- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (19.11.2014, 19:33)
- Dorina Călin
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gaudeamus 2014: Cărţi începând de la 1 leu, noutăţi editoriale şi întâlniri cu mari scriitori
Editurile româneşti au pregătit pentru ediţia din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus foarte multe surprize, lansări unde cititorii îşi pot întâlni scriitorii preferaţi, dar şi reduceri consistente, vizitatorii având astfel ocazia de a cumpăra cărţi cu preţuri începând de la 1 leu.
Urmărește
1555 afișări
FOCUS: Gaudeamus 2014-Cărţi începând de la 1 leu, noutăţi editoriale şi întâlniri cu mari scriitori (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)
Cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, care va avea loc de miercuri până duminică, în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, oferă vizitatorilor aproximativ 750 de evenimente editoriale şi profesionale, un număr record în istoria manifestării.
La cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Gaudeamus, editurile Polirom şi Cartea Românească sunt prezente cu peste o mie de titluri, toate aflate la o reducere de până la 20%. La stand se găsesc 34 de titluri noi, având în program 31 de evenimente, lansări şi dezbateri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
Se circulă în condiţii de iarnă pe străzile din mai multe judeţe. Recomandările poliţiştilor
-
Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver
-
Donald Trusk avertizează că ameninţarea unui război global este „serioasă şi reală”
"Noi, în cadrul acestei ediţii Gaudeamus, vom lansa în premieră o serie de autor dedicată unuia dintre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani, Gheorghe Crăciun. Seria este editată de editura Cartea Românească şi debutează cu volumele «Acte originale/ Copii legalizate (variaţiuni pe o temă în contralumină)» şi «Mecanica fluidului»", a declarat pentru MEDIAFAX Ana-Maria Tabarca, redactor de promovare editurile Polirom şi Cartea Românească.
"Un alt motiv pentru care ar trebui să vizitaţi standurile editurilor Polirom şi Cartea Românească, ar fi Patrick Modiano, cel mai recent premiant Nobel pentru literatură, căruia editura Polirom îi editează în cadrul colecţiei «Biblioteca Polirom» două volume: «Bulevardele de centură» şi «Călătorie de nuntă». Alături de Patrick Modiano, bineînţeles, Polirom are o listă lungă de premianţi la Nobel", a mai spus Ana-Maria Tabarca, precizând că Polirom şi Cartea Românească mizează şi pe diversitatea evenimentelor.
"Avem evenimente destinate atât publicului larg, cât şi unui public mai specializat şi interesat şi de altceva în afară de literatură. Vineri, avem o dezbatere pe tema ultimului volum semnat de Alina Mungiu-Pippidi, în dialog cu Vartan Arachelian, sub titlul «Tranziţia. Primii 25 de ani». Apoi, sâmbătă, avem un alt eveniment dedicat părinţilor şi copiilor, se lansează ultimul volum din trilogia «Medaliile succesului », semnat de Georgeta Panişoară şi Ion-Ovidiu Panişoară. De asemenea, un eveniment important ar constitui şi lansarea cărţii semante de Andrei Oişteanu, «Religie, politică şi mit. Texte despre Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu»", a declarat Ana-Maria Tabarca.
Şi editura Humanitas are o mulţime de surprize pentru cititorii săi, prilejuindu-le întâlnirea cu unii dintre cei mai citiţi scriitori ai momentului.
"Vă aşteptăm în standul editurii Humanitas şi anul acesta cu cea mai importantă ofertă editorială pe ştiinţe umane şi pe literatură. Avem pregătite peste 30 de titluri noi, care îşi aşteaptă vizitatorii şi cumpărătorii. De asemenea, cei mai importanţi şi cei mai iubiţi autori Humanitas vor lansa o carte pe durata celor cinci zile de târg. Vorbim aici de întâlniri cu Mircea Cărtărescu, Andrei Pleşu, Dan. C.Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu. Totodată, aşa cum ne-am obişnuit cititorii în ultimii doi ani ediţiile de colecţie Humanitas, bestsellerurile Humanitas au preţuri speciale, iar aceste ediţii sunt, cu siguranţă, cadoul cel mai potrivit pentru sărbătorile de iarnă care se apropie", a declarat Ioana Iancu, coordonator PR & marketing Grupul Humanitas.
La editura Aramis, cărţile pentru copii pot fi achiziţionate la preţuri începând de la 1 leu. De asemenea, foarte multe cărţi de Crăciun îi aşteaptă pe vizitatorii târgului.
