INTERVIU - Cristian Mungiu: Românii consumă filme de artă de pe torenţi. Ar trebui educaţi să meargă la cinema

Regizorul Cristian Mungiu a precizat că festivalul pe care l-a iniţiat în 2010 "a crescut destul de mult în special ca notorietate, identitatea festivalului s-a consolidat", devenind un eveniment aşteptat al toamnei bucureştene. "A fost legitimat prin prezenţa unor oaspeţi de cea mai respectabilă notorietate, în frunte cu câştigătorul Palme d'Or de anul trecut, Abdellatif Kechiche", a mai spus Mungiu.

În acest context, Mungiu a spus că, faţă de prima ediţie, Les Films de Cannes à Bucarest (24 - 30 octombrie) aduce publicului retrospective, mai multe filme de acelaşi autor, evenimentul insistând "tot mai mult pe aducerea tinerilor şi a elevilor în săli".

Potrivit regizorului, ediţia din acest an va avea o componentă "cumva socială". "Există un film ale cărui încasări vor fi direcţionate către proiectul fundaţiei Ovidiu Ro «Fiecare copil în grădiniţă» şi un alt film ale cărui încasări vor fi donate programelor de adopţie a câinilor de la distanţă", a mai spus Mungiu.

Întrebat cum ar putea fi publicul educat pentru a aprecia mai mult filmele de artă, Mungiu a precizat că trebuie creat un "sistem civilizat şi extins de săli de cinema care să programeze asemenea filme şi prin reducerea substanţială a pirateriei". "Problema este că publicul preferă să vadă filmele astea (ca şi pe celelalte), dacă se poate, gratis - chiar şi pe computer, decât în sală, cu bilet plătit -, iar educaţia ar trebui să vină şi în sensul ăsta, în care în primul rând consumatorii de filme de autor să înţeleagă că, dacă nu susţin crearea unor noi asemenea filme cumpărând bilet, va fi tot mai greu ca ele să fie produse în continuare. Invidiez şi stimez popularitatea teatrului în România, dar nu mă pot împiedica să nu remarc că el nu întâmpină nici o concurenţă din partea unui produs american de acelaşi profil, iar interesul pentru spectacolul de teatru nu este erodat sub nici o formă de piraterie", a mai spus Mungiu.

El a mai afirmat că "ideal ar fi să existe o educaţie sistematică în şcoli, de la vârste tinere". "Anul trecut, în cadrul festivalului, am încercat să punem laolaltă, la aceeaşi masă, reprezentanţi ai MCC, ai CNC-ul român şi ai celui francez, încât să reuşim şi în România crearea unei platforme VoD (video on demand, n.r.) destinată exclusiv şcolilor, elevilor, aşa cum este în Franţa. E o idee la care ţin şi sper să fie posibil să o realizăm în anii următor", a mai spus regizorul.

De asemenea, Cristian Mungiu a precizat că "un oraş este pus pe hartă de evenimentele lui culturale". "Însă până vom ajunge ca la Sarajevo, unde oraşul trăieşte doar pentru festivalul de film din august, când pe fiecare stâlp e un afiş al municipalităţii cu înscrisul «proudly supporting the Sarajevo Film Festival...», mai avem mult. Poate Bucureştiul e un oraş prea mare pentru aşa ceva şi de asta Primăria Generală nu este interesată de eveniment, însă eu continuu să cred, până la urmă, că un oraş e pus pe hartă de evenimentele lui culturale, incluzând aici şi festivalurile de filme, şi nu de pasaje rutiere sau de diametrala nord-sud la care semafoarele nu sunt coordonate".

Întrebat cum va evolua festivalul în anii următori, Mungiu a spus că, anul acesta, a fost inclus în programul evenimentului cinematografic secţiunea informală Les Films pour Cannes à Bucarest, unde vor fi prezentate filme studenţeşti şi scurtmetraje "ale unor tineri care poate că vor ajunge cândva la Cannes în cariera lor şi care, în orice caz, merită astăzi atenţie şi o tribună".

