Gabriel Liiceanu: Cioran a avut o dezbatere cu totul specială cu compatrioţii săi

Conferinţa moderată de directoarea Bibliotecii Centrale Universitare (BCU), Mireille Rădoi, a inclus o proiecţie a 20 de minute din documentarul "Apocalipsa după Cioran", realizat de Sorin Ilieşiu şi Gabriel Liiceanu. Filmul, prezintă, de altfel, ultimul interviu acordat de către Cioran.

Gabriel Liiceanu, cel care l-a intervievat pe marele filozof, atunci, a povestit cum s-a înfuriat când tovarăşa de viaţă a lui Cioran, Simone Boué, şi-a exprimat dorinţa de a nu difuza niciodată acest material, la vreo televiziune franceză. Liiceanu a mărturisit că mai târziu a înţeles că acel Cioran din ultimul interviu era un filozov la "crepuscul". Liiceanu a vorbit şi despre volumul pe care îl semnează, "Itinerariile unei vieţi", carte care îi este dedicată tot lui Cioran şi în care prezintă imagini din viaţa acestuia sau fotocopii ale unor acte, dar şi un interviu inedit cu Simone Boué.

Liiceanu a povestit, spre finalul întâlnirii, cum Cioran a refuzat, constant, să aibă o meserie organizată, să fie "un maimuţoi care merge la birou", după cum considera filozoful. Prin acest refuz i-a fericit şi pe cei din jurul său, căci directorul liceului din Sibiu unde Cioran era profesor s-a îmbătat de bucurie când a aflat că acesta a plecat la Paris, a povestit amuzat Liiceanu. Astfel, interviul cu tovarăşa de viaţă a lui Cioran explorează şi modul în care aceasta "i-a finanţat gândirea".

Liiceanu a mai povestit, pe lângă aspectele legate de filozofia lui Cioran, despre simţul umorului al acestuia, dar şi despre sfaturile practice pe care acesta le dădea celor apropiaţi.

La rândul său, Horia Roman Patapievici a povestit că, în jurnalul lui Virgil Ierunca, Cioran apare ca o prezenţă amuzantă, care se inflamează repede şi cu umor. Astfel, luat la rost în legătură cu felul în care ilustrează România în cărţile sale, la o întâlnire la Paris, filozoful a replicat că el iubeşte România, "dar invers".

Patapievici a citit şi din scrisorile pe care filozoful la trimitea acasă, documente care sunt dovada unei griji şi atenţii "infinitezimale" faţă de apropiaţii săi. "Cioran avea un fond de enormă bunătate", a spus Patapievici.

Evenimentul de la BCU face parte din seria de manifestări ocazionate de centenarul naşterii lui Emil Cioran, celebrat în acest an, pe 8 aprilie.

Emil Cioran s-a născut la Răşinari, judeţul Sibiu. Prima lui carte apărută, în 1934, în România, "Pe culmile disperării", a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi şi premiul Tinerilor Scriitori Români. Succesiv au apărut: "Cartea amăgirilor" (1935), "Schimbarea la faţă a României" (1936), "Lacrimi şi sfinţi" (1937). Cel de-al doilea volum, "Schimbarea la faţă a României", a fost autocenzurat în ediţia a doua, apărută la începutul anilor '90, autorul însuşi eliminând numeroase pasaje considerate extremiste, "pretenţioase şi stupide".

În 1937, Emil Cioran pleacă în Franţa, cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti. După o scurtă întoarcere în ţară (două luni) în 1940, el părăseşte pentru totdeauna România şi se stabileşte la Paris. Din acest moment, Cioran va publica numai în limba franceză, operele lui fiind apreciate nu numai pentru conţinutul lor, dar şi pentru stilul plin de distincţie şi fineţe al limbii. În 1949 îi apare la editura Gallimard - care va publica mai târziu majoritatea cărţilor sale - prima lucrare scrisă în limba franceză, "Précis de décomposition (Tratat de descompunere)", distinsă în 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran a refuzat toate distincţiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran a locuit la Paris, în Cartierul Latin, pe care nu l-a părăsit niciodată. A trăit mult timp retras şi a murit în 1995. În schimb, a cultivat darul conversaţiei cu numeroşii săi prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu, Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a întreţinut o vastă corespondenţă, dezvăluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.

(Seviciul FOTO al MEDIAFAX vă pune la dispoziţie imagini)