Şi la standul Curtea Veche Publishing spiritul de sărbători pluteşte în aer, iar cititorii au destule motive pentru care ar trebui să-i treacă pragul.
"În primul rând, pentru că vor găsi aici atmosfera de sărbători, vom avea pe parcursul celor cinci zile de târg o atmosferă de poveste, pe care încercăm să o recreăm cu spiriduşii de Curtea Veche. Cititorii de la standul nostru vor şi primi cadouri de Crăciun de la aceşti spiriduşi; dacă au fost cititori harnici, suntem şi noi darnici. Toată atmosfera de aici, de toate lucrurile frumoase care se vor întâmpla la stand, inclusiv momente de poveste, de sărbătoare pe care vrem să le imortalizăm cu cititorii de la Curtea Veche, se vor găsi apoi pe Facebook şi cine va veni aici va vedea exact despre ce este vorba. Un al doilea motiv pentru care ar trebui să vină sunt apariţiile editoriale de excepţie (...). Al treilea motiv, sunt preţurile pe care putem să le oferim doar la târguri. Vom avea vineri ziua de Black Friday, cu până la 80% reducere la 90% din oferta noastră şi chiar şi în afara acestei zile avem reduceri. Sunt convinsă că toată lumea care va veni la standul nostru va pleca cu cel puţin o bucurie de Crăciun", a declarat pentru MEDIAFAX Miruna Meiroşu, PR Curtea Veche Publishing.
Grupul Editorial Corin îi aşteaptă atât pe cititorii fideli, cât şi pe cei care de abia acum descoperă editura, cu o ofertă bogată, reduceri pe măsură şi multe surprize.
"Aşteptăm cititorii fideli şi nu numai cu noutăţi la preţuri foarte prietenoase, noutăţi pe care le vor găsi, săptămâna aceasta, doar la Gaudeamus, ele nu o să ajungă în librării, cum ar fi volumul trei din seria «Divergent», «Experiment», care este o carte foarte aşteptată şi facem cititorilor surpriza de a publica acest volum şi de a-l vinde şi cu o reducere de preţ, la Gaudeamus. Un alt titlu de neratat la Grupul Editorial Corint ar fi albumul «Copilăria regală», text scris de istoricul Filip Iorga. (...) Pe mai mici cititorii îi invităm să treacă printr-o poartă magică şi să pătrundă în universul unei noi şcoli de magie, zicem noi şi credem că ei o să ne confirme, mai tare decât «Harry Potter», «Magisterium» se numeşte cartea, prima carte din seria «Magisterium» se numeşte «Testul fierului»", a declarat Roxana Petrescu, PR Manager al Grupului Editorial Corint.
La standul editurii Litera, vizitatorii vor găsi cărţi frumoase, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, cu reduceri de la 25% până la 70%.
"Cred că toţi cititorii care sunt îndrăgostiţi de cărţile frumoase ar trebui să ajungă în acest weekend la Gaudeamus şi să treacă şi pe la standul editurii Litera, pentru că noi le-am pregătit mai multe surprize. În primul rând, o să avem patru lansări de carte foarte frumoase, printre ele «Patrimoniul UNESCO», care este o carte foarte frumoasă, cu cele mai cunoscute şi frumoase locuri din lume. O să avem duminică o întâlnire cu fanii cărţii Violetta şi sâmbătă trei evenimente frumoase, lansarea cărţii lui Mircea Dinescu, încă o carte care a apărut în colecţia noastre bestseller «Secretele Verei Atkins», prima româncă spion în Al Doilea Război Mondial, şi «Cântecul păsărilor», care este o nouă carte a lui Sebastian Faulks, un autor pe care deja noi îl avem de mai mult timp printre autorii noştri. În al doilea rând, cred că ar trebui să ne viziteze pentru că le-am pregătit o serie de reduceri, de la 25% până la 70%, aşa că toate cărţile noastre încep de la 5 lei şi preţul maxim este 120 de lei pentru enciclopedii şi dicţionare, deci cred că, cumva, se încadrează în bugetul oricărui om care îndrăgeşte cărţile. Şi în al treilea rând, cred că ar trebui să ne viziteze pentru că le-am pregătit un stand foarte frumos, cel mai luminos stand din târg, colorat, cu plasme care prezintă cărţile, pentru ca oamenii să ştie dinainte ce cumpără, şi cu un aranjament foarte frumos de flori", a declarat Andra Cărbunaru, specialist marketing şi PR al editurii Litera.
