INTERVIU: Bérénice Bejo - Pentru un actor, cel mai important lucru este viziunea regizorului

Actriţa Bérénice Bejo, nominalizată la Oscar şi Globul de Aur pentru rolul din lungmetrajul "Artistul/ The Artist", a fost unul dintre invitaţii speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest, un eveniment cinematografic care s-a desfăşurat în Capitală între 24 şi 30 octombrie.

În interviul acordat MEDIAFAX, Bejo a povestit despre intensitatea filmărilor pentru drama "Căutarea/ The Search", dar şi despre sentimentul de neputinţă pe care l-a trăit fiind aproape de familiile şi copiii care au trecut prin războiul din Cecenia.

Lansat în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes 2014 şi distribuit în România de Independenţa Film, "Căutarea/ The Search" este o dramă impresionantă care urmăreşte destinele a patru personaje în timpul războiului din Cecenia. Bejo joacă rolul unei reprezentante a unei comisii pentru drepturile omului din UE care se zbate să atragă atenţia lumii asupra atrocităţilor din acea zonă.

"Mulţi oameni mi-au spus că «The Search» este un film foarte important, că vor să facă ceva, vor să se implice şi îmi dau seama că acesta e un lucru bun. (...) Şi văd că oamenii sunt fericiţi pentru că văd acest film şi înţeleg cât sunt de norocoşi că trăiesc într-o ţară liberă, dar, în acelaşi timp, văd că în lume nu este atât de uşor", a spus Bejo.

Vorbind despre rolurile pe care le-a acceptat până în prezent, Bérénice Bejo a spus că, "în mod normal", joacă în filmele pe care "le simte". "Nu înseamnă că mereu am dreptate, nu înseamnă întotdeauna că pelicula este bună, uneori filmezi ceva şi crezi că va fi extraordinar, dar, când te duci pe platourile de filmare, îţi dai seama că direcţia este foarte departe de ceea ce ţi-ai imaginat", a completat Bejo.

În acest context, actriţa nominalizată la Oscar a precizat că, pentru un actor, cel mai important lucru este viziunea regizorului. "Scenariul poate fi bun, actorii pot fi buni, dacă regizorul nu are un unghi foarte clar, este inutil", a adăugat Bejo.

Despre colaborarea sa cu soţul ei, regizorul Michel Hazanavicius, Bérénice Bejo a spus că "fac schimb de idei". "Scrie scenariul, vine acasă, îmi povesteşte despre anumite scene, «aş schimba asta, aş face aşa». Şi este foarte amuzant. În acel punct, sunt un ascultător şi nu intervin niciodată în scenariile pe care le scrie, dar îi pot spune când îmi place ceva foarte mult", a povestit actriţa.

În privinţa filmelor vechi în care i-ar fi plăcut să deţină o partitură, pelicule regizate Billy Wilder, Frank Capra, Jean-Pierre Melville şi François Roland Truffaut s-au numărat printre cele favorite.

Prezentăm interviul acordat agenţiei de presă MEDIAFAX de actriţa Bérénice Bejo:

Reporter: Aţi jucat în filme diferite, cu o acţiune diferită. Există vreun rol pe care v-aţi dori să îl reinterpretaţi?

Bérénice Bejo: Cred că vreau să mă întorc la rolurile de comedie, pentru că, în momentul în care joci într-o dramă, este o atmosferă apăsătoare, chiar dacă am avut parte de momente frumoase realizând "Le Passé", a fost uşor de filmat, "The Search" a fost mult mai dificil, pentru că este un film de război, am discutat cu oameni care au trebuit să se mute şi care şi-au pierdut familiile şi a fost foarte trist şi foarte greu. În "Le Passé" este evident că nu este vorba despre viaţa mea, că m-am putut deconecta de personajul meu şi a fost interesant să îl interpretez.

Reporter: Este mai uşor pentru dumneavoastră să interpretaţi un rol atunci când vă deconectaţi de personaj?

Bérénice Bejo: Da, pentru că în acest film, în "The Search", sunt precum Carole. Mă simt cu totul inutilă. Atunci când mă uit la televizor şi văd toate aceste drame din întreaga lume, citesc ziarele şi văd fotografii ale unor copii morţi. Faptul de a filma pentru această peliculă mi-a arătat într-adevăr cât de greu este să trăieşti în vremurile acestea şi să nu poţi face nimic. Acest film a fost foarte dificil. Şi acum mă gândesc că ar fi frumos să fac o comedie, să vorbesc despre ceva mult mai uşor. Când prezinţi acest film ("The Search", n.r.), lumea plânge, sunt supăraţi, sunt mişcaţi de ceea ce văd, apoi sunt fericiţi. Mulţi oameni mi-au spus că "The Search" este un film foarte important, că vor să facă ceva, vor să se implice şi îmi dau seama că acesta e un lucru bun. (...) Şi văd că oamenii sunt fericiţi pentru că văd acest film şi înţeleg cât sunt de norocoşi că trăiesc într-o ţară liberă, dar, în acelaşi timp, văd că în lume nu este atât de uşor. Sunt foarte încântată că fac parte din acest film, dar, când filmam pentru "Artistul", toată lumea era fericită. "The Search" este un film intens şi, ca spectator, îmi place să merg să văd astfel de filme, dar apoi îmi place să merg şi să văd o comedie. Aşadar, în acest moment, aş vrea să fac o comedie. Cu toate acestea, următorul meu film nu va fi o comedie.

Reporter: Care este subiectul următorului film?

Bérénice Bejo: Este despre o relaţie dintre o mamă şi copilul ei de nouă ani, iar acest copil este ciudat, este rău cu oamenii din jurul lui, este un copil special şi relaţia lui cu mama sa, care observă că acesta nu are un comportament obişnuit, nu este drăguţă. Scenă după scenă, spectatorul va vedea cum copilul evoluează într-un mod negativ, iar titlul filmului este "The Childhood of a Leader". Vorbeşte despre copiii care de mici nu au un comportament normal şi despre modul în care părinţii trebuie să se descurce în astfel de situaţii. Va fi o drama (râde).

Reporter: Dar faptul că sunteţi mamă vă ajută în acest rol?

Bérénice Bejo: Da. Este foarte ciudat, pentru că, atunci când citeam scenariul, fiul meu era un pic mai dur şi îmi spuneam: "Of, sper că al meu copil este în regulă" (râde). A fost foarte amuzant, acum nu mai este un dur. La anumite vârste, copii vor să spună "Nu, nu", mereu "nu", al meu era fix în acea perioadă atunci când eu citeam scenariul. Uneori ficţiunea are la bază realitatea. Şi când citeşti scenariul şi dintr-o dată ceva se întâmplă în realitatea ta care are o legătură cu scenariul, te sperii, dar, în acelaşi timp, am citit foarte multe scenarii şi acesta a fost atât de frumos, este o poveste extraordinară. Voi face acest film oricum.

Reporter: Întotdeauna aţi jucat în filmele în care aţi dorit sau a existat un film care nu v-a atras foarte mult, dar până la urmă aţi acceptat rolul?

Bérénice Bejo: În mod normal, joc în filmele care îmi plac, pe care le simt. Nu înseamnă că mereu am dreptate, nu înseamnă întotdeauna că filmul este bun, uneori filmezi ceva şi crezi că va fi extraordinar, dar, când te duci pe platourile de filmare, îţi dai seama că direcţia este foarte departe de ceea ce ţi-ai imaginat. Se întâmplă şi invers. Când am citit scenariul lui Asghar Farhadi, era OK, dar ştiam că nu va fi aşa, că va fi mult mai bun. Pentru că îi ştiam filmele, ştiam atmosfera pe care o creează pe platourile de filmare, modul în care filmează, unde îşi pune camera, cum organizează totul, cum atmosfera fiecărei scene este importantă, aşadar, când citeşti "Maria este supărată şi fumează o ţigară" îţi şi imaginezi că Maria va fuma o ţigară, dar, de fapt, vei fi în faţa ferestrei, tricoul tău va sta într-un anume fel şi afara va ploua, lumina va fi palidă şi imediat filmul prinde viaţă. Şi de aceea spun că în meseria de actor cel mai important lucru este viziunea regizorului. Scenariul poate fi bun, actorii pot fi buni, dacă regizorul nu are un unghi foarte clar, este inutil.

