Herta Müller: Reacţia mea la statutul de informator al lui Pastior - întâi spaimă, apoi compasiune

Potrivit unei dezvăluiri din presa germană, poetul Oskar Pastior - a cărui detenţie de cinci ani într-un lagăr sovietic din anii '50 constituie subiectul celui mai recent roman ("Leagănul respiraţiei", tradus de curând la Editura Humanitas Fiction) al laureatei premiului Nobel Herta Müller - a fost informator al Securităţii între 1961 şi 1968, anul în care a cerut azil politic în Republica Federală Germană.

După cum rezultă din dosarul cercetat recent la CNSAS, la întoarcerea sa din lagăr, Pastior a fost pus sub urmărire de Securitate şi, fiind ameninţat cu închisoarea pentru homosexualitate şi pentru "poezii antisovietice", a ajuns să semneze un angajament ca informator, sub numele "Otto Stein". Cu toate acestea, deocamdată cel puţin, în dosar, în afara angajamentului, nu s-a găsit nici o notă informativă semnată de poetul german născut în România.

Interviul scriitoarei Herta Müller a apărut în ediţia din 18 septembrie a publicaţiei Frankfurter Allgemeine Zeitung şi a fost tradus în limba română de Alexandru Al. Şahighian.

Întrebată de FAZ când a aflat că Oskar Pastior a lucrat pentru Securitate şi care a fost reacţia sa, Herta Müller a răspuns: "Atunci când după moartea lui Oskar Pastior s-a făcut ordine în locuinţa lui, printre nenumărate hârtii s-au găsit şi câteva notiţe: că la venirea lui aici, în 1968, li s-a destăinuit fără rezerve autorităţilor germane. «Am făcut tabula rasa», scrie el. Mi-am zis încă de-atunci c-o fi avut ceva de destăinuit. Conţinutul era enigmatic. În urmă cu câteva săptămâni am aflat apoi de la Stefan Sienerth, un istoric din München, originar şi el din Transilvania, despre informatorul Oskar Pastior. Descoperise dosarul lui. Drept care Fundaţia Oskar Pastior a decis să clarifice lucrurile. Ernest Wichner s-a dus la Bucureşti la CNSAS pentru a citi dosarul".

"Prima mea reacţie a fost spaima. Era o palmă, şi furie. Pe măsură ce Sienerth, iar acum Ernest Wichner îmi relatau cu precizie crescândă detaliile, mă treceau toţi fiorii", a povestit Herta Müller. "Dosarul e un tablou sumbru al anilor '50 şi '60. Închisorile erau ticsite. Reîntors din lagăr, Pastior muncea într-o fabrică de lăzi, acolo fusese salahor, acum putea în sfârşit să urmeze facultatea la Bucureşti. Voia să se reîntoarcă la normalitate, să-şi ia - cu o îndărătnicie istovită, de neclintit - viaţa în propriile mâini. Dar din nou viaţa i-a fost confiscată. Dosarul arată cum îl pândeau de pretutindeni. Mai mulţi profesori de la facultate îl iscodesc şi ei. Strădaniile principalului său urmăritor vor culmina cu un denunţ. Rapoartele acestuia sunt atât de infame că te-nfiori. Era homosexual, ca Pastior. Te-ntrebi dacă nu cumva e vorba de o răzbunare din motive personale", a continuat scriitoarea.

"După ce-a supravieţuit lagărului de muncă, Pastior a ajuns duşman al statului fiindcă cei cinci ani de chin l-au făcut să scrie vreo şapte poezii despre cele pătimite acolo - avea o mare nevoie lăuntrică să le scrie. Aceste poezii despre lagăr au fost laţul în care l-au prins: «antisovietice» - atât şi era de-ajuns. Pentru a scăpa de arestare, Pastior a semnat angajamentul de informator. Reîntors din lagăr, nu a ajuns să fie un om liber, ci pradă", a declarat Herta Müller.

"A doua mea reacţie la informatorul Pastior a fost de compasiune. Şi cu cât sucesc mai mult detaliile pe-o parte şi pe alta, cu-atât mai mult ea se transformă în tristeţe", a mărturisit Muller.

De asemenea, scriitoarea spune că Pastior nu i-a spus niciodată că ar fi colaborat cu Securitatea, nici măcar în timpul lucrului împreună pentru cartea "Leagănul respiraţiei". "Mi-a spus că, după întoarcerea acasă din lagăr şi în toţi anii de după aceea, a trăit zi de zi ca un om hăituit, de frică să nu-l aresteze ca homosexual. Mereu erau prinşi homosexuali pe care el îi ştia. Asta mi-a spus-o deseori. Dar niciodată că din cauza unor poezii despre lagăr ajunsese să fie luat la ochi. Nu vorbeam decât despre miile de amănunte ale vieţii cotidiene din lagăr. Şi asta într-adevăr era mai mult decât de-ajuns. Era atât de istovitor pentru el, încât deseori îmi făceam griji că nu va reuşi să reziste acestei precizii pe care el însuşi şi-o impunea. Dar amintirile erau pentru el o necesitate - precizia aproape monstruoasă a imaginilor din lagăr îi bântuia creierul de şaizeci de ani. Acum putea, în sfârşit, mărturisi că lagărul încă i se mai zvârcoleşte în cap. Într-atât de mult îşi dorea ca această ticăloşenie să fie odată descrisă", spune Herta Muller.

Scriitoarea mai spune că îi reproşează lui Pastior faptul că nu i-a spus de acest angajament: "Ar fi trebuit s-o spună. Nu i-au lipsit ocaziile de a o face, au existat tot timpul, de fiecare dată. Tăcerea lui a fost pesemne o decizie limpede. Şi cred că această decizie era de un ordin general şi că data cu mult dinaintea prieteniei noastre. Iar lucrurile cu pricina n-aveau nimic de-a face cu mine şi cu perioada trăită de mine în România: eram un copil de şapte ani atunci când Pastior a devenit informator. Cine ştie, poate că la oribila enormitate a lagărului n-a vrut s-o mai adauge şi pe cealaltă".

"Când judecăm ce a făcut Oskar Pastior, e important să ştim că la imigrarea lui în Germania li s-a destăinuit autorităţilor. A trebuit să se elibereze de această povară distructivă ca să poată respira liber, ca să-şi găsească un nou început. L-a silit s-o facă scârba pe care-o resimţea. Dar e foarte probabil că majoritatea informatorilor n-au făcut aşa ceva la venirea lor în Germania, ba unii din ei, ajunşi în Vest, chiar au continuat să fie în «serviciu comandat». Poate că spovedania lui Pastior a fost una de conformitate administrativă, dar e absolut cert că toate astea l-au chinuit neîncetat. Iar pe femeia care fusese arestată - doar aparent, cum reiese azi din dosar, din cauza poeziilor lui Pastior despre lagăr -, pe această femeie Oskar Pastior a căutat-o şi vizitat-o în Germania imediat după sosirea lui aici şi a vorbit cu ea despre cele întâmplate. Una din notiţele lui o consemnează. Şi la fel cu spovedania lui administrativă, acest fapt este şi el important în felul cum îl judecăm pe informatorul Pastior. Perfidia cu care l-au lăsat să creadă toată viaţa că poeziile lui despre lagăr ar fi dus la arestarea femeii - această perfidie e de-a dreptul diabolică. E limpede că un om ca Pastior n-a putut niciodată să se debaraseze de aşa ceva! Sunt sigură că el şi-a dus absolut singur toată povara şi că n-a vorbit cu nimeni despre asta", mai spune scriitoarea.

De asemenea, Herta Müller spune că Pastior nu era, din punctul său de vedere, "un turnător zelos", fiind omul "cel mai scrupulos" pe care îl cunoaşte. "Nu mi-l pot închipui pe Pastior ca pe un turnător zelos - pentru el asta era calvar curat. Este omul cel mai scrupulos pe care-l cunosc. Era prea scrupulos să spună că vinovăţia lui era moderată şi avea prea puţine motive să spună că era grea. Asta explică poate şi tăcerea lui", spune scriitoarea.

Întrebată dacă ea crede că faptul că s-a aflat de activitatea lui de informator va modifica perspectiva asupra operei sale literare, Herta Muller spune: "Îmi spunea că în lagăr limba pe care-o vorbea i s-a sfărâmat. Ei da, acum ştiu că limba lui Pastior s-a sfărâmat nu doar o dată, ci şi o a doua oară. Simţi din textele lui cum existenţa e pusă la strâmtoare. Şi-a recuperat eul propriu travestind şi dezgolind cuvintele. Vulnerabilitatea umorului lui Pastior, amuzamentul cu gustul amărăciunii - acum ştiu că la cântarul lor trag două greutăţi".

Totodată, Muller spune că tot ce a aflat acum despre Oskar Pastior îi "întregeşte" imaginea despre omul Oskar Pastior. "Pe informatorul Oskar Pastior îl judec după aceleaşi criterii ca şi pe ceilalţi informatori din dosarul meu. Numai că ajung la un alt rezultat. Dacă ar mai trăi Pastior, de câte ori m-aş duce la el, aş insista de fiecare dată să-şi citească dosarul şi să scrie el însuşi despre asta. Dar de fiecare dată aş face-o strângându-l în braţe", concluzionează Herta Müller.

Scriitoarea Herta Müller va veni la Bucureşti pe 27 şi 28 septembrie, când Humanitas va lansa o serie de autor care îi este dedicată, în cadrul unei ample campanii ce marchează 20 de ani de la fondarea editurii.

Herta Müller s-a născut pe 17 august 1953, la Niţchidorf, lângă Timişoara. De la data stabilirii ei în Germania, Müller a fost distinsă cu numeroase şi importante premii germane şi internaţionale. Printre acestea se numără premiile Ricarda Huch (1987), Kleist (1994) şi Joseph Breitbach (2003), premiul european Aristeion (1995) şi IMPAC Dublin Literary Award (1998). Scriitoarea este membră a Academiei Germane pentru Limbă şi Poezie (din 1995) şi, de-a lungul anilor, a fost nominalizată de trei ori la Premiul Nobel pentru Literatură, premiu care i-a fost decernat în 2009, pentru "densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor". Printre romanele publicate de Herta Müller se numără "Regele se-nclină şi ucide", "Animalul inimii", "Este sau nu este Ion", "Children of Ceauşescu", "The Passport", "Nadirs" şi altele.

Oskar Pastior, câştigător al prestigiosului premiu literar german Georg-Büchner, în 2005, a murit în 2006, la vârsta de 78 de ani. Născut în 1927, în comunitatea germană din România, Pastior a fost deportat în 1945 în Uniunea Sovietică la muncă forţată. A revenit în România în 1949, unde a făcut studii de germană. A profitat de o vacanţă la Viena, în 1968, pentru a fugi definitiv în Vest. Reprezentant al liricii la frontiera absurdului, Pastior a fost influenţat de poezia fonică a dadaiştilor, de teoriile matematice ale lui Oulipo şi de literatura născută din constrângeri. Traducător al lui Tristan Tzara, Pastior este autorul operei experimentale inspirate din dadaism "Lautmalereien".