Vioara la care a cântat George Enescu va fi cedată unui violonist român
Adrian Iorgulescu a fost prezent, duminică seara, la inaugurarea Sălii Studio, redeschisă oficial la trei ani de la incendiul care a devastat-o.
"În luna februarie sau martie, cel târziu, vom face concursul pentru vioara Guarnieri, care se găseşte la Muzeul George Enescu şi, cu această ocazie, să scoatem la lumină toate instrumentele care au stat mulţi ani în seifuri sau ascunse în diferite alte locuri. Se consideră că instrumentul are o valoare de 2 milioane de euro", a spus Iorgulescu.
El a precizat că instrumentul pe care a cântat compozitorul George Enescu va fi mai întâi asigurat, fiind în prezent demarate procedurile în acest sens, urmând să fie organizat un concurs public pentru atribuirea viorii. Condiţiile de concurs vor fi stabilite de către conducucerea Muzeului "George Enescu", a mai spus Iorgulescu.
Ministrul a precizat că mai sunt şi alte viori valoroase în România, două la Muzeul Enescu şi una la Uniunea Compozitorilor din România. Dintre acestea, una este o vioară Amati, "de mare valoare".