Mostra a dorit să "recompenseze doi artişti ale căror opere avangardiste au deschis noi posibilităţi de exprimare poetică, conceptuală şi socială pentru profesioniştii din lumea întreagă", a declarat criticul de artă şi filosoful Daniel Brinbaum, ce face parte din comitetul de organizare a celei de-a 53-a ediţii a Bienalei.
Premiile Leul de Aur vor fi înmânate pe 6 iunie, în timpul ceremoniei de inaugurare a Mostrei.
Bienala de artă contemporană din acest an îşi propune să evidenţieze procesul de creaţie a operelor ce vor fi expuse, pentru a se delimita de "expunerile tradiţionale de tip muzeu".
În 2007, Leul de Aur al Bienalei de artă contemporană a fost decernat fotografului Malick Sidibé, din Mali, pentru întreaga lui operă artistică, acest premiu fiind o premieră pentru continentul african.
Yoko Ono, în vârstă de 76 de ani, fosta parteneră de viaţă a lui John Lennon, este considerată "o pionieră a conceptului de «art-performance» şi una dintre cele mai influente artiste", potrivit organizatorilor.
Chiar înainte să devină "o legendă a culturii pop, ea dezvoltat modele artistice care au marcat lumea", precizează organizatorii Bienalei.
John Baldessari, un californian în vârstă de 78 de ani, este un artist conceptual, "care a inventat un limbaj vizual specific" şi a realizat "un număr excepţional de lucrări".
Citeşte şi:
Rezidenţă artistică la Bienala de la Veneţia, oferită de ICR
"Seducţia Intervalului" reprezintă România la Bienala de la Veneţia