INTERVIU: Cristina Modreanu, despre "Fluturele gladiator” politic, queer, feminist

Teatrul, în opinia Cristinei Modreanu este ”rezistenţă - la radicalizare, la uniformizare, la ipocrizie, la falsul consens generalizat. Teatrul înseamnă să pui întrebări, să tulburi, să lansezi dileme: când totul pare sa fie într-un anume fel şi numai aşa, când, de exemplu, 3 milioane de oameni iau în brate "normalitatea" aşa cum cred ei că arată ea şi încearcă sa le-o impună şi celoralţi, artiştii sunt obligaţi să reacţioneze prin arta lor.”

Reporter: Cum arată teatrul azi?

Cristina Modreanu: Cuvinte cheie: rezistentă, imaginaţie, libertate.

Teatrul contemporan e foarte divers, adeseori reactiv-pentru că atunci când lumea o ia razna, e nevoie de reacţie, de spirit critic, de afirmarea şi re-afirmarea unor valori, iar artă are aici un rol enorm. Că Hamlet, care era chemat să repună lumea în matcă ei.

Deci rezistentă-la radicalizare, la uniformizare, la ipocrizie, la falsul consens generalizat. Teatrul înseamnă să pui întrebări, să tulburi, să lansezi dileme: când totul pare să fie într-un anume fel şi numai aşa, când, de exemplu, 3 milioane de oameni iau în braţe "normalitatea" aşa cum cred ei că arată ea şi încerca să le-o impună şi celoralti, artiştii sunt obligaţi să reacţioneze prin artă lor. Imaginaţia ar fi un al cuvânt cheie-esenţial pentru că artă, teatrul mai ales, are puterea de a imagina viitorul, de a creă utopii alternative, exerciţii de imaginaţie care sparg uniformitatea cotidianului pre-normat (cartea mea anterioară, apărută la Humanitas s-a numit Utopii performative. Artişti radicali ai scenei americane în secolul 21).

Libertate-pentru că ni se pare că suntem că suntem liberi doar fiindcă a existat o revoluţie contra-sistem acum aproape 30 de ani. Dar nu trebuie să uităm că sistemul se reface, în cazul nostru păstrând multe (prea multe!) elemente din cel anterior, şi de aceea avem în continuare multe lucruri de contestat, de reparat, de reimaginat. Trebuie să ne asigurăm că rămânem liberi să facem toate astea şi că nu devenim prizonieri ai sistemului. Iar teatrul-când e curajos, elocvent, când ne captivează-ne da curajul să spunem ceea ce gândim şi în viaţă reală. Sau măcar să ne gândim mai atent la ceea ce alţii au curajul să spună şi să acţionăm în consecinţă: să ne informăm, să votăm, să participăm direct şi serios la jocul acesta care este democraţia. În România suntem încă începători.