Sassu: TVR nu va fi depolitizată, câtă vreme premierul cere emisiune la TVR
Alexandru Sassu este prezent, marţi, în plenul Parlamentului, la votul raportului de activitate al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) pe anul 2008.
Vorbind despre acuzaţiile de politizare aduse Televiziunii Publice, Alexandru Sassu a prezentat o scrisoare de la premierul Emil Boc, în care acesta îi cerea o emisiune săptămânală la TVR.
„Depolitizarea nu înseamnă nici schimbare de lege, nici o schimbare de oameni, de Consilii de Administraţie, ci înseamnă o schimbare de mentalitate şi, în primul rând, în rândul celor care sunt la putere (…) Atâta timp cât vor considera că televiziunea este un instrument în aplicarea puterii, ea nu va fi depolitizată. Atâta timp cât primul ministru vrea o emisiune săptămânală pe televiziune, ea va fi o televiziune guvernamentală şi nu depolitizată. Nu credeţi? Iată hârtia, hârtia primului-ministru, care îmi cere ca, în fiecare miercuri, la o oră de maximă audienţă, să fie pe postul TVR. Asta este depolitizarea„, a spus Alexandru Sassu, în aplauzele unora dintre parlamentarii din sala de şedinţă.
El a precizat că s-a vorbit de partizanat politic mai ales în ultima campanie, cea prezidenţială. „Raportul OSCE, raport independent, spune în mod explicit că singura televiziune care a făcut campanie conform criteriilor europene şi care a făcut o campanie neutră este SRTv. Dincolo de ce încercaţi să spuneţi dumneavoastră, domnilor foşti colegi, acest lucru este scris în raportul OSCE. Vreţi, citiţi-l şi luaţi-l în considerare, nu vreţi, votaţi cum credeţi”, le-a spus Alexandru Sassu parlamentarilor.