Prima pagină » Cultură-Media » Şase ţări au refuzat invitaţia la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace din cauza ameninţărilor Chinei

Şase ţări au refuzat invitaţia la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace din cauza ameninţărilor Chinei

Şase ţări au refuzat invitaţia de a participa la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace chinezului Liu Xiaobo, în decembrie, şi anume China, Rusia, Kazahstan, Cuba, Maroc şi Irak, a anunţat joi Institutul Nobel.
Şase ţări au refuzat invitaţia la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace din cauza ameninţărilor Chinei

„Până în prezent, 36 de ambasadori au acceptat invitaţia noastră, 16 nu au răspuns, iar şase au refuzat. Aceste şase ţări sunt China, Rusia, Kazahstan, Cuba, Maroc şi Irak”, a declarat directorul Institutului Nobel, Geir Lundestad.

Ca în fiecare an, Institutul a invitat toţi ambasadorii aflaţi la post în capitala norvegiană, la ceremonia organizată pe 10 decembrie.

Însă, China, care îl consideră pe Liu Xiaobo un „criminal”, a ameninţat cu unele „consecinţe” ţările care vor oferi susţinere dizidentului chinez, condamnat la 11 ani de închisoare, pentru „subminarea puterii de stat”.

Ambasada chineză la Oslo a trimis o scrisoare legaţiilor altor ţări, pentru a le cere să nu ia parte la ceremonie.

În pofida acestor avertizări, majoritatea ţărilor europene, între care Franţa, Marea Britanie şi Germania, dar şi Statele Unite, şi-au confirmat, deja, participarea.

Data limită pentru confirmarea participării era, în principiu, stabilită pentru 15 noiembrie, însă mai multe ţări au cerut timp de gândire pentru a răspunde invitaţiei.