Prim solistul şi dirijorul acestui concert este Russell McGregor, concert maestru al orchestrei palatului Schonbrunn din Viena.
El a avut ocazia să îi acompanieze şi „dirijeze”, printre alţii, pe Luciano Pavarotti, Jose Carreras şi Ildiko Raimondi.
Născut în Oxford (Marea Britanie), Russell a crescut şi a făcut primi paşi în muzică în Australia, loc în care s-a întors pentru un concert la Opera House din Sydney. În prezent, Russel locuieşte în Austria.
Muzicianul cântă la o vioară fabricată de Carlo Giuseppe Testore în anul 1697, „sora mai mică” a celebrei viole a lui Wolfgang Amadeus Mozart.
„Este o plăcere şi o onoare să revin în fiecare an, în ultimii cinci ani, în ţara dumneavoastră. Pentru mine, concertul de Crăciun din România este ca şi o întoarcere acasă. Aveţi o ţară minunată şi un public ce merită să asculte cea mai bună muzică”, spune Russell McGregor.
Invitaţi speciali în spectacolul de la Bucureşti sunt soprana Romana Beutel şi baritonul Michael Havlicek.
Anul trecut, ei au fost aplaudaţi îndelung de publicul care a umplut Sala Palatului din Bucureşti.
Johann Strauss Ensemble a reuşit să încânte prin perfomanţe muzicale în multe din marile centre culturale ale lumii.
S-au bucurat de reprezentaţiile orchestrei spectatori din Tokyo, Osaka, Melbourne, Sydney, Paris, Londra, Monaco, Madrid, Roma, Bruxelles, Berlin, Zurich, Hamburg, Salzburg, Linz şi Viena.
„Ca în fiecare an, pregătim publicului din România surprize muzicale cu care suntem siguri că îi vom încânta”, a spus directorul artistic al Johann Strauss Ensemble, Erich Buchman.
Biletele pentru spectacolul „Christmas in Vienna” au fost puse în vânzare şi se găsesc la casa de bilete a Sălii Palatului, la Teatrul Naţional Bucureşti, Magazinul Muzica, Teatrul Nottara, staţia de metrou Unirii 2, reţeaua magazinelor Diverta şi Germanos, reţeaua Carrefour şi online, pe vandbilete.ro, biletedelatati.ro, bilete.ro, blt.ro, ticketpoint.ro şi eventim.ro.