Un alt stand care nu ar trebui ratat la această ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus este cel al editurii Trei, cititorii având ocazia de a achiziţiona cărţile preferate cu reduceri de până la 50%.
"Pentru Gaudeamus 2014, editura Trei aduce cititorilor foarte multe noutăţi, mai ales din zona Young Fiction, Literary Fiction, dar avem şi cărţi pentru copii în premieră pentru editura Trei. Avem chiar câteva titluri foarte drăguţe pentru copii: «În căutarea sufletului Crăciunului» şi seria «Iepuraşul şi ariciul». Pentru adolescenţi, avem o carte fenomen «Endgame. Jocul final. Convocare», de James Frey şi Nils Johnson-Shelton, care deja a apărut în 30 de ţări şi în unele dintre ele a apărut la al treilea tiraj. Este o carte care are asociat un joc pe aplicaţii mobile, care va fi lansat în ianuarie, şi care conţine în fiecare volum al trilogiei câte o enigmă. Cine rezolvă enigma din primul volum câştigă 500.000 de dolari în aur, al doilea volum, 1 milion de dolari în aur, şi al treilea volum, 1.500.000 de dolari în aur. Sunt nişte monede care se bat special pentru câştigători şi sunt expuşi într-un cazino din Las Vegas. Poate concura orice cititor, indiferent de naţie. O altă carte frumoasă pentru adolecenţi este «Belzhar», de Meg Wolitzer, o autoare foarte iubită în Statele Unite şi de curând şi în Europa. Avem şi «Şocul căderii», de Nathan Filer. (...) De la autorul biografiei «Ierusalim», Simon Sebag Montefiore, avem primul lui volum de ficţiune, «Într-o noapte de iarnă», o poveste inspirată de o istorie din vremea imperiului stalinist, când Stalin şi-a decimat practic comitetul politc folosindu-se de copiii acelor oameni. Şi o carte eveniment, «Sutton», de J.R. Moehringer. La Gaudeamus 2014, Grupul Editoria Trei îşi aşteaptă clienţii cu reduceri de 30%, de 50% şi avem şi câteva sute de titluri, la preţ fix de 10 lei", a declarat Virginia Costeschi, coordonator editorial al editurii Trei.
La editura All, reducerile şi noutăţile îi întâmpină pe cititori. De asemenea, o serie de lansări vor prilejui întâlnirea cu scriitorii preferaţi.
"Cei care vizitează anul acesta standul editurii All au parte nu numai de reduceri foarte mari de preţ, dar au şi parte de noutăţi, care vor avea parte şi de lansări. Sâmbătă vor avea loc cele mai multe lansări. (...) O să avem un eveniment cu Pixi, în care vor veni şi câţiva copii de la o grădiniţă, o să coloreze, o să deseneze, o să cânte, o să se distreze", a declarat pentru MEDIAFAX Sabina Ghiulţu, asistent marketing & PR editura All.
Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de Învăţătură 2014 este iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România.
Partener privilegiat al ediţiei din 2014 este, şi în acest an, GADIF - Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România. Preşedintele de onoare al ediţiei, amfitrionul Târgului Internaţional Gaudeamus 2014, este Benoît Rutten, preşedinte GADIF, delegat Valonia - Bruxelles în România.
Târgul Internaţional Gaudeamus este principala componentă a Programului Lectura, un proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei. Palmaresul celor 20 de ani de existenţă, care însumează 83 de târguri Gaudeamus, peste 2.300.000 de vizitatori şi aproape 8.700 de manifestări organizate în acest cadru, aduce Radio România în poziţia de lider în industria evenimentelor de acest tip din România, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Accesul publicului în incinta târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru tombola Gaudeamus. Ca şi la ediţiile precedente, mai mult de jumătate dintre vizitatorii târgului vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, profesioniştii din domeniile editorial - educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate.
Programul de vizitare este zilnic, între orele 10.00 şi 20.00.
Mai multe informaţii despre Târgul Internaţional Gaudeamus se găsesc pe site-ul gaudeamus.ro.
Citește pe alephnews.ro: Donald Tusk, premierul Poloniei, avertizează că amenințarea unui Al Treilea Război Mondial este „serioasă și reală”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Intră România în Schengen din ianuarie? Momentul decisiv ar putea fi reprezentat de discuția de la Budapesta
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
CANCAN.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe