Prima pagină » Cultură-Media » Aproape 30.000 de vizitatori în primele două zile ale Târgului Gaudeamus

Aproape 30.000 de vizitatori în primele două zile ale Târgului Gaudeamus

Târgul de Carte Gaudeamus, care are loc între 19 şi 23 noiembrie, la Bucureşti, a avut aproape 30.000 de vizitatori în primele două zile, informează organizatorii, Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), care anticipează o prezenţă record, până la finalul manifestării.
Aproape 30.000 de vizitatori în primele două zile ale Târgului Gaudeamus
21 nov. 2008, 12:08, Cultură-Media

Potrivit SRR, la lansarea volumului "Istoria critică a literaturii române", de Nicolae Manolescu, care a avut loc joi, au participat peste 500 de persoane. De altfel, imediat după lansare a fost epuizat stocul volumului editat de Paralela 45, fiind vândute, în total, aproape 1.000 de exemplare.

De asemenea, au fost anunţaţi câştigătorii celei de-a şasea ediţii a Concursului Naţional de Lectură "Mircea Nedelciu".

Astfel, pe locul I s-a clasat Bogdan Cosmin Coman (Colegiul Naţional "Mihail Sadoveanu" din Paşcani), pe locul II, Mihaela Tabacu (Colegiul Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti) şi pe locul al treilea, Ionuţ Blidar (Liceul Pedagogic "Carmen Sylva" din Timişoara).

Premiile oferite de organizatori au constat în sume de bani destinate achiziţiei de cărţi, vândute în cadrul târgului.

Cea de-a XV-a ediţie a Târgului Gaudeamus este organizată de Societatea Română de Radiodifuziune, în parteneriat cu Automobile Dacia, bibliofagia.ro, magazinultau.ro, RCS&RDS, Bancpost, Xerox România şi Metrorex.