Glamour, fast şi spectacol, la deschiderea celei de-a 64-a ediţii a Berlinalei

Cea de-a 64-a ediţie a Berlinalei a debutat joi seară cu proiecţia filmului "The Grand Budapest Hotel", un lungmetraj regizat de americanul Wes Anderson, care are o distribuţie demnă de un palat de cinci stele.

Urmărește
99 afișări
Imaginea articolului Glamour, fast şi spectacol, la deschiderea celei de-a 64-a ediţii a Berlinalei

Glamour, fast şi spectacol, la deschiderea celei de-a 64-a ediţii a Berlinalei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Încă de joi după-amiază, sub un soare aproape primăvăratic, fanii prezenţi la festival i-au aşteptat cu nerăbdare pe actorii Ralph Fiennes, Willem Dafoe, Bill Murray, Jeff Goldblum, Edward Norton şi Tilda Swinton să iasă de la conferinţa de presă care a precedat proiecţia filmului.

Festivităţile vor dura până pe 16 februarie, iar Berlinala va dispune astfel de 10 zile, în timpul cărora vor fi proiectate peste 400 de filme.

Un omagiu special îi va fi adus americanului Philip Seymour Hoffman, decedat recent, prin proiecţia pe 11 februarie a filmului "Capote", care i-a adus Oscarul pentru cel mai bun actor în 2006.

Un număr de 20 de lungmetraje provenind din peste 10 ţări se vor afla în competiţie, cărora li se vor adăuga trei filme în afara competiţiei: mult aşteptatul "Eroii monumentelor/ The Monuments Men", care îl are ca regizor şi protagonist pe George Clooney, "La belle et la bête", de Christoph Gans, cu Vincent Cassel şi Léa Seydoux, un film care se distanţează foarte mult de fabula poetică, şi versiunea necenzurată a filmului "Nimfomana Vol. I/ Nymphomaniac: Volume 1" regizat de controversatul cineast danez Lars von Trier.

Filme cu bugete mari sau turnate cu multă economie, dar şi regizori confirmaţi şi regizori debutanţi, se vor înfrunta pentru recompensa supremă, Ursul de Aur, care va fi decernat pe 15 februarie. Anul trecut, acest trofeu prestigios a fost câştigat de filmul românesc "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, considerat o operă cinematografică lipsită de concesii la adresa României postcomuniste.

Veteranul cineast francez Alain Resnais, premiat adeseori în festivaluri, va prezenta, la vârsta de 91 de ani, cel mai recent film al său, "Aimer, boire et chanter". El va concura la Berlin şi cu tânărul argentinian Benjamin Naishtat şi cu filmul de debut al acestuia, "Historia del miedo".

Peruana Claudia Llosa, în vârstă de 37 de ani, recompensată în 2009 cu Ursul de Aur pentru "Fausta", revine în competiţie în acest an cu "Aloft", un film care îi are pe generic pe Jennifer Connely, Mélanie Laurent şi Cillian Murphy.

Cinema-ul american va fi reprezentat de Richard Linklater, care va prezenta la Berlin filmul "Boyhood", o experienţă unică în cinema-ul de ficţiune, întrucât pelicula a fost turnată într-un interval de 12 ani, cu aceiaşi actori, în rândul cărora se remarcă Ethan Hawke şi Patricia Arquette.

Crimele naziste din Europa vor reprezenta una dintre temele centrale de la Berlinala 2014. "Nu este o alegere conştientă. Există pur şi simplu multe filme bune disponibile cu acest subiect", a precizat directorul festivalului, Dieter Kosslick.

"The Monuments Men", de exemplu, cu George Clooney, Matt Damon, Cate Blanchett, Bill Murray şi Jean Dujardin, spune povestea unei echipe de experţi care luptă pentru a salva operele de artă furate de nazişti.

Germanul Volker Schlöndorff îşi va prezenta săptămâna viitoare filmul "Diplomatie", o piesă de teatru care devine film, şi care explică motivele pentru care generalul Dietrich von Choltitz a decis să nu respecte ordinul lui Hitler şi a scutit Parisul de distrugeri majore.

În filmul lui Wes Anderson, stilul este burlesc, iar imaginaţia pare, ca de obicei în cazul său, fără limite. "The Grand Budapest Hotel" se derulează într-o ţară imaginară din Europa Centrală, în Republica Zubrowka, bulversată de război, fascism şi apoi comunism, pentru a descrie o lume dispărută, aceea dintr-o Belle Epoque a secolului XX şi cu aristocraţia ei.

În faţa presei, Wes Anderson a spus că s-a inspirat din scriitorul austriac Stefan Zweig "mai mult pentru atmosferă, decât de o operă particulară", dar şi din Ernst Lubitsch, un maestru al comediei americane din anii '30-'40.

Bulversările din China contemporană vor fi şi ele abordate prin intermediul a trei filme în competiţie, "filme regizate de o nouă generaţie de cineaşti", potrivit declaraţiilor făcute de directorul Berlinalei: Lou Ye prezintă "Blind Massage", adaptare a unei opere literare despre o confrerie a maseurilor orbi, Dao Yinan prezintă "Black Coal, Thin Ice", despre un poliţist aflat pe urmele unui criminal în serie, iar Ning Hao prezintă "No Man's Land", o introspecţie în lumea chinezilor marginalizaţi.

Printre celelalte lungmetraje mult aşteptate figurează, vineri, "La voie de l'ennemi", al franco-algerianului Rachid Bouchareb, care îi are pe afiş pe americanii Forest Whitaker şi Harvey Keitel.

Selecţia este completată de filme realizate în Japonia, Germania, Austria şi Marea Britanie.

De altfel, Berlinala 2014 va aduce un omagiu special cineastului britanic Ken Loach, ajuns la vârsta de 77 de ani.

Americanul James Schamus, producător al filmelor regizate de celebrul Ang Lee, va fi preşedintele juriului oficial al Berlinalei, din care mai fac parte actorul austriac Christoph Waltz, actorul chinez Tony Leung, producătoarea americană Barbara Broccoli, actriţa daneză Trine Dyrholm, pictoriţa şi regizoarea iraniană Mitra Farahani şi actriţa americană Greta Gerwig.

"Cinema-ul este o mare familie, chiar dacă în toate familiile pot să existe dezacorduri profunde în timpul cinei. Însă, dimineaţa, după ce ne trezim, ne iubim în continuare", a spus James Schamus.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici