- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (09.04.2011, 10:26)
- , ,
George Brăiloiu: Am fost contactat de Ministerul Culturii şi Academie pentru lotul Cioran, urmează să decid
Omul de afaceri George Brăiloiu, care a cumpărat ansamblul de manuscrise şi documente ale lui Emil Cioran, joi seară, la o licitaţie la Paris, a spus la RFI că a fost contactat de Ministerul Culturii şi de Academia Română pentru aceste obiecte, dar urmează să decidă cărei instituţii le va dona.
Urmărește
110 afișări
George Brăiloiu: Am fost contactat de Ministerul Culturii şi Academie pentru lotul Cioran, urmează să decid
George Brăiloiu spune că va decide cine va intra posesia documentelor abia după ce se va consulta cu "persoane avizate". Totodată, George Brăiloiu a declarat la RFI că a fost contactat de Ministerul Culturii, vineri după-amiază, dar şi de preşedintele Academiei Române, şi a discutat de asemenea cu reprezentanţii Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) din Capitală. Aceasta din urmă a participat, de altfel, la licitaţia de la Paris, alături de Televiziunea Română.
"Am fost contactat şi de la Ministerul Culturii din partea domnului ministru şi cu cei de la Biblioteca Centrală Universitară am discutat, m-au felicitat, ei au fost competitorii mei. Nu ştiam evident...", a spus Brăiloiu la Radio France Internationale (RFI). "Săptămâna viitoare deja am stabilit o întâlnire cu preşedintele Academiei, o să discut cu oameni avizaţi, pentru că eu nu sunt avizat şi o să iau o decizie în consecinţă", a adăugat el.
George Brăiloiu mai spune că este prima dată când participă la o astfel de licitaţie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Ministerul Finanţelor a luat joi de la bănci 1,3 mld. lei, la o dobândă de 7,03%/an
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
-
RAR avertizează: Escrocheria cu certificate auto false, la mare căutare
"Am decis să particip la licitaţie aflând că statul român nu participă. Intenţia mea a fost să cumpăr tot fondul, am şi reuşit după cum se vede şi de altfel să rămână secretă identitatea mea... Motivul a fost acela de a le dona statului român, de a le aduce acasă", a mai declarat omul de afaceri.
George Brăiloiu, prin compania KDF Energy, a cumpărat întregul fond cu 123 de manuscrise şi documente personale ale lui Emil Cioran, la finalul licitaţiei organizate joi la Paris de casa Binoche şi Giquello, oferind întreaga sumă la care s-a ajuns prin licitarea fiecărui obiect în parte - 406.000 euro -, printr-o clauză numită "faculté de réunion de lots".
Omul de afaceri George Brăiloiu a declarat, joi seară, pentru Ştirile Pro TV, că KDF Energy, compania pe care o deţine, a cumpărat manuscrisele şi că acestea vor ajunge în ţară.
"Le voi dona statului", a declarat George Brăiloiu, adăugând: "Mi s-a părut normal să cumpăr tot. Nu am avut o motivaţie specială".
El a mai precizat atunci că donaţia va fi făcută în câteva luni, după ce avocaţii săi vor discuta cu reprezentanţii Bibliotecii Central Universitare, Academiei Române, dar şi cu alte instituţii. Omul de afaceri, care a spus că a licitat din ţară, dar că a avut şi brokeri la Paris, a declarat că este un admirator al lui Emil Cioran. George Brăiloiu consideră că manuscrisele trebuie să se întoarcă în ţară şi să facă parte din patrimoniul naţional.
Totodată, într-un comunicat remis MEDIAFAX vineri, reprezentanţii Hotelului Drouot din Paris, unde a avut loc licitaţia, au precizat că achiziţia a fost făcută de compania KDF Energy, controlată de omul de afaceri George Brăiloiu, pentru suma totală de 507.500 de euro (taxe incluse).
Potrivit casei Binoche şi Giquello, dintre cele 123 de loturi din ansamblul Emil Cioran, cele care au atins cele mai mari sume în timpul licitaţiei au fost: diploma de licenţă (lot 169) - 17.000 de euro, un carnet de note (lotul 118) - 16.000 de euro, manuscrisul "Cartea amăgirilor" - 13.000 de euro, manuscrisul "Îndreptar Pătimaş" - 12.100 de euro, paşaportul (lotul 172) - 11.000 de euro, carnetul de student (lotul 173) - 11.000 de euro - şi manuscrisul "Consideraţiuni asupra problemii cunoştinţei la Kant" - 10.200 de euro.
Două instituţii din România, Televiziunea Română (TVR) şi Biblioteca Centrală Universitară (BCU), au participat şi ele la licitaţia de la Paris. Dezvăluirea a fost făcută de directorul BCU, Mireille Radoi, joi, cu câteva ore înainte de licitaţie, pentru MEDIAFAX.
În timpul licitaţiei, BCU şi TVR reuşiseră să câştige mai multe dintre obiectele scoase la licitaţie. "Nu ne-am mai închipuit că cineva poate să facă totalul. Reuşisem să luăm din fiecare, şi din manuscrise, şi din documente", a declarat Mireille Rădoi pentru MEDIAFAX. Ea a precizat că s-a ajuns la sume foarte mari la licitarea fiecărui document în parte.
Pe de altă parte, şi reprezentanţii TVR au declarat pentru MEDIAFAX că TVR reuşise să achiziţioneze câteva documente ale lui Cioran, însă au pierdut totul din cauză că o persoana a achiziţionat tot lotul, oferind întreaga sumă la care s-a ajuns prin licitarea fiecărui obiect în parte.
"S-a licitat mult mai mult decât ne aşteptam. Toţi cei care reuşiseră să achiziţioneze ceva au pierdut la final. A fost mult peste posibilităţile noastre", au mai spus reprezentanţii TVR.
Expertul Frédéric Castaing, citat de RFI, a precizat, miercuri, că aceste manuscrise, care acoperă perioada din viaţa lui Cioran de dinainte de a se stabili definitiv în Franţa, în anii 1940, sunt total diferite de cele 37 de caiete manuscrise ale filosofului despre care s-a vorbit în presă în ultima vreme, respectiv cele atribuite definitiv de justiţia franceză, luna trecută, comerciantei de vechituri Simone Baulez. Acestea au fost descoperite în februarie 1998, în pivniţa casei din Paris unde a locuit scriitorul. Valoarea acestor manuscrise depăşeşte în prezent un milion de euro, potrivit specialiştilor.
În schimb, manuscrisele care au fost scoase la vânzare joi, la Paris, aparţineau familiei unui fost prieten apropiat al lui Cioran.
Acelaşi expert a menţionat că manuscrise semnate de Cioran se găsesc foarte rar pe piaţă, evenimentul de joi fiind extrem de important întrucât este pentru prima dată când sunt scoase la licitaţie atât de multe documente de o atât de mare calitate.
Scriitorul român Emil Cioran, ale cărui opere au fost scrise majoritar în limba franceză, ar fi împlinit vârsta de 100 de ani vineri, pe 8 aprilie.
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe