„Acum am 86 de ani. Nu cred că voi reuşi să mai scriu un roman”, a spus Günter Grass, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1999, într-un interviu acordat cotidianului regional Passauer Neue Presse, din care anumite paragrafe au fost publicate duminică.
„Starea mea de sănătate nu îmi permite să fac proiecte pe cinci sau şase ani. Or, aceasta ar fi condiţia pentru activitatea de documentare pentru un roman”, a adăugat renumitul scriitor.
Romancierul german afirmă că s-a consacrat în ultima vreme desenului şi picturii în acuarelă, după o perioadă în care a fost spitalizat.
Cunoscut pentru convingerile sale politice social-democrate, Günter Grass a declanşat o polemică puternică, în aprilie 2012, după ce a publicat în presa germană un poem în care critica Israelul şi afirma că această ţară „ameninţă pacea mondială” prin arsenalul ei atomic. Statul Israel l-a declarat la scurt timp după aceea pe autorul german persona non grata.
În 2006, Günter Grass, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1999, a recunoscut că a făcut parte în tinereţe din Waffen SS, o unitate de elită a regimului nazist al lui Adolf Hitler, deşi în scrierile sale a criticat adeseori Germania pentru trecutul ei nazist.
Günter Grass a intrat şi în atenţia poliţiei secrete est-germane, Stasi, în 1961, când a scris o scrisoare deschisă în care contesta construcţia Zidului Berlinului, bariera de separare între Berlinul Occidental şi Republica Democrată Germană (RDG).
Poet, prozator, dramaturg, sculptor şi grafician, Günter Grass s-a născut la 16 octombrie 1927 la Danzig. Se afirmă ca prozator cu romanul care îl va consacra pe plan internaţional „Toba de tinichea” (1959), de factură picarescă, o radiografie a lumii şi satiră grotescă a epocii din perspectiva unui pitic toboşar. „Toba de tinichea” împreună cu „Pisica şi şoarecele” (1961) şi „Ani de câine” (1963) formează „Trilogia Danzigului”.
Activitatea sa literară a fost încununată de cele mai importante distincţii: Premiul Buchner (1965), Premiul Fontane (1968) şi Premiul Nobel pentru literatură (1999).