- Home
- Cultură-Media
- FRANKFURT, (18.01.2010, 16:29)
Google va informa autorităţile germane antitrust în legătură cu activităţile sale
Google va furniza autorităţilor germane antitrust informaţii referitoare la activităţile sale, în urma unor reclamaţii ale concurenţilor şi ale asociaţiilor editorilor de presă.
Urmărește
25 afișări
Google va informa autorităţile germane antitrust în legătură cu activităţile sale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Autoritatea pentru concurenţă ne-a informat în legătură cu reclamaţiile concurenţilor Google şi suntem pregătiţi să explicăm practicile comerciale şi produsele noastre, fiind convinşi că acestea respectă legislaţia europeană şi germană", a declarat, luni, un purtător de cuvânt al Google în Germania.
Instituţia germană a confirmat că a solicitat Google să îi furnizeze astfel de informaţii, care nu implică faptul că ar fi avut loc vreo infracţiune, a precizat un purtător de cuvânt al autorităţii.
Trei reclamaţii au fost făcute împotriva Google, una din partea Ciao, o filială a Microsoft, o alta de către compania de cartografie Euro-cities, iar a treia din partea federaţiilor editorilor de presă VDZ şi BDZV.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Cele două federaţii reclamă că mai multe servicii ale Google, printre care Google News, Google Images şi Google Video, folosesc conţinut fără autorizaţie, generând venituri din publicitate pentru motorul american de căutare pe Internet, a declarat un purtător de cuvânt al VDZ.
Reclamanţii au cerut totodată autorităţii pentru concurenţă să verifice dacă Google nu privilegiază anumite rezultate ale serviciului de căutare, fără să precizeze acest fapt.
La începutul lunii ianuarie, ministrul german de Justiţie, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, a estimat că Google începe să devină un monopol gigant, asemănător Microsoft, şi a cerut analiza juridică a anumitor servicii propuse.
Google este supus unor investigaţii asemănătoare în mai multe ţări.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe