Festivalul Filmului Francez a fost deschis în prezenţa ambasadorului Henri Paul (Video)
Henri Paul a declarat că festivalul de la Bucureşti, care include şi o secţiunea aniversară a Quinzainne des Realisateurs, include o selecţie deschisă tuturor iubitorulor de cinema. "Franţa, ca şi România sunt patrii ale cinematografiei", a adăugat acesta.
Olivier Pere, delegatul general al Quinzainne des Realisateurs, a declarat, în cadrul galei de deschidere, că Bucureştiul a fost ales să fie unul dintre cele patru oraşe care celebrează secţiunea festivalului de la Cannes deoarece foarte mulţi cineaşti români s-au remarcat în cadrul acestui program special, de la Lucian Pintilie până la Radu Muntean, anul acesta.
"Sunt fericit că această aniversare se termină la Bucureşti", a adăugat Pere.
Bucureştiul s-a numărat printre cele patru oraşe unde Quinzaine des Realisateurs celebrează 40 de ani, alături de Londra, Buenos Aires şi Seul. La deschidere au mai fost prezenţi producătorul Albert Serra şi a actriţa Lolita Chammah.
Festivalul Filmului Francez aduce la Bucureşti peste 50 de filme: avanpremiere, pelicule incluse în programul care celebrează cea de-a 40-a aniversare a secţiunii Quinzaine des Realisateurs, "În clasă" de Laurent Cantet, distins cu Palme d’Or, dar şi o lecţie de cinematografie cu Lucian Pintilie.
Filmul care va fi proiectat în închiderea festivalului este "Mes stars et moi", de Laetitia Colombani, potrivit organizatorilor.
"Mesrine: L’instinct de mort"