Prezentăm interviul acordat agenţiei de presă MEDIAFAX de regizorul Cristian Mungiu:

Reporter: Festivalurile de film reprezintă un segment extins în industria cinematografică din România. Există un gen de film care nu este tratat în această piaţă festivalieră?

Cristian Mungiu: Cred că "industrie" este, în general, un cuvânt foarte mare în raport cu cinematografia română de astăzi, însă este adevărat că sunt mult mai multe festivaluri acum decât erau cu 10 sau 20 de ani în urmă. Asta se întâmplă, din păcate, şi din pricină că cinematografia într-o ţară mică nu mai poate fi o industrie. În condiţiile piratajului galopant şi generalizat de astăzi şi ale concurenţei imposibile cu filmele americane de tip mainstream - produse adresate unei pieţe globale, cu resurse şi mecanisme de promovare corespunzătoare -, filme din genul celor prezentate, de regulă, în festivaluri nu mai au cum să ajungă la public altfel decât în asemenea manifestări, ecranele multiplexurilor fiind rezervate filmelor mainstream.

Cred că festivalurile acoperă cam toate genurile de filme, poate punând ceva mai mult accent pe aşa-zisele "filme de autor" (cu imprecizia aferentă înţelegerii acestui gen incert), ceea ce mă face să cred că ar fi loc pe piaţă şi pentru un festival care să promoveze în special filmele "cele mai de public" dintre cele de festival - şi chiar avem în plan să creăm în curând un asemenea eveniment.

Reporter: Les Films de Cannes à Bucarest este la cea de-a cincea ediţie. Cum s-a schimbat acest festival în cei cinci ani?

Cristian Mungiu: A crescut destul de mult în special ca notorietate, identitatea festivalului s-a consolidat, a devenit un eveniment aşteptat al toamnei bucureştene. A fost legitimat prin prezenţa unor oaspeţi de cea mai respectabilă notorietate, în frunte cu câştigătorul Palme d'Or de anul trecut, Abdellatif Kechiche. Sunt la fiecare nouă ediţie mai multe filme, mai mulţi invitaţi, mai multe săli. Dar, în acelaşi timp, nu vreau ca festivalul să crească prea iute şi prea mult - de la început mi-am dorit să fie mai degrabă un fel de showcase în care, dacă vrei, încă să poţi vedea majoritatea filmelor din program, dacă nu pe toate. Programarea e făcută în acest sens.

Nu cred foarte tare în festivalurile care se măresc de dragul măririi. Trebuie să ţii pasul cu publicul, iar noi încercăm să mărim numărul de filme şi proiecţii în fiecare an, în raport cu interesul pe care l-a manifestat publicul în anul precedent. Nu vrem să aducem filme care să ruleze cu sala pe trei sferturi goală, mai bine investim încă o vreme în proiecte educative, până când generăm acest gust al publicului în mod natural. Faţă de prima ediţie, organizăm retrospective, aducem mai multe filme de acelaşi autor, încercăm să punem lucrurile cumva într-o perspectivă, insistăm tot mai mult pe aducerea tinerilor şi a elevilor în săli, insistăm ca fiecare film să fie precedat de o mică introducere critică.

În mod deosebit, ediţia din acest an va avea o componentă cumva socială, dacă vreţi: există un film ale cărui încasări vor fi direcţionate către proiectul fundaţiei Ovidiu Ro, "Fiecare copil în grădiniţă", şi un alt film ale cărui încasări vor fi donate programelor de adopţie a câinilor de la distanţă.

Reporter: Spuneaţi că publicul din România trebuie să poată creşte odată cu festivalul. Cum a "crescut" publicul de la prima ediţie, din 2010, până anul acesta? A crescut cu mult numărul spectatorilor?

Cristian Mungiu: Cred că la prima ediţie au fost vreo patru mii şi ceva de oameni, iar anul trecut vreo 11.000 - însă nu doar creşterea cantitativă e importantă. Pentru noi, e poate mai important să crească gustul şi înţelegerea publicului pentru filmele tranşante, mai dificile, mai personale - chiar dacă poate acelea nu sunt cele mai premiate sau cele mai notorii.

Reporter: Este relevant pentru dumneavoastră numărul spectatorilor?

Cristian Mungiu: Contează, bineînţeles. Eu sunt unul dintre aceia care consideră că numărul spectatorilor contează şi în cazul oricărui film, cu atât mai mult în cazul unui festival. Numărul spectatorilor ar trebui să fie un indicator al creşterii pe care poţi să ţi-o permiţi cu evenimentul. E neetic, într-un domeniu cu resurse limitate ca cel al cinema-ului românesc, să aloci resurse disproporţionate cu rezultatele evenimentului.

Reporter: Din punctul dumneavoastră de vedere, Les Films de Cannes à Bucarest atrage doar publicul pasionat de filmul de artă şi mai puţin comercial sau a ajuns şi la un public mai larg? Vin şi "spectatorii de mall" la acest eveniment cinematografic? Sau în gaşca, pentru că este "la modă"?

Cristian Mungiu: Eu cred că multe filme de festival sunt, de fapt, cel puţin la fel de antrenante şi interesante pentru spectator ca filmele de multiplex - doar că nu beneficiază de acelaşi buzz. Nu ştiu foarte precis care e profilul spectatorului Les Films de Cannes à Bucarest, dar, ţinând cont de creşterea pe care o avem, e de presupus că unii spectatori de film de mall vin să vadă filme şi în festival. Acum, dacă vin din curiozitate sau că e la modă, e mai puţin important - ce sper eu e că vor înţelege că cinematograful e minunat şi pentru că e divers şi că vor căpăta gust pentru a experimenta şi genuri de film cu care sunt poate mai puţin obişnuiţi în prima instanţă.

Reporter: Publicul român nu este un consumator de filme de artă, ci mai degrabă unul al blockbusterurilor. Cum ar putea fi educat publicul să aprecieze acest gen?

Cristian Mungiu: Cum spuneţi - prin educaţie, prin crearea unui sistem civilizat şi extins de săli de cinema care să programeze asemenea filme şi prin reducerea substanţială a pirateriei. Însă publicul român este mai consumator de asemenea filme decât credeţi, după cum puteţi constata cercetând statisticile cu privire la filmele descărcate de pe site-urile de torenţi. Problema este că publicul preferă să vadă filmele astea (ca şi pe celelalte), dacă se poate, gratis - chiar şi pe computer, decât în sală, cu bilet plătit -, iar educaţia ar trebui să vină şi în sensul ăsta, în care în primul rând consumatorii de filme de autor să înţeleagă că, dacă nu susţin crearea unor noi asemenea filme cumpărând bilet, va fi tot mai greu ca ele să fie produse în continuare. Invidiez şi stimez popularitatea teatrului în România, dar nu mă pot împiedica să nu remarc că el nu întâmpină nici o concurenţă din partea unui produs american de acelaşi profil, iar interesul pentru spectacolul de teatru nu este erodat sub nici o formă de piraterie.

Reporter: Cine ar trebui să se ocupe de educarea publicului? Ar trebui să existe programe realizate de instituţiile statului, de realizatorii de film?

