- Home
- Cultură-Media
-
WASHINGTON, (03.08.2013, 18:13)
- Madalina Cerban
Grupul The New York Times vinde The Boston Globe. Care este preţul publicaţiei
Grupul de presă american The New York Times a anunţat, sâmbătă, că va vinde publicaţia The Boston Globe, pentru o sumă de 70 milioane de dolari (52,7 milioane de euro), omului de afaceri John W. Henry, proprietarul clubului de fotbal Liverpool.

Grupul The New York Times vinde The Boston Globe. Care este preţul publicaţiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
The Times Co., care deţine principalul cotidian american - The New York Times, obţine prin această tranzacţie o sumă cu 10% mai mică decât cea cheltuită în 1993, când a cumpărat publicaţia The Boston Globe (1,1 miliarde de dolari - 820 milioane de euro).
"The Boston Globe - datorită premiilor în jurnalism pe care le are în portofoliu şi datorită istoriei sale bogate şi tradiţiei sale - este una dintre cele mai respectate publicaţii din ţară", a declarat John W. Henry, noul proprietar al cotidianului, într-un comunicat de presă.
Tranzacţia include publicaţia The Boston Globe, site-ul său Boston.com, dar şi compania de marketing GlobeDirect şi The Worcester Telegram & Gazette, o publicaţie locală din statul american Massachusetts.
John Henry, în vârstă de 63 de ani, a făcut avere din fondurile de investiţii. El este acţionarul principal al clubului de baseball Red Sox şi al clubului de fotbal Liverpool.
Publicaţia The Boston Globe, care a aparţinut familiei Taylor între anii 1873 şi 1993, s-a confruntat în ultimii ani cu scăderea veniturilor sale.
Grupul de presă american Times Co. a anunţat, în luna februarie, că vrea să vândă publicaţia The Boston Globe, precum şi o serie de alte active, precizând că vrea să îşi concentreze eforturile pe dezvoltarea principalului său ziar - The New York Times.
The Times Company a mai încercat să vândă The Boston Globe, în 2009, însă a renunţat din cauza unor oferte insuficiente. Grupul de presă a cumpărat The Boston Globe în 1993, pentru 1,1 miliarde de dolari, apoi Worcester Telegram & Gazette, în 2000, pentru 295 de milioane de dolari.
The Times Company este o companie internaţională de media, care deţine, printre altele, titlurile The New York Times, The International Herald Tribune şi NYTimes.com.
Preşedintele The New York Times Company este Arthur Ochs Sulzberger Jr., a cărui familie deţine controlul publicaţiei The New York Times din 1896.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe