Prima pagină » Cultură-Media » Google marchează debutul vacanţei de Crăciun printr-un logo special

Google marchează debutul vacanţei de Crăciun printr-un logo special

Motorul de căutare online Google anunţă vacanţa de Crăciun printr-un logo special, însoţit de textul "Tis The Season!", inspirat de albumul artiştilor Vince Gill şi Olivia Newton-John, lansat în 2000.

Astfel, prima zi din vacanţa de Crăciun – miercuri – este marcată de Google printr-un desen care reuneşte diverse personaje colorate şi alte elemente, ce apar ca decupate din hârtie, literele logoului fiind reprezentate de animale.

În plus, utilizatorii motorului de căutare pot trimite, prin intermediul unui buton special, logoul Google spre a fi publicat pe reţelele de socializare Google+, Facebook şi Twitter, dar şi prin e-mail.

Google îşi modifică logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Doodle-urile sunt reprezentări ocazionale ale logoului afişat pe prima pagină Google (www.google.ro), care au acompaniat de-a lungul anilor căutările online făcute de utilizatorii din întreaga lume.