Cristian Mungiu: Într-o măsură, toţi cei care organizează festivaluri de film contribuie un pic la această educaţie - iar festivalurile se fac toate cu bani de la CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei, n.r.) şi/ sau alte instituţii pentru cultură ale statului, ca MCC (Ministerul Culturii, n.r) sau ICR (Institutul Cultural Român, n.r.). Deci, implicit, statul are o contribuţie. Dar e adevărat că ideal ar fi să existe o educaţie sistematică în şcoli, de la vârste tinere. Anul trecut, în cadrul festivalului, am încercat să punem laolaltă, la aceeaşi masă, reprezentanţi ai MCC, ai CNC-ul român şi ai celui francez, încât să reuşim şi în România crearea unei platforme VoD (video on demand, n.r.) destinată exclusiv şcolilor, elevilor, aşa cum este în Franţa. E o idee la care ţin şi sper să fie posibil să o realizăm în anii următori. Dar, într-o ţară cu atât de puţine resurse pentru cultură şi educaţie şi cu atât de multă stimă pentru materiile principale din şcoală, nu e uşor. Noi sprijinim însă toate iniţiativele educative pro-cinema din liceele bucureştene şi sunt multe proiecţii, anul acesta, la care intrarea copiilor şi liceenilor este gratuită.

Reporter: Pe cine aţi dorit să aduceţi la festival, dar nu aţi reuşit?

Cristian Mungiu: Am luat legătura cu câştigătorul Palme d'Or-ului, Nuri Bilge Ceylan, faţă de care am o mare admiraţie, însă avea programată în aceeaşi perioadă o retrospectivă la MoMA în New York, poate una dintre cele mai respectabile aprecieri pe care le poate primi un cineast. A fost amabil, ne-a transmis că altădată vine cu plăcere, aşa că, deocamdată, ne rămâne să vedem de unii singuri formidabilul lui film. Eu l-am văzut de două ori deja, pe ecran mic, şi abia aştept să-l văd şi în proiecţie în cinematograf.

Reporter: Îmi puteţi indica un festival de film la care aţi participat şi v-aţi îndrăgostit de atmosfera de acolo? În afară de cel de la Cannes, desigur.

Cristian Mungiu: Sunt multe. La Karlovy Vary, în anii 2000, am rămas mască atunci când am văzut că studenţii veneau cu cortul special pentru festival şi campau pe peluza din faţa sălii de bilete ca să fie primii la coadă, la ora 8.00, căci după 11.00 cu greu mai găseai bilete la vreun film. La Salonic, au un sistem care afişează în timp real, la intrarea în fiecare sală, câte locuri mai sunt la vânzare, iar când am fost, acum doi ani, pentru retrospectiva filmelor mele acolo, am avut surpriza să constat că toate erau sold out, în ciuda aşa-zisei crize din Grecia. Acolo l-am întâlnit pe Aki Kaurismäki, care m-a invitat la festivalul iniţiat de el la Sodankylä, în Finlanda, cu cuvintele: "Come and you won't regret, people will fist-fight for a ticket for one of your films/ Vino şi nu vei regreta, oamenii se vor bate pentru un bilet la un film de-al tău", şi vorbim de un festival organizat special într-un sătuc finlandez, dincolo de cercul polar, unde vii doar dacă vrei să vezi filme, altceva nu se întâmplă. Şi era plin la festival, tinerii dormeau pe saltele în sala de sport a liceului. La Lyon e un alt concept care-mi place mult: se dau doar filme vechi, de cinematecă, iar cineaştii de astăzi vin şi introduc publicului nu filmele lor, ci pe cele ale înaintaşilor.

Reporter: Cât de greu este de realizat din punct de vedere financiar un festival care aduce cele mai bune şi mai noi filme de la Cannes?

Cristian Mungiu: Uşor nu este, însă anul acesta nu e cazul să ne plângem - majoritatea partenerilor privaţi importanţi au rămas alături de noi, ni s-au alăturat şi alţii şi, pentru prima dată, suntem sprijiniţi de toate instituţiile statului cărora le-am cerut sprijinul, CNC, MCC, Primăria sector 1 şi ICR. Însă, până vom ajunge ca la Sarajevo, unde oraşul trăieşte doar pentru festivalul de film din august, când pe fiecare stâlp e un afiş al municipalităţii cu înscrisul "proudly supporting the Sarajevo Film Festival...", mai avem mult. Poate Bucureştiul e un oraş prea mare pentru aşa ceva şi de asta Primăria Generală nu este interesată de eveniment, însă eu continuu să cred, până la urmă, că un oraş e pus pe hartă de evenimentele lui culturale, incluzând aici şi festivalurile de filme, şi nu de pasaje rutiere sau de diametrala nord-sud la care semafoarele nu sunt coordonate.

