INTERVIU Clare Mackintosh despre cititori: ”Se vor putea bucura de voce indiferent în ce gen scriu”

A fost poliţistă şi astăzi este unul dintre cei mai apreciaţi autori de thriller din Marea Britanie. Romanciera Clare Mackintosh, scriitoarea unor cărţi de succes precum ”Te văd”, ”Te las să pleci” sau ”Lasă-mă să mint” (editura Trei), a vorbit într-un interviu pentru MEDIAFAX despre felul în care a devenit autoarea unora dintre cele mai apreciate volume britanice de proză a căror miză este suspansul, despre drumul care a dus-o din biroul secţiei de poliţie în faţa mesei de scris ca şi despre raportul dintre genurile literare, reţele sociale şi despre cea mai importantă parte a activităţii de scriitor. Mai demult, Clare povestea cum abia după ce J. K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter, a felicitat-o pentru un premiu obţinut, copiii săi au înţeles că scrisul este o parte integrantă din viaţa mamei lor.

Prezentăm textul integral al interviului acordat agenţiei MEDIAFAX de Clare Mackintosh.

Reporter: Aţi scris înainte să fiţi poliţistă?

Clare Mackintosh: Aveam un blog. Eram blogger. Ba nu, scriam… înainte să lucrez pentru Poliţie, dar nu într-un fel prea adunat. Scriam pentru şcoală şi povestiri, dar nimic foarte serios ori concentrate. Nu am scris cum trebuie până nu am făcut parte din Poliţie. Abia după ce am născut am început să ţin un blog şi aşa a început.

Reporter: Cum v-aţi dat seama că puteţi să părăsiţi Poliţia pentru a devei scriitoare cu normă întreagă?

Clare Mackintosh: Nu s-a întâmplat chiar aşa. Mi-am dat demisia ca să am grijă de copii, nu ca să scriu. Eram foarte ambiţioasă şi mă concentram foarte tare asupra carierei. Petreceam foarte mult timp la serviciu. Priorităţile mele erau un pic dereglate. Aşa că am decis să iau o pauză pentru doi ani ca să fiu alături de copii. Dar aveam nevoie să câştig bani şi singurul lucru pe care ştiam să îl fac era să scriu. Puteam să îl fac de acasă. Deja câştigam bani din blog, aveam un editorial într-o revistă. Aşa că m-am gândit că dacă există o revistă care mă plăteşte ca să scriu, atunci or fi şi altele care să o facă şi am continuat în această direcţie. Eram obligată să o fac să meargă. Am fost freelancer pentru o vreme şi am făcut copywriting pentru corporaţii, pentru că se plăteşte mai bine decât jurnalismul, ceva content pentru social media. Şi în tot acest timp am scris primul meu roman. Am avut noroc. Am publicat primul roman şi a mers foarte bine aşa că am fost scriitoare full time din acel moment.

Reporter: Primul dumneavoastră roman a fost ”I Let You Go/ Te las să pleci”. Cum v-aţi explicat reacţiile foarte bune din partea altor scriitori?

Clare Mackintosh: Lumea romanului poliţist este obişnuită să îşi sprijine scriitorii. Toată lumea încearcă să îi ajute pe noii autori, nu e un domeniu competitiv. Cred că scriitorii îşi doresc să se ajute unii pe ceilalţi. Acum primesc şi eu să citesc foarte multe manuscrise şi cărţi şi tind să dau întâietate debuturilor, pentru că vreau să le acord şansa care mi-a fost acordată şi mie.

Reporter: Care a fost pentru dumneavoastră cel mai important lucru din receptarea primului roman pentru a continua în acest domeniu?

Clare Mackintosh: Nu sunt sigură. Cred că nu s-a pus niciodată problema să nu merg mai departe. Aveam un contract pentru două cărţi, aşa că ştiam că o să mai scriu cel puţin încă o carte. De asemenea, asta e ocupaţia mea. Aş scrie cărţi şi dacă nu le-ar cumpăra nimeni. Sunt scriitoare, e în ADN-ul meu să scriu. Ce s-a întâmplat după succesul primei cărţi a fost aproape opusul unei încurajări. Resimţeam o presiune uriaşă asupra mea să repet acel succes. Era destul de stresant şi m-am blocat o vreme.

Reporter: Astfel se explică faptul că aveţi o perspectivă complet diferită în cel de-al doilea roman faţă de debut? Iar în cel de-al treilea mergeţi spre trecut...

Clare Mackintosh: Aşa am vrut. Nu scriu romane în serie. Scriu cărţi care iau în considerare o problemă centrală şi uneori asta înseamnă că sunt legate de un loc anume. Dacă aş scrie o serie aş fi legată de un loc şi de un set de personaje. Ar trebui să potrivesc povestea în acelaşi cadru. Eu pot să aleg cel mai bun cadru pentru fiecare volum pornind de la poveste. Dacă am o poveste urbană, e clar că pot să o spun din orice oraş din lume, dar Londra se potrivea cel mai bine. ”Let Me Lie/ Lasă-mă să te mint” e o carte despre sinucidere şi am ştiut că vreau să o plasez în sudul Angliei, în Beachy Head, un loc stâncos cunoscut pentru că din păcate sute de oameni şi-au pus capăt vieţii acolo. Faptul că nu scriu mereu acelaşi gen de carte îmi oferă flexibilitate şi ţine cititorii în priză.

Reporter: Lucrul pentru un roman începe pentru dumneavoastră cu o întrebare sau cu o scenă de la care porniţi?

Clare Mackintosh: De obicei e vorba despre un concept. O întrebare sau o idee. Pentru ”I Let You Go/ Te las să pleci” a fost vorba de o întorsătură. M-am întrebat dacă pot să fac un cititor să meargă într-o direcţie şi s-a dovedit că pot. La ”I See You/ Te văd” a fost vorba de ideea că fiind fiinţe care ţin la obişnuinţele lor pentru că ne fac să ne simţim în siguranţă paradoxul este că suntem cu atât mai expuşi cu cât suntem mai predictibili. Aceasta era problema centrală. În schimb, pentru ”Let Me Lie/ Lasă-mă să te mint” am avut o poveste reală, am pornit de la un articol din ziar, despre care nu pot să vorbesc pentru că ar strica povestea. Dar era un caz care m-a fascinat şi am vrut să investighez în ce fel îi poate afecta pe cei implicaţi.

Reporter: Şi în ”I Let You Go/ Te las să pleci”, şi în ”Let Me Lie/ Lasă-mă să te mint”, personajele dumneavoastră îşi revizitează trecutul. Dar felul în care folosiţi trecutul este mereu ameninţător pentru situaţia lor din prezentă. Este mereu prezentul teritoriul în care se găsesc rezolvările trecutului pentru dumneavoastră?

Clare Mackintosh: Cred că trecutul ne defineşte prezentul, dar nu şi viitorul. Aşa se face că nu suntem obligaţi să rămânem în cutia în care am fost închişi. Ne putem schimba viitorul. Dar unde suntem acum e doar rezultatul evenimentelor de până acum. Atunci când cauţi răspunsuri le vei găsi, în principiu, în trecut. E un lucru care a rezonat cu mine în munca de poliţist, vorbind cu infractori sau cu oameni care au probleme. Îmi amintesc de o femeie fără adăpost cu care am vorbit. Era dependentă de heroină şi avea aceeaşi vârstă cu mine. Ne-am dat seama ca am fost la Universitate în acelaşi timp şi amândouă am studiat limba franceză. Apoi, la jumătatea studiilor, tatăl ei a murit şi ea a început să aibă probleme, a început să consume droguri, familia nu prea a ajutat-o şi viaţa ei a luat-o într-o direcţie în timp ce eu am absolvit facultatea şi am intrat în Poliţie. Se poate vorbi despre tot felul de factori, de la mediu, la familie, dar, de fapt, e un moment anume în care viaţa ei când lucrurile au luat-o razna şi poţi să identifici acest gen de momente în vieţile noastre. M-a făcut şi să îmi dau seama cât de fragilă este linia care desparte o direcţie de alta şi cât de uşor poate fi schimbată direcţia unei vieţi.

Reporter: În ce fel v-a schimbat fiecare dintre cele trei cărţi pe care le-aţi publicat?

Clare Mackintosh: Nu ştiu dacă m-au schimbat. Pentru fiecare dintre ele am învăţat lucruri noi. Nu sunt sigură că am învăţat neapărat mai multe despre mine. Cartea pe care am încheiat-o acum şi care apare anul acesta e mult mai personal. Nu este o carte poliţistă. Este al patrulea roman, ”After the End”, o carte despre părinţi care nu sunt de acord cu tipul de asistenţă ar trebui să primească în ultima perioadă a vieţii fiul lor, afectat de o maladie fatală. Am pornit de la o hotărâre pe care eu însămi a am fost nevoită să o iau atunci când a trebuit să hotărăsc dacă fiul meu, care era numai un bebeluş, va trăi sau va muri. Aşa că munca pentru această carte a fost mult mai personală şi m-a învăţat multe despre propriile sentimente, m-a făcut să revăd posibilităţile, cum ar fi fost dacă fiul meu ar fi trăit, toate aceste gânduri care mi-au trecut prin cap timp de 12 ani. Când am terminat cartea am simţit că sunt împăcată.

Reporter: Până acum aţi publicat o carte la doi ani, iar anul acesta aveţi deja două titluri gata să fie lansate pe piaţă, romanul şi volumul de memorii. Ce s-a întâmplat?

Clare Mackintosh: De fapt nu sunt chiar memorii, e o selecţie de texte autobiografice publicate iniţial ca editoriale despre viaţa de familie. Am vrut să donez o sumă de bani spitalului care ne-a salvat viaţa mie şi copiilor mei, aşa că am donat drepturile pentru volum spitalului ca să poată cumpăra echipamente pentru maternitate. A fost incredibil că am putut face acest lucru. A fost foarte nostim să o scriu. Este bine să scrii ceva nostim la un moment dat.

Reporter: Cum se face că până şi în această formulă aţi păstrat tendinţa de a descrie scene foarte vii?

Clare Mackintosh: Este foarte interesant atunci când e vorba despre scris că ai o voce şi, chiar dacă poţi să schimbi anumite aspecte legate de stil, vocea ta rămâne mereu aceeaşi. Fie că scriu despre viaţa de familie, ori un roman poliţist sau noul meu roman, ”After The End”, vocea este acolo, iar cititorii cărora le place se vor putea bucura de voce indiferent în ce gen scriu.

Reporter: Stilul dumneavoastră este recognoscibil de la prima carte. De unde a apărut? A fost format din lecturi?

Clare Mackintosh: Nu ştiu. Chiar nu îmi dau seama. Cred că un scriitor bun e şi un bun cititor. Sunt reticentă atunci când un scriitor spune că nu are timp să citească pentru că este cea mai importantă parte a activităţii de scriitor. Cu cât mai mult citesc cu atât învăţ mai bine ce am de făcut. Procesul de editare m-a învăţat foarte multe. Fiecare carte a mea trece prin mai multe sesiuni de editare. De fiecare dată când fac asta simt că scrisul meu câştigă în consistenţă. Azi dimineaţă editam cel de-a cincilea roman al meu. E abia în prima formă şi mă gândeam cât de departe pare faţă de primele variante de la ”I Let You Go”. E mai aproape de cea de-a patra sau cincea variantă a acelei cărţi. Am învăţat atâtea despre ce e nevoie să fie într-o carte şi ce nu. Am scris şi scenarii între timp şi mi-a prins foarte bine să învăţ cum să scriu dialoguri dar şi să mă raportez la un timp limitat. Pentru un scenariu nu ai 300 de pagini, dacă scrii un episod dintr-un serial.

