INTERVIU: Eugen Istodor, despre "101 cărţi româneşti": N-am sistem. Eu citesc-scriu cu pasiune şi orbire

Scris "de-al dracului" de un pasionat de poveşti care citeşte "ca vulturul", se descumpăneşte "ca vrabia", fuge "ca iepurele", pentru ca apoi să reia lectura "ca un fluture gata să dispară cât mai repede, de nu citeşte într-un timp dat", volumul "101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă" nu este doar o listă de lecturi din literatura română à la Istodor, ci, mai mult, înlesneşte întâlnirea dintre lucrări literare româneşti şi fanii lor, care le recomandă. De la "O samă de cuvinte", de Ion Neculce, la "Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950", de Lucian Boia, fiecare volum îşi găseşte fanul care îl recomandă.

Cărţile sunt recomandate prin câte o "declaraţie de dragoste" luată de la oameni dintre cei mai diferiţi, de la taximetrişti la filosofi - o adevărată aventură, după cinci-şase ani de citit sistematic, însemnând peste o mie de volume, cele mai multe parcurse cap-coadă, altele doar răsfoite. Cărţile sunt recomandate în ordinea cronologică a apariţiei lor şi prezentate succint.

Volumul "101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă" a apărut la Polirom şi va fi prezentat la standul editurii de la Târgul de carte Gaudeamus, care are loc de miercuri până duminică, la complexul Romexpo din Bucureşti.

Eugen Istodor a povestit într-un interviu acordat MEDIAFAX despre modul în care a ales cărţile din cel mai nou volum pe care îl semnează, despre cum a citit "Istoria ieroglifică", de Dimitrie Cantemir, despre câte like-uri ar putea avea o recomandare către Ion Neculce, pe Facebook, despre scriitorii necontemporani cu care ar sta oricând la taclale, dar şi despre ce tip de cititor este.

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de Eugen Istodor:

Reporter: De ce aţi simţit nevoia să scrieţi volumul "101 cărţi româneşti de citit într-o viaţă"?

Eugen Istodor: De-al dracului! Ca să citesc literatura română care nu-mi prea place, cu câteva excepţii. De asta! Ca să-mi arăt că-n vremuri de nebunie în jur pot să mă adun pentru lucruri serioase. Ca să-i arăt lui Luca al meu ce e bun-palid în literatura noastră. Să adun într-o carte ce avem totuşi bun din ce avem, nu din ce om fi avut, că altceva nu avem. Ca să-mi alung monştrii din manualele mele din şcoală. Şi dintr-o poveste personală. Când eram în liceu, o lungă perioadă de timp am copiat de mână "Istoria" lui Călinescu. Eram în clasa profesoarei Veronica Voineag şi dumneaei mi-a insuflat pasiunea pentru literatură şi voiam să-i arăt cât de bine pot să scriu şi eu. Naivitate: copiind "Istoria", îmi spuneam atunci că voi învăţa să scriu. Am scris cu stiloul, vreo trei caiete de câte trei sute de pagini. Într-o zi, părinţii mi-au dăruit "Istoria" lui Călinescu, proaspăt ieşită într-o nouă ediţie. A fost cea mai supărată zi din viaţa mea de scriitor. Istoria mea de acum completează, deci, frustrarea de-atunci. Este Istoria Istodor - o carte stranie şi frumoasă ce povesteşte cultura română pe înţelesul tuturor.

Rep.: Explicaţi în "10+1 precizări" de la începutul cărţii că lista de volume de citit într-o viaţă a fost realizată de dumneavoastră după cinci-şase ani de "citit sistematic". Care a fost sistemul?