Problema noastră e că primim întotdeauna foarte târziu confirmările referitoare la finanţări; dacă am şti pe ce ne bazăm încă din mai, când are loc Festivalul de la Cannes, am putea face un eveniment şi mai complex.

Reporter: Cum vedeţi că va evolua festivalul în viitor? Vă gândiţi să îl diversificaţi?

Cristian Mungiu: Deja, de anul acesta, includem în festival şi secţiunea informală Les Films pour Cannes à Bucarest - prezentând filme studenţeşti şi scurtmetraje ale unor tineri care poate că vor ajunge cândva la Cannes în cariera lor şi care, în orice caz, merită astăzi atenţie şi o tribună. Apoi, sunt mai multe proiecţii pentru şcolari şi tineri cu intrare liberă, în linia acelei educaţii de care pomeneam. Avem deja cel puţin o confirmare a unui mare cineast că ne va vizita la anul - vom continua să facem retrospective sau integrale ale unor mari autori prea puţin cunoscuţi în România, cum am făcut anul trecut cu Maurice Pialat şi cum facem anul acesta cu Bertrand Tavernier. Îmi doresc de câţiva ani deja să putem organiza Ziua de Aur - în care spectatorii să poată vedea unul după altul Ursul, Palmierul şi Leul de Aur şi să compare ei înşişi. Încercăm să înmulţim şi să diversificăm conferinţele, inclusiv despre acele componente ale industriei despre care în România se ştiu foarte puţine lucruri, cum ar fi agenţii - de vânzări sau de talents. Anul acesta o să fie deja un open-talk referitor la distribuţie şi sales agents. O altă direcţie pe care o dezvoltăm e prezentarea de filme care nu au o legătură directă cu Cannes-ul - cred că identitatea festivalului este deja destul de puternică încât să putem trece la etapa asta.

Reporter: Ce filme ar trebui să vadă publicul român neapărat la ediţia din acest an a festivalului?

Cristian Mungiu: Prezentarea filmelor e pe www.filmedefestival.ro şi fiecare e poftit să vadă filmele pe care le aştepta cel mai mult, însă, când stau în cumpănă, de exemplu, între două filme programate la aceeaşi oră, eu le recomand spectatorilor să aleagă mai degrabă filme care au proiecţie exclusivă în cadrul festivalului, pentru că pe acelea nu vor mai avea ocazia să le vadă altădată pe ecran în Bucureşti. Însă, ideea de bază a festivalului este să redea, pe cât posibil, un pic din atmosfera Cannes-ului mare, ceea ce presupune că spectatorii au acces la toate filmele importante în acelaşi interval de timp, iar spectatorul se poate pune în locul juriului de la Cannes şi îşi poate face la sfârşit propriul lui palmares.

Reporter: Ce recomandări puteţi face în privinţa invitaţilor? Cine nu ar trebui "ratat" la acest eveniment?

Cristian Mungiu: Ne bucurăm de prezenţa lui Radu Jude în calitate de unic selecţionat al nostru la Cannes cu film în 2014. Apoi, întrucât există în România obsesia Oscarului, anul acesta, deşi e un festival având Cannes-ul în titulatura, avem doi invitaţi de onoare a căror faimă mondială (post-premieră la Cannes) e dată de câştigarea premiului Oscar. Aşa că, cine are curiozitatea să întâlnească pe cineva care a ridicat statueta în mâini, să vină să-i asculte pe Michel Hazanavicius şi pe Bérénice Bejo.

