Google îl celebrează pe John Lennon printr-un logo special

Google şi-a modificat vineri logoul de pe pagina sa principală pentru a marca 70 de ani de la naşterea muzicianului John Lennon, membru al trupei The Beatles.

Urmărește
27 afișări
Imaginea articolului Google îl celebrează pe John Lennon printr-un logo special

Google îl celebrează pe John Lennon printr-un logo special

Noul logo al Google este de fapt o animaţie care rulează pe fundalul sonor al piesei "Imagine", una dintre cele mai populare creaţii muzicale ale artistului.

Mai multe evenimente speciale vor avea loc pentru a marca aniversarea a 70 de ani de la naşterea artistului.

Astfel, Yoko Ono, văduva lui John Lennon, organizează pe 9 octombrie două concerte, la Los Angeles şi la Reykjavik, în memoria fostului ei soţ.

La concertul din Los Angeles vor participa trupa muzicienei japoneze, Plastic Ono Band, Sean Lennon, fiul lui Yoko şi John Lennon, dar şi o serie de artişti de seamă, precum Lady Gaga, Iggy Pop, producătorul hip-hop RZA, Perry Farrell - solistul trupei Jane's Addiction şi doi dintre membrii grupului Sonic Youth - Kim Gordon şi Thurston Moore.

"Faptul că în acest an sărbătorim a 70-a aniversare a lui John reprezintă un eveniment foarte special pentru noi toţi. Cu toţii vom celebra memoria lui John, care ne-a transmis atât de multă energie pozitivă în timpul vieţii, dar şi după moarte", a declarat Yoko Ono.

Yoko Ono va prezida, totodată, tot pe 9 octombrie, ceremonia anuală de pornire a instalaţiei de iluminare de pe faţada Imagine Peace Tower de pe insula Vioey din apropiere de Islanda. Ceremonia va putea fi urmărită în direct şi pe internet, gratuit, pe site-ul www.imaginepeace.com. După ceremonie, Yoko Ono va înmâna LennonOno Grant for Peace, o distincţie bianuală, şi va susţine pe această insulă un concert împreună cu fiul ei Sean Lennon.

La sfârşitul lunii iunie, casa de discuri EMI a anunţat că va celebra cea de-a 70-a aniversare a lui John Lennon prin lansarea pe piaţă a tuturor albumelor solo ale muzicianului în versiuni remasterizate cu ajutorul tehnicilor digitale.

Cea de-a 70-a aniversare a lui John Lennon va fi celebrată şi printr-o ceremonie de sigilare a unei capsule a timpului, care va conţine diverse obiecte expediate de fani, dar şi câteva înregistrări ale regretatului artistului britanic, după destrămarea grupului Beatles. Ceremonia va avea loc la Rock and Roll Hall of Fame Museum din statul Ohio (SUA), care va păstra această capsulă până la ceremonia de deschidere a acesteia, programată pentru 9 octombrie 2040, ziua când artistul britanic ar fi împlinit 100 de ani.

Julian, fiul lui John Lennon cu prima lui soţie, Cynthia Powell, va inaugura, pe 9 octombrie, un monument al păcii în memoria tatălui său, în Chavasse Park din Liverpool, oraşul natal al cântăreţului. Sculptura a fost creată de Global Peace Initiative din California, o organizaţie care intenţionează să plaseze câte un astfel de monument al păcii pe fiecare continent, şi va reprezenta statuia de pe continentul european.

John Lennon, născut în 9 octombrie 1940, a fost împuşcat mortal pe 8 decembrie 1980, în faţa locuinţei sale din New York, în timp ce se întorcea acasă împreună cu Yoko Ono, după o sesiune de înregistrări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici