Interviu cu Principesa Margareta şi documentar despre Lady Di, de Paşti, pe postul Acasă

Postul Acasă va difuza în duminica Paştelui, de la 16.30, o ediţie specială a emisiunii "Doamne de poveste", în care invitata Oliviei Steer va fi Principesa Margareta, urmând ca, în a doua zi de Paşti, televiziunea să difuzeze documentare despre prinţesa Diana, prinţul William şi Kate Middleton.

Urmărește
92 afișări

Pentru prima dată Acasă, invitata specială a Oliviei Steer la "Doamne de poveste" va fi Principesa Margareta a României. Interviul s-a desfăşurat în sufrageria privată a familiei de la Palatul Elisabeta.
O femeie puternică, urmaş la şefia Casei Regale a României (jure sanguinis) şi Principesă de Hohenzollern (ad personam), precum şi Custode al Coroanei României, Principesa Margareta a rememorat întâmplări dure din copilărie, primul contact cu România, dar şi clipele fericite trăite la o fermă din Marea Britanie unde însuşi Regele Mihai al României îngrijea animalele. "M-am născut în exil, dar nu am simţit lipsa ţării precum Regele. Părinţii mei au făcut eforturi mari să fim fericiţi, am trăit la o fermă, aveam 600 de găini, cultivam legume şi fructe, nu am suferit, copil fiind. Am avut o copilărie fericită", spune Principesa Margareta.

Din viaţa Principesei Margareta nu au lipsit însă momentele dificile. "Ne-am dat seama la un moment dat că părinţilor le este foarte greu să ne întreţină, aşa că eu şi sora mea, Principesa Elena, ne-am dus şi le-am spus că, dacă ei vor, noi renunţăm la şcoală. Ne-au privit zâmbind şi ne-au spus că nu se pune problema", mai spune Principesa Margareta.

În exil, pentru Principesa Margareta au urmat anii facultăţii, la Universitatea din Edinburgh, iar urmaşa la tronul României a preferat tot timpul să îşi păstreze statutul nobiliar doar pentru cunoscuţi.

Principesa Margareta i-a mărturisit Oliviei Steer că mult timp colegii de facultate nu au ştiut cine este. "În acte, m-am numit Margareta de Roumanie, iar colegii mei nu au ştiut ce rang am. Mult timp. M-au plăcut pentru mine, iar când au aflat cine sunt nu a mai avut vreo importanţă", a explicat ea.

Într-o ediţie document, moştenitoarea tronului României rememorează clipele în care îşi spunea rugăciunile alături de tatăl său, regele Mihai, dar şi primul contact cu societatea românească. "Am fost foarte emoţionată, în avion eram cu nişte prieteni care-mi spuneau că nu trebuie să plâng. Şi mi-am repetat asta continuu, în timp ce sora mea plângea de fericire undeva, în spatele meu. Când am ajuns în România, am avut sentimentul că am devenit întreagă, a fost ca şi cum până atunci am fost un om fără umbră", mărturiseşte Principesa Margareta.

Telespectatorii vor putea vedea şi imagini inedite de la nunta principesei cu Principele Radu al României, de la un picnic princiar, dar şi cum se serveşte un ceai la Palat şi cum arată bucătăria regală.

Dincolo de povestea unei tinere care a cunoscut exilul, departe de ţara natală, Principesa Margareta ascunde şi o fascinantă poveste de iubire pe care i-a mărturisit-o Oliviei Steer. "L-am cunoscut pe soţul meu într-un orfelinat. Când am văzut acest bărbat, am văzut un miracol şi am zis: «ăsta e un om minunat!». Mama a fost foarte importantă, eu poate nu-mi dădeam seama ce sentiment aveam. Soţul meu a fost foarte sigur de la început, a zis că o să fim toată viaţa împreună, că nu are vocaţie de «boyfriend». El a fost un şoc în viaţa mea, nu eram pregătită", spune Principesa Margareta. Cei doi s-au căsătorit, iar la nuntă Principesa Margareta a purtat o rochie de mireasă cu o istorie specială, pe care o spune, în premieră, pentru telespectatorii "Doamnelor de poveste".

O femeie puternică, o sufletistă, care a făcut multe acte de caritate şi a înfiinţat o fundaţie ce-i poartă numele, Principesa Margareta este şi o pasionată de arta gătitului. Astfel, Principesa Margareta a lansat o "Carte regală de bucate", care a avut un succes la public. Principesa Margareta a invitat-o pe Olivia Steer în bucătăria de la Palatul Elisabeta, unde a gătit special o tartă cu fructe.

În plus, Principesa Margareta va vorbi şi despre bucatele tradiţionale preferate de Regele Mihai şi de întreaga familie regală. Astfel, de Paşti de pe masa regală nu lipsesc ouăle roşii, cozonacii şi pasca, la fel ca în casa oricărui român.

Pe de altă parte, în a doua zi de Paşte, pe 25 aprilie, de la ora 20.30, postul Acasă va prezenta prima parte a filmului artistic "Diana, povestea adevărată/ Diana: Her True Story". Bazat pe bestsellerul scris de Andrew Morton, filmul descrie viaţa prinţesei Diana, începând cu căsătoria acesteia cu prinţul Charles. Povestea ei de basm se năruie treptat, pe măsură ce problemele sale din căsnicie cresc, iar reproşurile familiei regale nu încetează. Diana se îndreaptă cu paşi repezi către autodistrugere, dar şi-a dat seama şi a renăscut din propria cenuşă, dedicându-şi timpul îndatoririlor caritabile. Partea a doua a filmului va fi difuzată sâmbătă, 30 aprilie, de la ora 20.30, pe postul Acasă.

În plus, tot pe 25 aprilie, Acasă va difuza un program special dedicat familiei regale a Marii Britanii, care se pregăteşte intens pentru cel mai important eveniment din ultimele decenii - nunta prinţului William cu tânăra Kate Middleton, programată pe 29 aprilie.

Astfel, de la ora 22.30, Acasă va difuza documentarul "Kate şi Will - O iubire ca în poveşti/ Kate and Wills - A Royal Love Story", dedicat celui mai aşteptat eveniment al anului. Documentarul este realizat asemenea unui ghid ce are menirea să poarte telespectatorii într-o lume cu poveşti de iubire dintre prinţi şi prinţese. Cei din faţa micilor ecrane îi vor vedea pe William şi Kate la începutul relaţiei lor, în anii de studenţie de la St. Andrews, în timpul pregătirii militare a lui William la Academia Sandhurst, pe parcursul împăcărilor şi despărţirilor lor, logodnei şi apoi a pregătirilor de nuntă. În plus, telespectatorii vor afla care a fost cel mai mare vis al lui Kate încă din copilărie şi în ce fel a influenţat presa relaţia celor doi tineri îndrăgostiţi. De asemenea, programul conţine interviuri cu prietenii apropiaţi ai fericitului cuplu, cu mai mulţi experţi în istoria familiei regale britanice, dar şi cu celebrităţi care vorbesc despre faimoasa nuntă a Prinţului William cu Kate Middleton.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici