Grupul german RTL a renunţat la toate cele şapte licenţe de televiziune deţinute în România

Grupul german RTL a renunţat la toate cele şapte licenţe de televiziune deţinute în România - RTL+, RTL II, Cool TV, FILM+2, FILM+, Reflektor şi Series + -, potrivit unei informări transmise recent Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

Urmărește
35194 afișări
Imaginea articolului Grupul german RTL a renunţat la toate cele şapte licenţe de televiziune deţinute în România

Grupul german RTL a renunţat la toate cele şapte licenţe de televiziune deţinute în România (Imagine: Shutterstock)

Grupul german RTL a anunţat la sfârşitul lunii noiembrie că îşi va muta la Luxemburg operaţiunile TV din Ungaria, care includ mai multe televiziuni licenţiate în România, între care Cool TV, Film+, Film+2, RTL+ şi Series+. Această decizie a RTL de reducere a costurilor pe piaţa maghiară a venit după adoptarea în Ungaria a controversatei taxe pe publicitate, după cum a informat recent presa internaţională.

În acest context, grupul german RTL a decis să renunţe la toate cele şapte licenţe TV deţinute în România, pentru televiziunile RTL+, RTL II, Cool TV, FILM+2, FILM+, Reflektor şi Series +.

Laura Georgescu, preşedintele CNA, a confirmat, pentru MEDIAFAX, faptul că societatea Cable Channels SA a informat Consiliul că renunţă, începând de la 1 decembrie, la cele şapte licenţe audiovizuale acordate de autoritatea de reglementare în domeniul audiovizualului din România.

Asociaţii societăţii Cable Channels SA sunt: RTL Group Central & Eastern Europe GMBH (Germania) - 99,991% şi RTL Group Deutschland GMBH (Germania) - 0,009%, potrivit site-ului CNA.

Toate aceste şapte televiziuni licenţiate de grupul RTL în România, prin intermediul societăţii Cable Channels SA, erau dedicate publicului maghiar din Ungaria şi România.

Decizia grupului german RTL de a-şi muta la Luxemburg operaţiunile TV din Ungaria, între care şi aceste şapte televiziuni licenţiate în România, a fost prezentată pe 27 noiembrie de broadbandtvnews.com.

"Reevaluând situaţia economică nefavorabilă din Ungaria, am decis să facem portofoliul nostru de televiziuni prin cablu mai eficient din punct de vedere financiar şi să mutăm operaţiunile noastre TV la Luxemburg, unde avem o infrastructură şi o echipă potrivite", a anunţat compania, într-o declaraţie acordată presei maghiare, citată de broadbandtvnews.com.

Astfel, managementul, producţia de televiziune şi emisia pentru televiziunile operate în Ungaria de RTL vor fi mutate la Luxemburg. Însă, grupul german va continua să opereze direct în Ungaria principala sa televiziune de pe această piaţă, respectiv RTL Klub.

Potrivit broadbandtvnews.com, printre televiziunile prin cablu maghiare ale RTL, care vor fi afectate de această decizie de la începutul lui 2015, se numără Cool TV, Film+, Film+2, RTL+, Sorozat+ (Series+) şi Muzsika TV.

Intrate în portofoliul RTL în 2011, toate aceste televiziuni cu excepţia Muzsika TV au funcţionat pe licenţe audiovizuale din România şi sub jurisdicţia autorităţii de reglementare în domeniul audiovizualului din România, respectiv a Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Din ianuarie, toate aceste televiziuni ar urma să funcţioneze sub umbrela CLT-UFA, subsidiara din Luxemburg a RTL Group.

Deşi prin această decizie RTL Group îşi va reduce costurile în Ungaria, compania nu va putea să evite şi plata controversatei taxe pe publicitate, care a fost adoptată în această vară de guvernul maghiar, conform broadbandtvnews.com.

Guvernul maghiar va creşte, din ianuarie 2015, super-taxa pe publicitate, adoptată în această vară, de la 40% la 50% în cazul companiilor de media ale căror venituri anuale din publicitate sunt mai mari de 65 de milioane de euro, în acest caz fiind vizat doar grupul german RTL, după cum a informat AFP în prima parte a lunii noiembrie.

"Taxa pentru societăţile care realizează venituri de peste 20 de miliarde de forinţi (65 de milioane de euro) din publicitate va creşte de la 40% la 50%, începând din ianuarie 2015", a anunţat, pe 12 noiembrie, Ministerul ungar al Economiei.

Creşterea acestei taxe de către Guvernul condus de premierul conservator Viktor Orban vizează doar RTL Group, cel mai important grup european de media, care este prezent şi pe piaţa din Ungaria.

RTL Group este singura companie de media din Ungaria care atinge acest prag financiar, de 65 de milioane de euro.

RTL Group a anunţat, în luna octombrie, că a depus o plângere oficială la Comisia Europeană împotriva controversatei taxe pe veniturile anuale din publicitate ale companiilor de media care a fost adoptată în această vară de guvernul maghiar, după cum relata broadbandtvnews.com.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici