Puiu şi Porumboiu deschid secţiunea de film românesc la „Europalia.Europa”
Între 6 şi 10 octombrie, la Musée du Cinéma din Bruxelles se va organiza "Panorama filmului românesc", potrivit (CNC).
În deschiderea evenimentului va avea loc seminarul "Noul val în cinematografia românească sau reîntoarcerea Cenuşăresei", moderat de Dominique Nasta, profesor la Universitatea Liberă din Bruxelles şi specialist în cinematografia românească. La seminar vor participa scenaristul Răzvan Rădulescu, regizoarea Ruxandra Zenide şi criticul de film Alex Leo Şerban.
Seminarul va fi urmat de proiecţiile filmelor "Moartea domnului Lăzărescu" de Cristi Puiu şi "A fost sau n-a fost?" de Corneliu Porumboiu.
"Panorama filmului românesc" va continua între 7 şi 31 octombrie, când potrivit , vor fi proiectate mai multe filme româneşti de la sfârştiul anilor 60 până în prezent: "Pădurea spânzuraţilor" de Liviu Ciulei, "Reconstituirea" – Lucian Pintilie, "Tertium non datur" – Lucian Pintilie , " Prea mic pentru un război atât de mare" – Radu Gabrea, "Struma" – Radu Gabrea, "Proba de microfon" – Mircea Daneliuc, "E pericoloso Sporgersi – Nae Caranfil, "Restul e tăcere" – Nae Caranfil, "Niki & Flo" – Lucian Pintilie, "Ryna" – Ruxandra Zenide, "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" – Cătălin Mitulescu, "Hârtia va fi albastră" – Radu Muntean, "Legături bolnăvicioase" – Tudor Giurgiu.
Festivalul, organizat din doi în doi ani de Fundaţia Europalia, este o manifestare dedicată culturii din statele europene. În 2007, festivalul va face parte dintre manifestările organizate cu ocazia sărbătoririi a 50 de ani de la Tratatul de la Roma, care a instituit, în 1957, Comunitatea Economică Europeană, fiind dedicat Uniunii Europene. La eveniment vor participa toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.