Trupa, recompensată cu două Brit Awards şi nominalizată la două premii Grammy, a devenit celebră la nivel mondial după lansarea celui de-al doilea album, „Talk On Corners”, în 1997, şi este unul dintre simbolurile muzicale ale acelor ani.
The Corrs, formată din fraţii Andrea, Caroline, Jim şi Sharon Corr, a lansat şapte albume de studio de-a lungul carierei, vândute în 45 de milioane de exemplare.
În 2006, membrii trupei au anunţat că se vor despărţi, însă, în 2015, a fost lansat cel de-al şaselea lor album de studio, „White Light”, urmat de un turneu european. În 2017, al şaptelea album de studio al trupei, „Jupiter Calling”, a fost lansat. Printre hiturile trupei se numără „Breathless” şi „Rebel Heart”.