INTERVIU | Autorul israelian Eshkol Nevo: Nu pot să vorbesc, am atacuri de panică atunci când public o carte

Eshkol Nevo a explicat în timpul unei vizite la Bucureşti că întotdeauna ascunde elemente din biografia sa în romanele pe care le scrie dar şi că orice carte pe care o publică îl face să se simtă expus. Scriitorul cunoscut pentru felul în care analizează vieţile personajelor sale nu s-a ferit să găsească o explicaţie pentru modul în care obişnuieşte să urmărească detalii legate de viaţa celor din jur. Nevo a dezvăluit şi ce îl interesează mai mult decât scrisul în atelierele pe care le organizează pentru tineri autori ca şi în ce fel vede diferenţele dintre israelienilor din generaţia sa şi cea a părinţilor ori despre baza pe care toleranţa o găseşte în cuvinte.

Prezentăm interviul acordat de Eshkol Nevo pentru MEDIAFAX.

Reporter: Vorbind despre ”Trei etaje” aţi spus că în timp ce scriaţi romanul v-aţi gândit mult la ”Căderea”, de Albert Camus. Aţi avut un asemenea reper şi atunci când aţi lucrat pentru ”Simetria dorinţelor”?

Eshkol Nevo: Ştiam ce nu voiam să iasă. Aveam un exemplu de poveste la care mă tot gândeam şi îmi spuneam ”asta mă tem să nu iasă”. E vorba de modul în care e descrisă mereu prietenia dintre bărbaţi în cultura israeliană. De obicei prietenia între bărbaţi e legată de armată, de obicei cineva moare, se sacrifică pentru cauza sionistă. Îmi spuneam ”nu, nu fac asta”. Am vrut să fac un lucru complet diferit, să scriu despre prietenia dintre bărbaţi dar nu pe baza experienţelor din armată sau confruntării cu inamicul. Personajele mele masculine voiam să se considere unele pe celelalte interesante, să vorbească, să se cunoască foarte bine, să se sprijine unul pe celălalt. Am vrut să prezint acest tip de prietenie pe care îl cunosc din propria experienţă să o introduc în contextul cultural, să vin cu ceva nou din acest punct de vedere. Aveam modele, dar erau unele negative, legate de ce nu voiam să scriu.

Reporter: Cum alegeţi aceste dispozitive în jurul cărora vă construiţi poveştile şi care par să adune personajele dumneavoastră, casa din ”Trei Etaje”, sportul din ”Simetria dorinţelor”?

Eshkol Nevo: Cred că îmi plac structurile simetrice. De obicei nu le am când încep o carte. Pentru ”Simetria dorinţelor” am pornit de la un joc. De la o foaie de hârtie, dorinţe, cutie pentru pantofi şi am zis să văd ce se întâmplă. Dar există un punct în procesul de scriere al unui roman de la care ajung să văd structura poveştii.

Reporter: Pentru ”Trei etaje” spuneaţi că v-aţi dat seama de modelul pe care îl creează povestea când aţi ajuns la al doilea etaj.

Eshkol Nevo: Da. Pentru ”Simetria dorinţelor”, aş zice că am văzut modelul poveştii când am ajuns să scriu a doua jumătate a cărţii. Mi s-a întâmplat şi pentru alte cărţi ale mele care încă nu sunt traduse în română. Iubesc frumuseţea unei structuri, dar n-aş putea să încep cu ea. Dacă aş cunoaşte de la început structura pe care o să o aibă povestea pe care o scriu ar fi ca o dictatură în care aş fi nevoit să fac într-un fel anume. Mie îmi place să fiu liber.

Reporter: Ce fel de legătură există între cărţile dumneavoastră de ficţiune şi modul în care aţi scris ”Ne-am despărţit într-o doară: manualul complet al unei separări”, cartea dumneavoastră de non-ficţiune din 2002?

