O nouă ediţie Kilipirim, între 4 şi 8 mai, la Sala Dalles din Capitală
Timp de cinci zile, în perioada 4 – 8 mai, galeria Dalles va fi gazda celui mai mare târg de carte cu discount din Bucureşti, care aduce publicului peste 10.000 de titluri, din toate domeniile de interes: beletristică, hobby, ştiinţă, carte pentru copii, artă, arhitectură şi design.
Ediţia din 2011 reuneşte edituri importante din România, dar şi edituri străine, prezente cu o gamă extinsă de carte cu discount, începând de la 10% pentru titlurile noi şi până la 70% pentru cele editate înainte de începutul anului.
La Kilipirim, cititorii vor găsi ediţii de colecţie şi titluri ale sezonului trecut, opere de valoare şi autori de top în Europa, autori români şi enciclopedii, titluri care au cucerit publicul din toată lumea, precum Stieg Larsson, A.D. Miller sau Vladimir Nabokov, şi un program special de ateliere de creaţie pentru adulţi şi copii.
Iubitorii de carte vor avea, de asemenea, ocazia să aleagă dintre câteva sute de titluri aflate în ofertă specială de preţ, de 5 lei, 7 lei sau 10 lei.
Târgul Kilipirim are un program zilnic de vizitare între orele 10.00 şi 20.00, iar intrarea este liberă.