INTERVIU cu producătorul filmului "Poziţia copilului", Ada Solomon: Cinema-ul de artă, ca produs cultural, nu poate trăi din el însuşi

Ada Solomon are programate la Festivalul de la Cannes întâlniri cu eventualii distribuitori sau coproducători ai celui mai nou proiect de lungmetraj semnat de Radu Jude, "Aferim!", pentru care va începe producţia, cel mai probabil, anul viitor.

De asemenea, scurtmetrajul lui Radu Jude "O umbră de nor", produs de Ada Solomon, a fost selectat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului de la Cannes 2013 (15 - 26 mai). "O umbră de nor" va fi proiectat în premieră la Cannes joi.

Ada Solomon mai vorbeşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre ce a presupus producţia filmului "O umbră de nor", despre relaţia breslei filmului românesc cu Centrul Naţional al Cinematografiei, dar şi despre criteriile după care îşi alege proiectele în care să se implice.

Ada Solomon este unul dintre cei mai importanţi producători de film din România, cu titluri precum "Marilena de la P7", regizat de regretatul Cristian Nemescu, "Cea mai fericită fată din lume", de Radu Jude, şi "Principii de viaţă", de Constantin Popescu, "Toată lumea din familia noastră", de Radu Jude, şi "Poziţia copilului", de Călin Netzer.

Prezentăm interviul acordat MEDIAFAX de producătoarea Ada Solomon:

Reporter: În februarie, anul acesta, filmul al cărei producătoare sunteţi, "Poziţia copilului", de Călin Netzer, a primit marele trofeu Ursul de Aur la Berlin. Ce a însemnat această distincţie pentru dumneavoastră, profesional vorbind?

Ada Solomon: Cred că e prea iute cumva să pot să contabilizez cât de important este de fapt premiul acesta. Sigur că au fost ecouri din industrie şi sigur că sunt oameni care îmi sunt prieteni, colaboratori vechi, care s-au bucurat foarte tare. Unii cu care nu am mai lucrat ceva timp şi care m-au căutat după. Numai că mi-e greu să îmi dau seama. De exemplu, proiectul pe care îl avem acum în dezvoltare, care este principalul nostru proiect în dezvoltare, noul lungmetraj al lui Radu Jude... E complicat, e un film cu un buget mult mai mare decât am avut până acum, care va necesita o coproducţie destul de alambicată. Proiectul a fost foarte bine primit la CineMart (piaţa de coproducţii de la Rotterdam, n.r.), unde a fost selecţionat şi au fost ecouri foarte bune acolo, dar nu ştiu să contabilizez dacă e pentru proiect în sine sau se adaugă povestea asta cu Ursul de Aur la interesul foarte mare pe care l-am resimţit în ultima vreme, mai ales că am anunţat finanţarea românească, acum că proiectul a câştigat pe ultima sută de metri la CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei, n.r.). Atunci când finanţarea românească publică e aşezată, putem vorbi de construcţia concretă a restului finanţărilor. Asta pe de o parte.

Pe de altă parte, partenerii noştri, la fiecare proiect pe care îl depun în forurile din alte ţări, îmi spun în mod explicit "dar, te rog, menţionează Ursul de Aur". Sigur, contează, evident. Mă uitam aşa, de amuzament... sigur, la un indice de popularitate care arată cât se vorbeşte despre tine... la plasarea mea pe IMDB, unde am crescut în ultimul an cu 200.000 de poziţii. Asta spune ceva. Sigur, pentru că am fost citată în ziare, pentru că am fost citată în presa de specialitate. Am primit nişte propuneri - asta într-adevăr e legat, probabil, de Ursul de Aur -, am primit nişte propuneri de implicare în proiecte în care să aduc un soi de expertiză, care au venit după Berlin. Cu siguranţă este vorba de asta. Sunt oameni pe care nu i-am cunoscut şi pe care îi voi întâlni probabil la Cannes. Mai sunt nişte prieteni din Ungaria care spun "Totuşi, spune-ne şi nouă care e poţiunea magică a cineaştilor din România?".

Pe de altă parte, pentru cei care mă cunosc, e un fel de recunoaştere a eforturilor făcute în ăştia nouă ani de când fac pe cont propriu meseria asta sau a celor 20 de ani de când mă învârtesc în lumea aceasta. E bine. În orice caz, de stricat nu strică.

Reporter: Aţi spus, într-un interviu anterior, că, dacă aveţi un proiect care nu este refuzat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC), vă puneţi întrebări...

Ada Solomon: E un fel de superstiţie şi ea se adevereşte cumva. De exemplu, proiectul de documentar al lui Alexandru Solomon, dincolo de legătura mea personală cu el, documentarul "Ouăle lui Tarzan" a picat cu 5,25 la scenariu, având nota 1 de la unul din membrii comisiei la "potenţial internaţional". Continuu să cred că e o greşeală de transcriere şi că respectivul membru al comisiei a vrut să-i dea 10. Pentru că e vorba de un proiect hibrid, e vorba de un fel de docu-science-fiction, de complexitatea filmelor lui A. Solomon şi cine îl ştie cât de cât ştie cum îşi construieşte proiectele. Este un proiect pe care l-a depus la CNC după doi ani şi jumătate de documentare şi de lucru la el. Nu poate să îmi spună nimeni că era un dosar nepregătit. Totuşi, nota 1 mie mi se pare că e o greşeală. Îmi place să cred că e o greşeală. Un proiect de 60 de pagini şi 5,25, mă întreb totuşi cum sunt cele de nota 9.75, la fel cum mă întreb cum un proiect scris de Anca Damian e un proiect de 4,75 la scenariu. E o femeie de o ambiţie şi de o tenacitate extraordinare, care a pregătit ani de zile, a depus dosare în întreaga Europă. Refuz să cred că nu sunt pregătite dosarele. La fel cum refuz să cred la Alexandru Solomon că acest proiect care a fost aplaudat la CPH: Dox - unul dintre cele mai importante forumuri de documentar din Europa -, un proiect care este invitat de Arte să aplice... Nu este încă semnat contractul, dar proiectul este în considerare la Arte Franţa, proiect care este considerat de BBC. Ei bine, la potenţialul internaţional ia nota 1. Sper că este o greşeală, vom vedea ce se întâmplă la contestaţii.

Da... Şi Radu (Jude, n.r.)... proiectul "Aferim!" a luat 5,46 la scenariu. Un proiect scris de Florin Lăzărescu şi Radu Jude, un proiect care a fost selecţionat la Cinemart, care este cea mai importantă piaţă de proiecte din lume în acest moment, unde sunt alese 30 de proiecte din întreaga lume. Cine a trecut vreodată pe acolo, cu proiect sau fără, ştie ce se întâmplă acolo, pentru că selecţia e de asemenea calitate. Şi ambele proiecte sunt susţinute în dezvoltare de Programul Media, în urma unei selecţii extrem de riguroase.

"Ouăle lui Tarzan" a fost singurul docomentar românesc susţinut în sesiunea respectivă. Pentru documentar, fondurile de dezvoltare de proiect sunt extrem de mici acum, sunt undeva între 2.000 - 2.500 de euro prima de dezvoltare şi în rest tu trebuie să faci tot research-ul pe banii tăi, toate traducerile, toate trailerele şi e extrem de greu. Pentru"Ouăle lui Tarzan", Alexandru a fost în Abhazia de trei ori şi la Moscova. Background-ul poveştii este Institutul de Primatologie din Abhazia.... Cercetarea a însemnat trei excursii de documentare din banii proprii. Evident că investeşti în fiecare proiect care e la început, dar cred că cercetarea trebuie sprijinită, căci despre asta e vorba. Sper că unele lucruri se vor îndrepta. Cred că este o chestiune de strategie, nici măcar nu e vorba de bani. E legată mai degrabă de modul în care se gestionează banii care sunt, de modul în care se colectează banii care ar trebui să fie, ce preocupă pe cine.

Reporter: Dumneavoastră şi mai mulţi producători români aţi avut la un moment dat o întâlnire referitoare la modul de funcţionare al CNC şi aţi spus atunci că veţi cere o audienţă la ministrul Culturii. La ca concluzie aţi ajuns de atunci?

Ada Solomon: N-am ajuns la o concluzie, pentru că probabil aţi văzut şi dumneavoastră răspunsurile care au venit din partea autorităţilor şi chiar a MC (Ministerul Culturii, n.r.) legate de situaţia prezentată în detaliu de filmreporter (site, n.r.) în special. Dar nu putem face nimic, CNC-ul are autonomie. Bine, nimeni nu poate face nimic, de-aici încolo, lucrurile o iau razna.

Reporter: Aţi putea supravieţui, ca producător, fără finanţările din partea CNC?

Ada Solomon: Nu pot să-mi permit asta, nu pot să-mi permit. Adică, sigur, un scriitor îşi poate scrie liniştit cărţile, decide din ce trăieşte şi cum trăieşte şi aşa mai departe. Un pictor poate picta singur. Dar artiştii care funcţionează în solitudine au alt fel de relaţionare cu instituţiile. Din punct de vedere al producătorului, e complicat. Cinema-ul pe care îl facem, cinema-ul de artă, totuşi, ca produs cultural, nu poate trăi din el însuşi.

Reporter: Ar putea exista în producţia românească de film formula atragerii de sponsori sau de investiţii private?

A. S.: Nu există această formulă, pentru că legea sponsorizării este extrem de restrictivă şi pot să înţeleg că fiecare companie are multe moduri de a folosi banii săi. Şi, sigur, fiecare companie încearcă să investească în proiecte care le aduc maximul de notorietate pentru targetul lor. Pe de altă parte, mecenatul nu există ca opţiune viabilă, pentru că nu e susţinut la nivel de politică sau la nivel de reducere de taxe, pentru că în America, neexistând un sistem de subvenţii aşa cum există în Europa, există însă o samă întreagă de investiţii private multe în regim de mecenat pentru produse culturale, dar din care oamenii foarte bogaţi care investesc în ele şi care aleg cu mare atenţie îşi deduc o cotă serioasă de taxe. La noi, sigur că există în teorie, dar există la un nivel foarte mic. Şi foarte neinteresant foarte mult.

Reporter: Ar exista o eventuală soluţie în disputa CNC - producătorii de film?

Ada Solomon: După mine, nu e problemă de legislaţie, e o problemă legată de oameni şi de dorinţa şi competenţa oamenilor care se află la conducerea CNC-ului, aşa cum e el structurat acum. Vorbesc în special de directorul general şi de consiliul de administraţie, de faptul că aceşti oameni decid şi deciziile lor nu pot fi discutate, amendate în niciun fel legal. Cadrul legislativ nu e cel mai rău din lume atât timp cât îl aplică nişte oameni care vor să fie partenerii celor care fac filme şi nu într-o permanentă lupă. Şi aici ajung iarăşi la metafora din "Toată lumea din familia noastră", în care părţile se luptă uitând că realul învins e obiectul disputei, copilul, în cazul nostru, filmul. Ne consumăm o cantitate de energie imensă pentru lucruri care ar trebui să funcţioneze de la sine. Spunea un funcţionar european din unul din programele la care am aplicat, mulţumindu-i pentru sprijin: "Ştii ceva? Nu ne mai mulţumi tu nouă, că, de fapt, noi trebuie să îţi mulţumim ţie că faceţi produse de calitate care nouă ne permit să existăm şi să ne luăm salariile. Noi ne luăm salariile datorită vouă, nu voi vă luaţi salariile datorită nouă". De fapt, despre această diferenţă de optică e vorba. De fapt, când reprezentanţii CNC-ului spun "Eu dau, eu fac", se referă la banii publici ca la bani proprii. Ori nu e deloc aşa. Da, e o problemă de atitudine.

Reporter: Anul acesta, sunteţi prezentă la Cannes cu scurtmetrajul lui Radu Jude, "O umbră de nor", selectat în Quinzaine des Réalisateurs. Ce înseamnă producţia unui scurtmetraj în paralel cu producţia unui lungmetraj?

Ada Solomon: E acelaşi lucru, mai ales când produci scurtmetraje de 25-30 de minute. Până la urmă, lucrurile sunt proporţional egale şi aventura finanţării lor e la fel de complexă. Filmul ăsta, de exemplu, a primit un sprijin la a zecea parte din costul unui lungmetraj şi el, până la urmă, costă a treia parte din costul unui lungmetraj. Şi de aici încolo... e complicat

Reporter: Ca producţie, ce a însemnat "O umbră de nor"?

Ada Solomon: S-a filmat în Bucureşti în opt zile, dar a fost o experienţă foarte foarte interesantă, ca de obicei filmele lui Radu Jude. Pentru că protagonistul este Alexandru Dabija, în această ipostază inedită de actor. Şi e o întâlnire bună între el şi Radu. De asemenea, faptul că Florin Lăzărescu a reluat colaborarea cu Radu şi cosemnează scenariul alături de Radu la "O umbră de nor" şi acum lucrează cu Radu la "Aferim!" e iarăşi... Florin e un om cu o viziune asupra vieţii de zi cu zi, a complexităţii oamenilor obişnuiţi şi cu o sensibilitate deosebită şi care comunică cu Radu foarte bine.

Reporter: Mergeţi la Cannes şi cu noul proiect de lungmetraj al lui Radu Jude, "Aferim!"...

Ada Solomon: La Cannes, apropo de "Aferim!", vom avea o seamă de întâlniri cu câţiva producători internaţionali, pentru a încerca să legăm această relaţie pentru acest film din timp, pentru că este vorba de un buget destul de mare. Încercăm să ţinem costurile sub control şi pentru asta e absolut necesar ca filmul să fie făcut în România sau în spaţiul est-european. Ca să putem cheltui mai puţini bani pe filmare, a bine să facem totul în România. Pe de altă parte, majoritatea fondurilor cer ca banii pe care îi cheltuieşti să îi cheltuieşti în ţara lor, ceea ce este firesc, dar înseamnă o creştere sensibilă a costurilor. E complicat, dar e foarte excitant în acelaşi timp. Mă bucur, pe de o parte, că am trecut prin experienţa a două filme de epocă. Prestarea de servicii pe care am făcut-o pentru "Tom Sawyer şi Huckleberry Finn" ne ajută să construim structura acestui film, a cărui acţiune se petrece în urmă cu 200 de ani.

Reporter: Ce buget are "Aferim!"?

Ada Solomon: Bugetul este estimat acum undeva la 1,5 milioane şi 1,7 milioane de euro.

Reporter: Care este filmul la care aţi lucrat cel mai mult?

Ada Solomon: Nu ştiu exact, nu ţin socoteala. Munca la "Aferim!" a început cumva anul trecut şi nu se va filma mai devreme de primăvara viitoare. "Capitalism" a durat patru ani, "Cold Waves" a durat patru ani. Mai există un scenariu care mie mi-e foarte drag, al unui debutant în lungmetraj, Daniel Sandu, "Un pas în urma serafimilor". După părerea mea, e o poveste extraordinară şi pe care încercăm să îl punem pe picioare deja de trei ani. Filmul a primit o primă de dezvoltare acum doi ani. În orice caz, nu mă las de meseria până nu văd filmul ăsta făcut, pentru că chiar cred că este un film special şi merită făcut.

Reporter: Ce vă face să spuneţi "da" şi ce vă face să spuneţi "nu" unui proiect?

Ada Solomon: Am învăţat foarte greu să spun "nu". Adică ăsta a fost unul din lucrurile pe care mi le-a adus maturitatea, pentru că m-am format într-un sistem în care nu prea aveai voie să spui "nu". Erai cumva educat să găseşti un fel de "da" şi să nu refuzi. Mi-a fost foarte greu să învăţ asta. În ultima vreme, mă interesează mult mai tare întâlnirile cu oamenii. Dacă găsesc că omul care îmi propune, fie că este scenarist, fie că este regizorul, este un om de la care am ce învăţa şi am cum mă îmbogăţi spiritual, încerc să pornesc la drum. Dacă mi se pare că ceva nu funcţionează în relaţia asta directă - poate să fie cel mai minunat proiect din lume, nu mă bag. Nu mă mai bag.

Reporter: Care este relaţia producător - regizor?

Ada Solomon: Sigur că e o relaţie cu suişuri şi coborâşuri, în care există confruntări la nivel de idei. În ceea ce mă priveşte, încerc ca lucrurile să fie cât se poate de transparente. Pentru mine, rolul creativ al producătorului este acela de a găsi soluţii pentru susţinerea viziunii artistice a artistului respectiv. Pentru că altfel nu cred că funcţionează. Nu sunt regizor, nu sunt scenarist, nu deţin niciun fel de formulă magică. În fine, mai ales în perioada proiecţiei filmului la Berlin, atunci a fost momentul cel mai mare de împlinire şi bucurie. Pentru prima dată aveam un film în competiţia principală a unuia dintre marile festivaluri şi ai o grămadă de gânduri de unde ai plecat, dacă mai eşti ce erai, cum ai ajuns. Fiecare element a contribuit cumva, fiecare întâlnire, aşa, la prima mână, pot să mă gândesc că am lucrat la "Medalia de onoare", la faptul că am lucrat la "Felicia , înainte de toate", faptul că Răzvan (Rădulescu, n.r.) a făcut "Felicia, înainte de toate". Eu cred că "Poziţia copilului" nu ar fi fost niciodată ceea ce este dacă nu ar fi existat "Felicia". Şi tot aşa, se leagă şi se construiesc. Uitându-mă în urmă la tot ce a fost, nu e niciun film la care am lucrat pe care să simt nevoia să îl pun undeva mai în spate să nu se vadă. Cred că fiecare are ceva special pentru mine. În orice caz, fiecare dintre ele a însemnat un pas şi o acumulare şi mă bucur de fiecare dintre ele.

Reporter: Aţi făcut un apel la solidaritate în breaslă, pe scena de la gala Gopo anul acesta. Ce ar trebui să înveţe oamenii din cinematografie, pentru a fi mai solidari?

Ada Solomon: Să îl respecte pe celălalt, indiferent de cum îi apreciază opera. Să îl respecte pentru efortul şi toată munca şi responsabilitatea pe care o presupune un film. Plus că aceasta este o meserie de solidaritate. Filmul nu se face singur, se face în echipă. Cuvântul "echipă" nu cred că este mai prezent decât în cinematografie. Nici măcar în teatru nu e la acelaşi nivel ca în cinema. Şi, cu toate astea, câteodată ego-urile sunt mult mai puternice. Şi asta a contat în egală măsură.. Dacă am ajuns unde am ajuns şi dacă "Poziţia copilului" a ajuns unde a a ajuns a fost, fireşte, pentru lucrurile care s-au adunat aici, în casă, dar şi pentru celelelalte filme româneşti au performat cum au performat. De la Cristi Puiu şi Cristian Mungiu, trecând prin (Cristian) Nemescu, (Radu) Jude, (Adrian) Sitaru şi aşa mai departe, (Corneliu) Porumboiu, evident.. Fiecare mic sau mai mare succes al cinematografiei româneşti a construit şi pentru ceilalţi. Şi asta e ceva ce eu una nu pot să dau deoparte. Şi sigur că mă bucur şi pentru mine când văd că un film românesc, al oricui ar fi, are succes. Pentru că ştiu ce înseamnă asta. Înseamnă "Ah, eşti din România? Ok... eşti din aceeaşi ţară cu Cristian Mungiu, eşti din aceeaşi ţară cu Cristi Puiu, ai acelaşi tip de umor, probabil, precum Corneliu Porumboiu, ai acelaşi stil ironic şi profund ca Radu Jude. Ş.a.m.d." Trebuie să ne dăm seama mai bine de asta. Bottom line - să fie competiţie în conţinut.

Reporter: Ce filme aveţi în producţie şi în distribuţie anul acesta?

Ada Solomon: Anul acesta, distribuim "Huckleberry Finn", care este impresionant prin filmările din Delta Dunării, care au fost o experienţă extraordinară, de a avea o echipă cu toate cele, timp de trei săptămâni, pe apă. Cred că va face plăcere publicului să vadă filmul acesta, care îşi vede ţara care aici este delta Mississippi-ului. Şi în plus pentru că eu cred că filmele pentru copii lipsesc şi mă interesează reeducarea publicului de devreme şi mă bucur de "Huck Finn".

Cel de-al doilea film pe care îl aveam în postproducţie este "Roxanne", debutul în lungmetraj al lui Valentin Hotea. E o poveste care pleacă cumva de la o poveste personală. E o poveste despre trădare, curaj, cu o tentă de policier, despre cum ne poate afecta trecutul prezentul şi chiar viitorul, ce se întâmplă cu rănile pe care nu le tratezi şi nu le accepţi. Dar este şi o poveste de dragoste. Este un film care nu are nimic politic, mizerabilist, este un film care se întâmplă în middle class spre sus din Bucureştiul de azi, cu nişte actori minunaţi: Dana Dumbravă, Şerban Pavlu, Mihai Călin, Adrian Văncică şi - revelaţia mea apropo de acest film - tânărul Anghel Damian, care este absolut minunat, şi, cu o apariţie foarte puternică şi diferită de modul în care am văzut-o până acum, pe Valeria Seciu, o mare doamnă.