- Home
- Cultură-Media
- CANNES, (17.05.2010, 17:37)
Hollywood Reporter: România îşi păstrează standardul de aur, la Festivalul de la Cannes
Cannes-ul are toate meritele pentru că a descoperit Noul Val românesc şi păstrează tradiţia, completându-şi selecţia cu cei mai buni cineaşti bucureşteni, scrie Hollywood Reporter.
![Imaginea articolului Hollywood Reporter: România îşi păstrează standardul de aur, la Festivalul de la Cannes](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/6128192/1/cannes-2010.jpg?width=560)
Hollywood Reporter: România îşi păstrează standardul de aur, la Festivalul de la Cannes (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Într-un material intitulat "Românii, pe val la Cannes", Hollywood Reporter enumeră peliculele româneşti prezentate pe Croazetă, începând cu "Aurora", cel mai nou film al lui Cristi Puiu, cu care regizorul român s-a întors în secţiunea Un Certain Regard, după ce a câştigat marele premiu la Cannes, pentru "Moartea domnului Lăzărescu".
În aceeaşi secţiune este prezent şi filmul "Marţi, după Crăciun" de Radu Muntean. De asemenea, publicaţia aminteşte şi de "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" de Andrei Ujică, un film care urmează să aibă premiera pe Croazetă marţi. Potrivit Hollywood Reporter, filmul lui Ujică este rezultatul "unei munci titanice", deoarece a fost creat după vizionarea a sute de ore de materiale de arhivă.
Totodată, Hollywood Reporter remarcă filmul "Bună, ce faci" de Alexandru Maftei, care rulează la Cannes în cadrul Marché du Film.
"În timp ce regiunea Balcanilor se află pe o linie de plutire, cel puţin în ceea ce priveşte Festivalul de la Cannes, România îşi păstrează standardul de aur", încheie Hollywood Reporter.
Festivalul Internaţional de Film de la Cannes are loc între 12 şi 23 mai.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=6128192&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe