- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (30.10.2021, 21:13)
În ajunul lansării noului album, cele trei single-uri ABBA nu s-au vândut şi nu au ajuns la radio
- Formaţia ABBA urmează să lanseze pe 5 noiembrie noul album, primul din 1982, dar publicul mai puţin interesat, mai ales de noua muzică a celor de la ABBA.
- La fel ca în cazul altor formaţii din anii '70, '80 şi chiar '90, fanii vor doar să asculte hiturile, scrie publicaţia showbiz411.
Urmărește
6941 afișări
În ajunul lansării noului album, cele trei single-uri ABBA nu s-au vândut şi nu au ajuns la radio
ABBA a lansat trei single-uri din 2 septembrie. Cifrele de vânzări, conform Buzz Angle/Alpha Data sunt următoarele: „Just a Notion” - 3.000 de exemplare în total, majoritatea în streaming, doar 574 de descărcări plătite, „Don't Shut me Down” - 37.000 de copii, 5.800 de descărcări, „I Still Have Faith in You” - 25.000 de copii, 4.300 de descărcări.
Numerele nu sunt de bun augur pentru "Voyage", chiar dacă albumul se află în prezent pe locul 7 pe Amazon, pe baza vânzărilor în avans.
Albumul "Voyage" ar putea avea una sau două zile bune, iar apoi vânzările ar putea scădea apid dacă nu există piese care să atragă atenţia. Până acum, radioul a ignorat noile melodii ABBA, care nu sunt la fel de atrăgătoare ca hiturile legendare ale formaţiei, mai scrie publicaţia.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe