1391 – A încetat din viaţă Petru I Muşat, domn al Moldovei (1375-1391). În timpul domniei lui se bat primele monede moldoveneşti, groşii de argint, iar Suceava devine cetate de scaun
1832 – A încetat din viaţă Walter Scott, poet şi scriitor, creator al romanului istoric englez („Ivanhoe”, „Rob Roy”) (n. 15 august 1771)
1847 – Inaugurarea primei lucrări moderne de alimentare cu apă a Bucureştilor („Stabilimentul fântânilor de la Mihai Vodă”), în care pompele erau acţionate de o maşină cu aburi
1860 – A încetat din viaţă filosoful Arthur Schopenhauer; prin opera sa fundamentală „Lumea ca voinţă şi reprezentare”, a întemeiat voluntarismul în filosofia modernă (n. 22 februarie 1788)
1864 – S-a născut scriitoarea româncă de expresie franceză Elena Văcărescu (m. 17 februarie 1947)
1874 – S-a născut compozitorul Gustav Holst (m. 25 mai 1934)
1896 – S-a născut matematicianul român Alexandru Pantazi, fost membru al „Societăţii Române de Ştiinţe”. El a fost membru al „Gazetei Matematice”, iar în anii 1942 şi 1942 a făcut parte din delegaţia de conducere a acestei reviste. (d. 1948)
1912 – S-a născut Chuck Jones, celebru desenator, creator al multor personaje de desene animate: iepuraşul Bugs Bunny, sconcsul Pepe, pasărea Bip-Bip şi Willy Coyote; a realizat peste trei sute de filme şi a fost răsplătit cu patru Premii Oscar (m. 22 februarie 2002)
1939 – Asasinarea primului ministru Armand Călinescu de către un comandou legionar (n. 22 mai/4 iunie 1893)
1952 – S-a născut la Râmnicu Vâlcea cântăreţul şi compozitorul Valeriu Sterian (m. 2000)
1959 – Apare primul model de automobil Plymouth Valiant, la o fabrica din Hamtramck, Michigan, deşi acest nume avea să fie cunoscut abia din 1961
1961 – De la Galeria Naţională din Londra a fost furat celebrul tablou al lui Goya, „Ducele de Wellington”. A fost recuperat în 1965.
1992 – A încetat din viaţă Ion Baiesu (Ion Mihalache), prozator şi dramaturg (n. 2 ianuarie 1933)
1996 – Margareta, principesa de Hohenzollern, fiica regelui Mihai I, s-a căsătorit cu Radu Duda, devenit principe de Hohenzollern-Veringen (la 1 ianuarie 1999).
2003 – Actriţa franceză Isabelle Huppert a primit premiul Donostia pentru întreaga carieră în cadrul Festivalului de Film de la San Sebastian.
2004 – A încetat din viaţă Yordan Radichkov, scriitor bulgar, considerat un Gogol sau un Kafka al literaturii bulgare (n. 24 octombrie 1929)