Eshkol Nevo: ”Ne-am despărţit într-o doară: manualul complet al unei separări” e o carte pe care am scris-o după o despărţire. M-am gândit să împărtăşesc nişte detalii din ceea ce trăiam. A fost nostim, nu e ceva serios. Nici nu am mai scris non-ficţiune. Am mai scris cărţi pentru copii, un scenariu, o piesă de teatru. Sigur că e ceva ce le uneşte pe toate. Chiar şi ”Manualul”, pe care nu o consider una dintre cărţile mele importante... e despre despărţire, şi tema a apărut în ce am mai scris de atunci. În ”Simetria”, Yuval se desparte de Yaara şi nu reuşeşte să îşi revină nici după patru ani. În altă carte a mea, ”Patru case şi-un alean”, e vorba de nişte studenţi şi despre destrămarea relaţiei dintre ei. Mă interesează despărţirile şi mă tem de ele. Ai zice că, după ce te-ai căsătorit, nu mai are cum să te deranjeze. Dar încă mai scriu despre asta. Chiar şi în cel mai recent roman al meu ”The Last Interview” iar e un ”manual complet al unei separări”, într-o poveste. E una dintre marile probleme ale vieţii şi nu am desluşit-o: ce îi face pe oameni să fie împreună şi ce îi face să se despartă. Fie că e vorba de legături romantice sau de prietenie asta e problema. Unii prieteni ai mei au divorţat, în ultimii 2-3 ani, şi nu era vorba neapărat despre cei la care mă aşteptam să divorţeze. Acum 20 de ani, când am început toţi cei care eram prieteni să ne căsătorim, mă uitam şi îmi spuneam câteodată, ”uite, ei nu cred că vor rezista!” sau ”clar, ei rămân împreună”. Şi s-a întâmplat chiar invers. Acest gen de magnet care îi atrage pe oameni unul lângă celălalt şi alteori îi face să se respingă, încă nu îmi dau seama cum funcţionează.

Reporter: De unde vine această pasiune a dumneavoastră pentru analiza comportamentului celor din jur?

Eshkol Nevo: Ce poate să fie mai interesant în viaţă?! Nu ştiu... poate are legătură cu faptul că ne mutam mult când eram copil. Cum eram mereu puştiul nou din bloc eram nevoit să fiu atent, să îmi dau seama care sunt regulile, ce e permis, ce nu e, ce e acceptat, ce nu e. Dar e o explicaţie prea bună... Eu unele lucruri nu au o explicaţie logică.

„În scris mă distrez, sărbătoresc libertatea de a scrie despre orice îmi place.”

Reporter: Aţi vorbit de multe ori despre diferenţele dintre generaţia dumneavoastră şi cea a părinţilor din Israel...

Eshkol Nevo: Sunt multe diferenţe. Spre deosebire de ei, noi n-am avut părinţi care au fost victimele Holocaustului. Noi ne-am născut într-un Israel care era sigur, faţă de ce au trăit ei. Pentru noi problema nu e dacă avem o ţară ci care sunt valorile acestei ţări şi ce fel de ţară ne dorim să fie. Cred că şi la nivel personal, îţi dai seama că ei scriau cu totul altfel despre relaţii. Citeşti ceva şi simţi cum autorul se ruşinează când descrie o scenă de dragoste. Pentru generaţia mea acestea sunt lucruri care fac parte din viaţă, e chiar ciudat să te prefaci că nu e. Ca profesor pot să văd şi în ce scriu studenţii mei că dragostea este dragoste dar lucrurile se schimbă odată cu tehnologia. În textele celor mai tineri poţi să distingi o anumită teamă de intimitate, parcă nu ştiu cum să se descurce cu apropierea. Am avut norocul am prima prietenă la 18 ani şi a fost o relaţie care a mers bine. Mă uit la fiica mea, care are acum 16 ani şi niciuna dintre prietenele ei nu e în stare să menţină o relaţie romantică. Cred că are zece prietene foarte bune şi poate doar singură una dintre ele să fie în stare să aibă o relaţie. Celelalte sunt pur şi simplu dezorientate. Băieţii sunt la fel. Pur şi simplu nu ştiu ce să facă. Aţi auzit de Sally Rooney? E o autoare irlandeză care a publicat un roman, ”Normal People”. Am citit cartea şi mă gândeam că e o poveste scrisă de cineva dintr-o generaţie nouă. Felul în care scrie despre relaţii, despre inabilitatea de a purta o conversaţie deschisă cu sexul opus... despre ce li se întâmplă... îţi frânge inima. Îşi trimit mesaje electronice dar nu pot vorbi unul cu celălalt. Tehnologia, ritmul vieţii, toate acestea se schimbă. Totul e mai rapid. E multă nerăbdare. Simţi o lipsă de toleranţă şi faţă de neclaritate, şi faţă de tăcere sau plictiseală.

Reporter: Cât de greu este să includeţi în romane evenimente ca protestele din Israel la care aţi participat în 2011?

