- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (04.04.2013, 18:23)
- Alina Dan - Mediafax
ICR şi Biblioteca Naţională, parteneri pentru realizarea unui sistem naţional al cărţilor online
Institutul Cultural Român (ICR) vrea să realizeze, împreună cu o parte dintre editurile şi bibliotecile reprezentative din România, printre care şi Biblioteca Naţională, sistemul naţional al cărţilor online, care să poată fi accesat pe internet de cititorii interesaţi de pretutindeni.
Urmărește
266 afișări
ICR şi Biblioteca Naţională, parteneri pentru realizarea unui sistem naţional al cărţilor online (Imagine: Shutterstock)
Direcţia Generală a Reprezentanţelor în Străinătate şi Serviciul IT din cadrul ICR vor întocmi, până la 1 iunie, un raport asupra situaţiei actuale a accesibilităţii online a publicaţiilor din România, se arată într-un comunicat.
Astfel, în prima decadă a lunii iunie, ICR va organiza la Bucureşti o reuniune cu liderii instituţiilor responsabile la nivelul ţării şi cu editurile şi bibliotecile implicate.
Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii ICR au spus că "vor fi încheiate parteneriate cu Biblioteca Naţională, Biblioteca Centrală Universitară - filialele Bucureşti, Cluj şi Iaşi -, precum şi cu alte biblioteci de talie naţională şi cu editurile majore".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
Referitor la suma pe care ICR o va aloca acestui proiect, reprezentanţii instituţiei spun că, din cauză că "proiectul este în fază incipientă", aceasta "va fi făcută publică după ce vor fi parcurse toate etapele de evaluare".
Demersul ICR porneşte de la constatarea faptului că sistemul online a preluat deja multe dintre periodicele publicate odinioară pe hârtie. "Tot mai multe cărţi sunt accesibile online. Tendinţa internaţională este de accesare online nu numai a periodicelor, ci şi a cărţilor", spun reprezentanţii ICR.
Aceştia au mai declarat pentru MEDIAFAX că, prin sistemul naţional al volumelor online, "vor fi promovate cărţile reprezentative ale culturii române pe trei paliere: clasic, modern şi actual".
"În pofida acestei tendinţe, nu asistăm deloc la «dispariţia cărţii», cum se anticipa cu trei-patru decenii în urmă. Cartea, ca prezentare organizată a cunoaşterii, rămâne în actualitate. Ceea ce este de făcut se referă la crearea accesului online la cărţi", se arată în comunicatul ICR.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
David Popovici a cerut ordin de PROTECȚIE după ce un vecin a vrut să-i dea foc la bolidul de 150.000 de euro!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe