- Home
- Cultură-Media
- LONDRA, (06.01.2010, 18:15)
În spatele zâmbetului ei misterios, Mona Lisa ascundea un nivel crescut al colesterolului
În celebra pictură "Mona Lisa" există câteva dovezi clare care atestă faptul că modelul care a pozat pentru Leonardo Da Vinci prezenta în zona mâinilor şi a ochiului stâng câteva acumulari de acizi graşi sub piele, sugerând faptul că avea nivelul de colesterolul crescut, potrivit timesonline.co.uk.
Urmărește
620 afișări
În spatele zâmbetului ei misterios, Mona Lisa ascundea un nivel crescut al colesterolului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Vito Franco, profesor de anatomie patologică la Universitatea din Palermo (Italia), susţine că a descoperit dovezi "clare" ale unor maladii - de la malformaţii ale oaselor la pietre la rinichi - de care sufereau modelele care au pozat pentru unele dintre cele mai cunoscute opere de artă din lume.
Profesorul Franco, care şi-a prezentat descoperirile în timpul Congresului european despre patologia umană, organizat de curând la Florenţa, a declarat pentru The Times că a început să analizeze capodoperele marilor pictori în urmă cu doi ani.
"Privesc operele de artă cu alţi ochi decât experţii în artă, la fel ca un matematician care ascultă muzică într-un mod diferit de un critic muzical", a declarat Vito Franco.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi
-
Liderul Transnistriei vizitează Moscova în contextul crizei energetice
-
Premierul Franţei: Trebuie să rămânem fermi în faţa „noii dezordini mondiale” întruchipate de Musk
El a analizat aproximativ 100 de opere de artă, de la sculpturi egiptene la picturi contemporane, concentrându-se însă pe operele marilor maeştri din şcoala clasică de pictură. El a descoperit că nu doar personajele aristocrate, ci şi Madonele, îngerii şi eroii mitici din aceste tablouri prezentau simptomele unor afecţiuni.
În pictura "Las Meninas" de Diego Velázquez, expusă în muzeul Prado din Madrid, Infanta Margarita, în vârstă de cinci ani, care apare însoţită de servitorii săi, la curtea regelui Philip al IV-lea, pare să fi suferit de sindromul Albright, o maladie genetică care se manifestă prin "pubertate precoce, statură scundă, fragilitate osoasă şi probleme hormonale", a explicat profesorul italian.
Eleganţa "aproape feminină" a tânărului nobil ce poartă o pălărie din catifea roşie şi o medalie din aur în tabloul "Portrait of a Young Man" de Sandro Botticelli, expus la National Gallery din Washington, se datorează degetelor sale subţiri, deosebit de lungi - acesta fiind un semn de arahnodactilie sau "boala degetelor de păianjen". Această maladie este asociată cu sindromul Marfan, o boală genetică vizibilă şi în portretul Madonnei - desenată cu un gât foarte lung - de Parmigianino, expus la galeria Uffizi din Florenţa.
Pacienţii suferind de sindromul Marfan, o maladie descoperită în premieră de medicul francez Bernard Marfan, în 1896, sunt de obicei înalţi şi slabi, cu membre disproporţionat de lungi.
O altă pictură celebră a Fecioarei Maria, intitulată "Madonna del Parto", de Piero della Francesca, o prezintă pe aceasta cu guşă, cauzată de o supradimensionare a glandei tiroide, "tipică pentru persoanele care beau apă din fântănă în anumite zone", în Evul Mediu. Această apă era săracă în iod, fapt care provoacă aceste modificări ale tiroidei.
Propria boală a lui Michelangelo, pe care profesorul Franco a diagnosticat-o ca fiind pietrele la rinichi (calculii renali), este prezentată în lucrarea "Scuola di Atene" a lui Raphael Sanzio, unde acesta apare cu genunchii foarte umflaţi. Michelangelo se plângea în ultimele sale scrisori de dureri la rinichi şi de probleme biliare.
Citește pe alephnews.ro: Trăim mai mult, dar mai prost. Speranța de viață în România a ajuns la 75,1 ani. Vârsta medie până la care trăim sănătos este de 59 de ani
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Leonardo da Vinci a pictat-o pe Mona Lisa nud
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:46
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1056. Coreea de Sud va discuta cu Kievul despre transferul soldaţilor nord-coreeni capturaţi / NATO lansează o operaţiune navală pentru protejarea infrastructurii din Marea Baltică / Un nou atac cu dronă a avariat o instalaţie industrială din regiunea Saratov din Rusia
-
ieri, 22:42
Tudorel Toader: Eu cred că ar trebui să poată candida Călin Georgescu