Foarte importante pentru mine sunt masterclass-ul de la UNATC şi proiecţiile cu Q&A ale lui Bertrand Tavernier, care se întoarce în România pentru premiera filmului său "Capitaine Conan", turnat aici acum aproape douăzeci de ani şi care nu a avut până acum o proiecţie de gală bucureşteană în prezenţa echipei. E o ocazie rară de a-l vedea pe Radu Duda în calitate de actor de film, înainte să fi devenit principele Radu de România. Speciale sunt şi proiecţiile "Maidan", un film tulburător despre ce se întâmplă în Ucraina, film recent câştigător al marelui premiu la Astra, în prezenţa regizorului Sergei Losznita, sau filmul despre caricaturişti ca luptători pentru democraţie produs de Radu Mihăileanu, care va introduce proiecţia.

Invitat special la proiecţie va fi şi caricaturistul Mihai Stănescu, spectatorii putând admira, pe toată perioada festivalului, o expoziţie de desene şi caricaturi ale lui şi ale lui Mardale, la Cinema Studio. E de amintit şi proiecţia de vineri noapte, de la Elvira Popescu, cu "Welcome to New York", în prezenţa actriţei Jacqueline Bisset, care joacă rolul soţiei lui Dominique Strauss-Kahn. Şi, nu în ultimul rând, e proiecţia cu "White God" - un film pentru oameni şi câini - la care, pe lângă regizorul Kornél Mundruczó, l-am invitat şi pe primarul general Sorin Oprescu, care are ingrata sarcină de a rezolva problema maidanezilor din postura complexă de primar iubitor de animale, dar care are nevoie şi de voturile cetăţenilor. Ca să vă faceţi o idee - filmul este inspirat de o iniţiativă a unui partid din Ungaria, care prevedea o taxă dublă pentru posesorii de maidanezi, faţă de posesorii de câini de rasă, în vreme ce stăpânii de câini de rase maghiare erau scutiţi de taxe.

Reporter: Care este diferenţa între a "regiza" un festival şi a regiza un film?

Cristian Mungiu: Mie, pentru ce facem noi, mi se pare mai potrivit cuvântul francez de "réalisateur" - până la urmă, realizatorul e cel care inventează ceva acolo unde mai înainte nu exista acel ceva, şi asta încerc să fac din ambele posturi, de regizor şi organizator de festival. Însă, fără îndoială, să faci un film presupune mult mai multe lucuri, în vreme ce festivalul e mai mult un exerciţiu de organizare în care, ideal, trebuie să ai şi un pic de viziune, un sens, un concept.

Les Films de Cannes à Bucarest a fost iniţiat în 2010, de Cristian Mungiu, cu sprijinul delegatului general al Festivalului de la Cannes Thierry Frémaux, care a deschis prima ediţie şi a revenit constant la Bucureşti în anii următori. În fiecare an, festivalul aduce filmele câştigătoare ale celor mai importante trofee la Cannes, în premieră în România.

La ediţiile trecute, Les Films de Cannes à Bucarest i-a avut ca invitaţi, printre alţii, pe Abdellatif Kechiche, regizorul premiat cu Palme d'Or pentru "La vie d'Adele", actriţa Sandrine Bonnaire, regizorii Gaspar Noé, Elia Suleiman, Amat Escalante, Matteo Garrone, Kornél Mundruczó şi Sergei Loznitsa.

Regizorul şi scenaristul Cristian Mungiu a câştigat trofeul Palme d'Or de la Cannes în 2007, cu filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", o dramă despre avorturile ilegale din perioada comunistă a ţării noastre. Cineastul român a revenit pe Croazetă în 2009, cu antologia de scurtmetraje "Amintiri din Epoca de Aur", care a rulat în secţiunea Un Certain Regard. Anul trecut, filmul "După dealuri", de Cristian Mungiu, a înregistrat o dublă victorie la Cannes: premiul pentru scenariu, obţinut de Mungiu, şi premiul pentru interpretare feminină, acordat ex-aequo actriţelor Cristina Flutur şi Cosmina Stratan.

Cristian Mungiu a fost distins, în 2008, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler de către Guvernul francez.