Reporter: În ce fel diferă pentru dumneavoastră întâlnirile cu cititori din ţări diferite?

Clare Mackintosh: Cititorii pot să fie foarte diferiţi din punct de vedere cultural, dar experienţa lecturii este aceeaşi în toată lumea. Toţi vor să găsească o poveste în care să se afunde. Cred că atunci când scrii genul de cărţi pe care îl abordez eu la care oamenii se raportează personal foarte uşor, personajele mele nu sunt super-eroi ori agenţi speciali, sunt oameni obişnuiţi, şi devine foarte uşor pentru un cititor să se identifice cu ele. Temele devin universale. Toată lumea ştie cum e să te întorci acasă după căderea întunericului, cum e să te temi că vei fi atacat sau hărţuit. Povestea ar fi putut să fie plasată în orice ţară. De aceea reacţia cititorilor a fost asemănătoare în toată lumea.

Reporter: Ştiu că pentru copiii dumneavoastră a fost o revelaţie să vadă că primiţi felicitări de la J. K. Rowling, autoarea seriei Harry Potter. V-au cerut vreo dată să scrieţi o carte pentru copii?

Clare Mackintosh: Copii mei nu mi-au cerut niciodată să le scriu o poveste. Motivul cred că este acela că se găsesc o mulţime de cărţi care li se adresează deja şi sunt uluitoare. Mă bazez pe asta.

Reporter: Ce rol are în procesul dumneavoastră creativ activitatea pe care o aveţi pe reţelele sociale, pe Twitter, de exemplu, unde daţi sfaturi despre scris, răspundeţi cititorilor?

Clare Mackintosh: E o întrebare interesantă, de obicei sunt întrebată cât timp îmi consumă reţelele sociale. Cred că uneori îmi poate hrăni procesul creativ pentru că îmi oferă o perspectivă asupra lucrurilor pe care le gândesc alţi oameni. De exemplu, dacă aş citi ştirile din ziare, aş alege un singur ziar şi l-aş citi mereu, aşa că aş avea un singur punct de vedere. Cum tind să mă informez mai ales prin intermediul reţelei Twitter, ceea ce citesc porneşte de la link-urile pe care le publică mai multe persoane şi am o perspectivă mai largă. Privind astfel poate să pară că este un lucru bun. Dar, la fel de bine poate să îmi anuleze creativitatea, cred că felul în care comparăm pe reţelele sociale, cu toate că suntem conştienţi că reţelele nu ne arată decât mici părţi strălucitoare din vieţile celorlalţi, nu prea putem trece peste faptul că vieţile lor par mai bune decât ale noastre. Mai văd uneori pe Twitter scriitori şi ce uşor pare şi cât succes au cărţile lor şi mă mai ia de cap şi mă blochează. Aşa că încerc să nu petrec prea mult timp în reţea.

Clare Mackintosh a lucrat doispre­zece ani în poliţie, apoi a fost jurna­list independent şi consultant social media. Este fondatoarea Festivalului de Literatură Chipping Norton. În pre­zent este scriitoare profesionistă şi locuieşte în Cotswolds împreună cu soţul ei şi cei trei copii. Clare Mackintosh conduce Silver Star Society, o organizaţie cari­tabilă care oferă asistenţă mamelor cu probleme în timpul sarcinii. Romanul ei de debut, a înregistrat în 2015 cele mai rapide vânzări pentru un autor debutant şi a fost selectat pentru Richard and Judy Book Club. Dintre romanele sale, la Editura Trei au apărut în limba română ”Te las să pleci” (2016), ”Te văd”(2017) şi ”Lasă-mă să mint”(2018). Romanul ”Te văd” s-a clasat pe locul 1 pe lista de bestselleruri Sunday Times, iar drepturile de publicare au fost vândute în peste 26 de ţări.