Eshkol Nevo: Scriu despre demonstraţii prin intermediul unui personaj. Asta fac tot timpul. Ascund elemente din biografia mea în ficţiune. Fiecare personaj al meu are ceva din viaţa mea, în mod democratic, aş zice chiar în mod comunist [râde], pentru că fiecare primeşte aşa ceva în mod egal. Chiar şi personajele feminine primesc aspecte din propria mea viaţă. Cel mai greu e să publici cartea. Să le scriu nu e greu, e distractiv, dar este foarte dificil să publici ceea ce simţi că este foarte intim. Pentru poeţi cred că e şi mai greu pentru că eu mă pot ascunde în spatele poveştii. În miezul romanului ”Trei etaje” îţi pot spune că se află un secret, ceva ce nimeni nu ştie că mi s-a întâmplat în realitate. Nici măcar oamenii care îmi sunt cel mai aproape. După ce citeşti cartea nu ai nici o şansă să îţi dai seama despre ce e vorba. Numai eu ştiu şi am ascuns-o. Dar poeţii nu se pot ascunde. E greu să publici o carte pentru că te simţi expus. Vorbesc despre publicarea în propria limbă, nu despre ediţiile traduse în alte limbi. Nu în România sau în Italia, doar în Israel. Când public o carte nu mai pot să vorbesc, am atacuri de panică. E prea mult pentru suflet să se descurce cu o asemenea expunere. După ce am publicat ”Simetria dorinţelor” am dat un interviu şi nu m-am gândit că tot ce spui poate să fie citit şi mai târziu. Şi am spus că e ultima carte. Că nu mai pot, că e prea dur, e prea mult pentru mine. Şi acum la fiecare interviu mi se aminteşte ”aţi spus în 2007 că nu o să mai scrieţi altă carte, şi de atunci aţi mai publicat cinci”...

Reporter: Aşadar nu e uşor să fii atât de deschis cum sunteţi dumneavoastră?

Eshkol Nevo: Da, dar nu e greu în timp ce scriu. În scris mă distrez, sărbătoresc libertatea de a scrie orice îmi place, pot să îmi las fanteziile pe seama personajelor mele şi pot să ating teme sensibile din biografia mea fără să îşi dea cineva seama.

„Podurile toleranţei sunt construite din cuvinte.”

Reporter: Ce urmăriţi în coordonarea cursurilor de scris?

Eshkol Nevo: Uite, secretul e că nu scrisul e principala problemă. Sigur că e frumos când studenţii tăi publică propriile cărţi. Am 70 de studenţi care au publicat propriile cărţi. Unul dintre ei e chiar vedetă internaţională. În Israel cred că sunt cunoscuţi patru sau cinci dintre studenţii cu care am lucrat. Chestia e că eu sunt fascinat de modul în care scrisul îi leagă pe oameni. Asta îmi place în atelierele de scris, văd oameni din cele mai diferite zone ale societăţii întâlnindu-se şi fiind atenţi unul faţă de celălalt, podurile toleranţei sunt construite din cuvinte. Acesta este momentul pentru care predau, e proiectul meu de viaţă, voi face asta până mor.

Reporter: În ce fel credeţi că pot contribui cărţile la schimbarea din societatea israeliană?

Eshkol Nevo: Nu ştiu, sper că pot contribui. Mă gândesc totuşi că, atunci când un cititor israelian găseşte într-un roman povestea unui muncitor palestinian din construcţii despre dorul de casă al acestuia, va putea să vadă lucrurile şi prin ochii acestuia astfel se creează alte premise pentru toleranţă. Am fost în Franţa cu puţin timp în urmă pentru a primi un premiu pentru ”Trei etaje”. A venit la mine o doamnă după lectură şi mi-a spus că a citit a citit cartea mea ”Ultima mikvah din Siberia”, care vorbeşte despre imigraţia rusă în Israel. Trăise într-un oraş din Israel în care sunt foarte mulţi imigranţi ruşi şi mi-a povestit cum cartea mea i-a schimbat complet perspectiva asupra imigranţilor. Acesta este genul de minuni pe care le poate produce literatura. Poate mulţi cititori din străinătate vor citi cărţile mele şi se vor gândi ”Israelul nu este chiar aşa cum credeam. Aveam impresia că sunt tot timpul în luptă dar uite-i că fac dragoste şi merg la concerte rock”. Nu vin ei personal în ţara noastră dar cărţile le oferă ocazia să viziteze imaginar Israelul. Poate astfel pot contribui la o schimbare lentă. Nu am iluzia cum se spune că schimbi lumea, dar cred că uneori poţi să schimbi câte o persoană.

Reporter: Ce diferenţă este între cititorii dumneavoastră din Israel şi cei din restul lumii?

