Opera italiană s-a dezvoltat la sfârşitul anilor 1500 şi începutul anilor 1600 la Florenţa, la curtea familiei Medici, notează BBC.
De obicei, aceasta implică intrigi complicate, o punere în scenă elaborată şi interpretări virtuoase.
Interpretarea cântecelor de operă se alătură altor practici italiene renumite, cum ar fi prepararea de pizza şi arta de a escalada vârfurile alpine.
„Aceasta este o confirmare oficială a ceea ce ştiam deja: opera este o excelenţă mondială”, a declarat ministrul italian al culturii, Gennaro Sangiuliano, după decizia UNESCO.
Unesco a descris opera italiană ca fiind „un mod de a cânta controlat fiziologic care măreşte puterea de susţinere a vocii în spaţii acustice precum amfiteatrele şi bisericile”.
Aceasta a adăugat că arta promovează „coeziunea colectivă şi memoria socio-culturală”, fiind, de asemenea, „un mijloc de exprimare liberă şi de dialog între generaţii”.
Primul mare compozitor de operă este considerat a fi italianul Claudio Monteverdi, care a trăit între 1567 şi 1643.
Cotidianul italian La Repubblica subliniază că această distincţie vine în ajunul tradiţionalei inaugurări a stagiunii 2023-24 a operei La Scala.
În prezent, există aproximativ 60 de teatre de operă în Italia – un record mondial -, în timp ce cântăreţi de operă precum tenorul Luciano Pavarotti, din secolul al XX-lea, au fost veneraţi ca vedete majore.
Unesco a mai enumerat ceviche-ul peruvian, pictura pe ricşă din Bangladesh, meşteşugurile ceramice uzbece, ţesutul de pânză din Coasta de Fildeş şi alte câteva obiceiuri şi tradiţii ca făcând parte din patrimoniul cultural imaterial al umanităţii.