Reporter: Cum este să lucraţi cu Hazanavicius ca regizor, fiind soţul dumneavoastră? Îi daţi sfaturi?

Bérénice Bejo: Când te duci acasă, vorbeşti cu iubitul tău, soţul tău despre serviciu, pe cine ai întâlnit, cum s-au desfăşurat întâlnirile şi apoi soţul tău te încurajează. (...) Schimbi idei, este ceva normal. Cu Michel (Hazanavicius, n.r.) este la fel. Scrie scenariul, vine acasă, îmi povesteşte despre anumite scene, "aş schimba asta, aş face aşa". Şi este foarte amuzant. În acel punct, sunt un ascultător şi nu intervin niciodată în scenariile pe care le scrie, dar îi pot spune când îmi place ceva foarte mult. Când citesc scenariul, îi mai spun că un anume personaj nu este destul de activ. Îi spun lucruri de genul acesta. Eu îi spun şi el poate lucra având aceste aspecte în minte. Îl provoc. (...) Facem schimb de idei.

Reporter: Dar pe platoul de filmare?

Bérénice Bejo: Pe platourile de filmare, de exemplu, în "The Search", el a vrut să fiu acolo în fiecare zi. Acest lucru nu s-a întâmplat la filmările pentru "Artistul". Veneam la prânz şi rămâneam toată ziua. Îmi spunea să privesc camera, să îi spun ce părere am. Era ceva total nou pentru el, pentru că el regizat comedii, parodii. A fost minunat pentru mine, pentru că m-a implicat în munca sa. Nu i-am dat niciun fel de sfat, dar am lucrat cu Raisa, sora copilul, era foarte speriată, aşadar i-am spus lui Michel că şi eu eram foarte speriată în tinereţe şi că ar trebui să îi spună că se descurcă foarte bine, i-am spus că ar trebui să îi arate imaginile şi să o facă să se simtă confortabil. I-am spus să vorbească cu ea. (...) Nu are nevoie de mine, pentru că ştie foarte bine să lucreze cu actorii, dar, uneori, eşti pierdut şi cineva îţi spune ceva şi totul se schimbă. În privinţa montajului, cred că am văzut filmul de 50 de ori şi îmi place. Uneori eşti atât de implicat într-un film încât nu vezi anumite scene şi uneori lumea nu îi spune (lui Hazanavicius, n.r.) că o anume scenă nu este chiar cea mai bună. Şi uneori îmi spune: "Zi-mi, pentru că ştiu că tu îmi vei spune". Şi îi spun. Dar "The Search" a fost foarte special, nu sunt atât de implicată în celelalte proiecte ale lui Michel. A fost minunat acest proiect. Ca actor, înveţi foarte multe.

Reporter: Aţi jucat în "Artistul", un film alb-negru, mut. Voiam să vă întreb, în ce film vechi v-ar fi plăcut să jucaţi?

Bérénice Bejo: În foarte multe. Mi-ar fi plăcut să joc în "The Apartment", de Billy Wilder. Sunt foarte multe producţii ale lui Wilder în care mi-ar fi plăcut să joc. În filmele lui Frank Capra, în filmele franceze, în cele regizate de (Jean-Pierre, n.r.) Melville, (François Roland, n.r) Truffaut. Mi-ar fi plăcut să joc şi în cele italiene. Sunt atât de multe filme vechi care au fost minunate şi noi nu le mai facem în acelaşi mod.

Reporter: Credeţi că această tehnologie atât de modernă a schimbat felul în care sunt realizate filmele?

Bérénice Bejo: Încă mai avem astfel de filme, dar superproducţiile sunt atât de puternice pe piaţă, încât filmele mici, la fel de frumoase ca cele despre care am discutat, nu mai avem şansa să le vedem. Puţină lume mai are posibilitatea să le vadă, pentru că, în fiecare săptămână, apar filme noi şi trebuie să fii foarte rapid, iar, dacă nu ai avut timp să le vezi, s-au pierdut. Consider că avem în continuare filme independente foarte bune, cu teme fascinante şi puternice, dar nu le mai vedem.

Reporter: Cineva v-a spus într-un interviu că rolurile feminine din filmele europene sunt mai consistente şi mai complexe ca cele din filmele americane. Sunteţi de acord cu această afirmaţie?

Bérénice Bejo: Nu, nu sunt de acord. Dacă te gândeşti la superproducţii, da, aici sunt de acord, dar filmele independente au personaje puternice. Diferenţa este că în Franţa nu facem superproducţii, ci mai mult filme de genul celor independente, mult mai mici.

Reporter: De asemenea, aţi spus că filmele franceze sunt profunde şi le iubiţi, dar v-ar plăcea să jucaţi într-o producţie hollywoodiană.

Bérénice Bejo: Acum două săptămâni am văzut trailerul de la următorul "Mad Max" şi eram în cinematograf. Şi mă gândeam, OK, să vedem următoarea superproducţie. Şi mi-a picat faţa. Şi mi-am zis că trebuie să mă duc să văd neapărat filmul. Efectele speciale, personajele, era Charlize Theron. Charlize Theron joacă în acest film şi era pe o motocicletă, părea atât de intens. Mi-ar plăcea să fac asta, pentru că este foarte cool să joci într-un astfel de film, dar sunt convinsă că realizarea lui nu este atât de grozavă. Sunt convinsă că ai mei copii ar fi foarte încântaţi, nu cred că ar merge să vadă "Le Passé", dar la "Mad Max" sigur ar merge şi ar spune: "Mamă, ce grozavă e" (râde). Cred că este extraordinar să lucrezi la un astfel de film, în Franţa nu avem astfel de producţii. Dacă aş merge în America şi aş putea interpreta un astfel de rol, ar fi minunat.

Reporter: După "Artistul" aţi primit oferte pentru a lucra acolo?

Bérénice Bejo: După "Artistul", am plecat direct la Asghar Farhadi şi după am început să lucrez la filmul cu Michel. Nu am fost foarte disponibilă. Acum, lucrez la acest film american independent. Dar înainte nu avut timp. În acelaşi timp, nu vreau să mă mut acolo, am o familie, sunt mereu indecisă. Dar sunt convinsă că, dacă Steven Spielberg mi-ar trimite un scenariu, aş pleca imediat. Dar încă nu mi-a trimis. Aştept momentul. Aştept ca lucrurile bune să vină la mine, poate nu vor veni niciodată şi voi aştepta toată viaţa. OK, voi aştepta toată viaţa (râde). Nu sunt precum Marion Cotillard, ea a muncit foarte mult, a primit roluri, lucrează la cariera ei din America, eu sunt mai mult ca Audrey Tautou. Dar nu aş spune nu.

Născută în Argentina, dar stabilită în Franţa, după ce familia ei a fugit din ţară din cauza dictaturii, Bérénice Bejo a crescut într-un mediu de cineaşti, tatăl ei fiind regizor. A intrat în atenţia publicului şi a presei cu partitura din "Cea mai bună speranţă feminină/ Meilleur espoir féminin", regia Gérard Jugnot, pentru care a obţinut o nominalizare la César tocmai pentru categoria "tânără speranţă", în 2000.

A urmat succesul cu "OSS 117: Le Caire, nid d'espions" (2006), o foarte amuzantă parodie a filmelor cu spioni, vizionată de peste două milioane de spectatori numai în Franţa şi proiectată la Bucureşti. Aceasta a fost prima colaborare a trioului Michel Hazanavicius - Jean Dujardin - Bérénice Bejo.

Recunoaşterea internaţională a venit odată cu "Artistul/ The Artist", filmul mut care a dominat galele de premii din anul 2011 şi i-a adus nominalizări la Oscar, Globurile de Aur şi BAFTA pentru cea mai bună actriţă în rol secundar. Cu rolul simpaticei Peppy Miller, o starletă de la Hollywood care se adaptează rapid la filmul vorbit, a câştigat şi trofeul César pentru interpretare feminină în rol secundar.

Performanţa ei în "Le Passé", drama iranianului Asghar Farhadi despre o femeie care se confruntă cu propriile alegeri, a fost recompensată cu premiul pentru interpretare la Festivalul de la Cannes 2013.

Cu un an înainte, a fost gazda ceremoniilor de deschidere şi închidere ale Festivalului de la Cannes. În acelaşi an, 2012, a primit premiul Romy Schneider, acordat speranţelor feminine din cinema-ul francez.