalul ceremoniei.

În ciuda faptului că fraţii Coen sunt americani, cei doi cineaşti nu sunt deloc străini de universul cinematografic din Franţa. Opt dintre filmele lor au avut premierele mondiale la Festivalul de Film de la Cannes, iar unul dintre ele, "Barton Fink", a câştigat prestigiosul trofeu Palme d'Or, în 1991. Totodată, cel mai recent film al lor, "Inside Llewyn Davis", a câştigat marele premiu al juriului la ediţia din acest an a festivalului de pe Croazetă.

Fraţii Coen sunt regizori, scenarişti şi producători. Pelicula lor "Nu există ţară pentru bătrâni/ No Country For Old Men" (2007) a fost recompensată cu patru premii Oscar. Cei doi cineaşti au primit de-a lungul anilor alte nominalizări la premiile Academiei americane, pentru filme precum "Adevăratul curaj/ True Grit" (2010), "Un tip serios/ A Serious Man" (2009) şi "Fargo" (1996), care a fost de altfel premiat pentru scenariu. Printre cele mai cunoscute filme ale lor se mai numără "Marele Lebowski" (1998), "Dragostea costă/ Intolerable Cruelty" (2003) şi "Citeşte şi arde/ Burn After Reading" (2008).

Ordinul Artelor şi Literelor este un titlu acordat de Guvernul francez acelor persoane care au avut o contribuţie semnificativă la îmbogăţirea patrimoniului cultural al Franţei.

Printre celelalte personalităţi din industria de divertisment care au primit această distincţie în 2013 se numără actorul Bruce Willis, regizorul Wong Kar-wai, cântăreţul Bono, scriitorul şi actorul James Lipton, dar şi celebrul Ringo Starr, fostul toboşar al trupei The Beatles.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici