„Seniori ai picturii româneşti contemporane”, în expoziţie, la Bucureşti

Publicat: 27 02. 2008, 18:06
Actualizat: 05 11. 2012, 16:25

Potrivit organizatorilor, în cadrul expoziţiei vor fi reunite lucrări aparţinând artiştilor Traian Brădean, Corneliu Brăescu, , Maria Constantin, Cornelia Daneţ Demetrescu, Madi Dinu, Yvonne Hasan, Ion Pană, şi Sanda Şărămăt.

Elite Art Gallery este un proiect care îşi propune să promoveze arta şi valorile specifice culturii româneşti.

Expoziţia va avea zece tehnici diferite, zece viziuni asupra naturii statice şi peisajului, adică asupra a două genuri de referinţă atât pentru perioada interbelică, cât şi pentru cea actuală.

Privită în ansamblu, expoziţia "oglindeşte o întreagă paletă de preocupări şi de revalorificări ale curentelor din prima jumătate a secolului XX: impresionism, postimpresionism, cubism, avangardă în sens larg. Sunt lucrări deopotrivă valoroase, ce mărturisesc fără excepţie o excepţională şcoală de pictură, respect pentru vocaţia artistică şi pentru publicul receptor, sunt lucrări care solicită pe deplin justificat aprecierea şi omagiul nostru" spune Luiza Barcan, curatorul acestei expoziții.