Eshkol Nevo: Ştiţi ce m-a surprins? Că nu e mare diferenţă. Mai ales pentru ”Trei etaje” şi pentru ”Simetria...”. ”Trei etaje” a fost prima mea carte care a avut mai mult succes în străinătate decât a avut în Israel. Mai ales acum că se face un film italian pornind de la o carte israeliană. Sunt elemente din cărţile mele pe care publicul internaţional le găseşte mai greu de înţeles decât cel din Israel. Mai ales ritualurile religioase evreieşti. Dar acesta nu a fost un obstacol. Am avut primele traduceri în 2007. Cred că faptul că am cititori în afara Israelului mi-a schimbat viaţa, m-a făcut să privesc dincolo de suprafaţa lucrurilor. Mi-am dat seama că pot citi un poem de Pablo Neruda şi să simt că e al meu.

Reporter: Ce fel de experienţe v-au adus adaptările cărţilor dumneavoastră pentru scenă şi cinema?

Eshkol Nevo: Foarte bune! Am avut cinci adaptări pentru teatru în care nu am fost implicat. Poate doar pentru una dintre ele. Au fost diferite. Uneori, au avut lucruri mai bune decât cărţile, cum s-a întâmplat chiar pentru o adaptare pentru ”Simetria dorinţelor”.

Reporter: Adaptările par să nu vă neliniştească aşa cum se întâmplă publicarea unei cărţi...

Eshkol Nevo: Deloc, îmi place foarte mult că nu e vorba despre cărţile mele. Chiar şi pentru filmul pe care îl pregăteşte Nanni Moretti, dacă o să fie un film bun, o să fie şi datorită cărţii. Dacă nu iese bine, toată lumea o să creadă că e doar vina lui. N-am nicio emoţie. [râde]

Eshkol Nevo s-a născut la Ierusalim în 1971. A studiat copywriting la Colegiul Tirza Granot şi psihologia la Universitatea din Tel Aviv. Astăzi deţine cea mai mare şcoală privată de scriere creativă din Israel şi este considerat mentorul unei generaţii de scriitori în formare. A debutat cu un volum de povestiri, Zimmer Be-Givatayim (Demipensiune în Givatayim), în 2001, după care a publicat şase romane: ”Arbaa Batim Ve-Gaagua” (Patru case şi-un alean, 2004), ”Simetria dorinţelor” (Mishala Achat Yamina, 2007; Humanitas Fiction, 2019), ”Neuland” (2011), ”Ha-Mikveh Ha-Acharon Be-Sibir” (Ultima mikvah din Siberia, 2013), ”Shalosh Komot” (Trei etaje, 2015; Humanitas Fiction, 2017) şi ”Hareaion Haaharon” (Ultimul interviu, 2018). Toate romanele sale sunt bestselleruri în ţara natală, iar două dintre ele, ”Simetria dorinţelor” şi ”Trei etaje” au fost dramatizate. ”Trei etaje” se află în curs de ecranizare în regia lui Nanni Moretti. Publicate în traducere la mari edituri din peste zece ţări (Gallimard, Neri Pozza, dtv, Chatto & Windus UK şi Other Press USA etc.), cărţile sale au fost premiate atât în Israel, cât şi în străinătate. Romanele ”Neuland” şi ”Ultima mikvah din Siberia” au fost recompensate cu Premiul Steimatzky, ”Patru case şi-un alean” a fost finalist, cu titlul ”Homesick”, la prestigiosul Independent Foreign Fiction Prize în 2009, ”Simetria dorinţelor” a primit, în 2011, Premiul ADEI-WIZO în Italia şi a fost finalist, cu titlul ”Wir haben noch das ganze Leben”, la Kritikerpreis der Jury der Jungen Kritiker în Austria. ”Neuland” a fost inclus pe lista Books of the Year in Transla­tion a cotidianului The Independent în 2014. Eshkol Nevo a primit medalia de platină şi medalia de aur ale Asociaţiei Editorilor din Israel (2005, 2006, 2008, 2011, 2014, 2015), Premiul FFI-Raymond Wallier (în cadrul Salonului de Carte de la Paris, 2008) etc. Pe lângă romanele şi volumul de povestiri amintite, este autorul unei lucrări de nonficţiune, Nifradnu Trach: Ha-Madrich La-Nifrad Ha-Matchil (”Ne-am despărţit într-o doară: manualul complet al unei separări”, 2002) şi al unei cărţi pentru copii, ”Aba Shel Amalia Nosea Le-Ostralia” (Tatăl Amaliei pleacă în Australia, 2010).