Herta Muller, la Academia Nobel: În faţa morţii ţi se face sete de cuvinte

„În faţa morţii, reacţia mea a fost o sete de viaţă. O sete de cuvinte. Numai vârtejul cuvintelor reuşea să exprime starea mea”, a povestit Herta Müller, în timpul tradiţionalei lecturi care precede ceremonia oficială de înmânare a premiului Nobel, care va avea loc joi, la Stockholm.

La Academia Nobel din Stockholm, romanciera, îmbrăcată în negru, a citit în limba germană pentru câţiva privilegiaţi un text care rezuma opera ei de o viaţă, care i-a adus una dintre cele mai prestigioase recompense internaţionale, premiul Nobel pentru literatură pe 2009.

În acest text, Herta Müller a prezentat neplăcerile unui regim care a condus-o la autoexilarea în Germania şi care a născut în ea această necesitate vitală de a scrie.

„Putem să o credem, nu să o spunem. Iar ceea ce este imposibil de spus poate fi scris, pentru că scrisul este un act mut, o muncă ce pleacă de la cap pentru a ajunge la mână, evitând gura. În timpul dictaturii, am vorbit mult, mai ales pentru că am decis să nu ţip. Cuvintele mele au avut aproape întotdeauna consecinţe de nejustificat. Însă scrisul a început prin tăcere, în această scară de uzină, abandonându-mă mie însămi, a trebuit să scot din mine mai mult decât îmi permiteau cuvintele. Cuvintele nu mai puteau exprima ceea ce se întâmpla”, a spus romanciera de origine română.

Pentru ea, „scrisul nu este o chestiune de încredere, ci mai degrabă o sinceră înşelăciune”.

Într-o scenă trăită în realitate, care i-a inspirat romanul „Convocarea”, ea a povestit că „un colos de la servicii secrete” i-a tulburat viaţa. „El urla: «Scrieţi»!. În picioare, mi-am scris după dictare numele, data de naştere şi adresa. Apoi: «indiferent de gradul de înrudire sau învecinare nu voi spune nimănui că… şi iată înfiorătorul cuvânt românesc «colaborez», că colaborez. Acest cuvânt nu l-am scris”.

Herta Muller s-a născut pe 17 august 1953, la Niţchidorf, lângă Timişoara. În 1987, ea a emigrat în Germania, din considerente politice, fiind la ora actuală o prezenţă apreciată la superlativ în spaţiul literaturii în limba germană, dar şi în alte ţări europene.

De la data stabilirii ei în Germania, Muller a fost distinsă cu numeroase şi importante premii germane şi internaţionale. Printre acestea se numără premiile Ricarda Huch (1987), Kleist (1994) şi Joseph Breitbach (2003), premiul european Aristeion (1995) şi cel internaţional – „IMPAC Dublin” Literary Award (1998). Din 1999, ea a fost nominalizată de trei ori, din partea Germaniei, pe lista de propuneri pentru premiul Nobel pentru literatură.

În România, la editura Polirom au apărut volumele „Regele se-nclină şi ucide” (2005), „Este sau nu este Ion” (2005) şi „Animalul inimii” (ediţia a II-a, 2006). Noul ei roman, „Atemschaukel”, va apărea la Humanitas, la începutul lui 2010.