E. I.: Nu uitaţi: am terminat facultatea de filologie, asta înseamnă că sunt orientat destul de bine în domeniu. Ştiam selecţiile anterioare redutabile, cunoşteam capcanele, iluziile, visele de mărire ale literaturii noastre. Aşa că multe cărţi le-am recitit, altele le-am descoperit pentru prima oară, dar ştiam unde zac supărate. Am mers către critică şi istorie literară pentru a nu mă rătăci în elogii, cifre, nuanţări, curente, biografii. Nopţi de insomnie, zile în bibliotecă, foame-sete ca-n studenţie când eram sedus de vreo carte. Blocaje, două geamantane pline de cărţi şi mers departe de lume. Zeci de renunţări şi reluări. Consultări frecvente cu Viorel Moţoc. Citit din scoarţă-n scoarţă, pe sărite, pe ghicite, pe ştiute. O carte mă păcăleşte, alta mă lămureşte, una îmi face poftă de alta, cealaltă o cheamă pe sor-sa. Eu n-am sistem. Eu citesc-scriu cu pasiune şi orbire.

Rep.: În "101 cărţi de citit într-o viaţă", fiecare carte recomandată îşi găseşte fanul cititor. Cum i-aţi găsit pe cititorii care iubesc cărţile din listă?

E. I.: Ideea a fost a lui Viorel. Formidabilă, pot spune că ideea asta a dat farmec cărţii şi l-am înjurat zdravăn. Nu-mi plăcea ideea să-şi bage alţii nasul în lista mea. Mi-am călcat pe inimă şi i-am pus pe prietenii mei să aleagă şi să scrie. Apoi, pe Facebook am pescuit câţiva oameni. N-am uitat nici taximetriştii ori oamenii cu care intram în legătură ca jurnalist ce sunt. Cum simţeam omul, cum îl puneam să-mi scrie. Au fost certuri adevărate, că unul a luat cartea altuia, că nu e bună cartea aleasă de mine, că e de preferat alta. Pot scrie încă o carte privind aceste dispute. Ce bine!

Rep.: De exemplu, care este povestea taximetristului care îl iubeşte pe Alecsandri?

E. I.: După cum se vede, omul nu vorbeşte despre toată cartea lui Alecsandri, ci doar despre "Mioriţa". Aşa că, acum vreo doi-trei ani, urcându-mă eu cu suspiciune în taxi, aud omul că începe să-njure elevat de popor, de Mioriţă, de laie, bucălaie. I-am spus, pe loc, dacă nu vrea să-mi dea două vorbe pentru carte. I-a fost indiferent. L-am înregistrat. A intrat în carte. Simplu.

Rep.: Dar povestea dintre Solomon Marcus şi Eminescu?

E. I.: Solomon Marcus este unul care mi-a mâncat zilele, mi-a luminat minţile şi îmi bucură viaţa. Poetica lui matematică am citit-o de student. M-a enervat, avea dreptate, dar, şocat, m-a enervat: matematica ce-are cu poezia? Apoi, "Timpul", carte citită recent este un deliciu. Întâmplarea face că ne cunoaştem, aşa că, având inima cât un purice, i-am trimis lista şi a ales, fulgerător, Eminescu! N-am întrebat mai mult. De ce aş face-o? Nu tulbur farmecul unor asemenea întâlniri. Prefer să le fiu Sancho Panza.

Rep.: Despre "Ulysses" al lui James Joyce se spune, în glumă sau nu, că este "cartea pe care toată lumea se laudă că a citit-o, dar care a fost, de fapt, citită de foarte puţini". În acest sens, există, în literatura română (şi în lista dumneavoastră) un "Ulysses"? (eu, personal, mă gândesc la "Istoria ieroglifică" a lui Cantemir).

E. I.: Păi să vă spun cum am citit Cantemir. Întâi ştiam despre ce este vorba. Studiasem cartea-n studenţie. Am început-o de patru-cinci ori, am avansat un pic, câte puţin, am abandonat. Am citit despre. Iar l-am luat la baionetă. M-am plictisit de moarte. Am citit zece alte cărţi până terminam o pagină din Cantemir. Am ţinut cartea cu fundu'n sus de multe ori. Apoi, deodată am citit-o. Nu ştiu cum. A mers. Cu vin roşu, cu somn lung şi bun. Cu multe aventuri personale în timpul lecturii. Acum cred că mi-aţi dat o idee: să fi scris cum am citit fiecare carte. Oricum, nici o clipă Cantemir nu a fost dat afară din Istoria mea. Habar n-am de ce! Când eram sătul de el, venea cu câte-o însăilare de cuvinte ce mă făcea praf. Sigur, pentru epoca lui era o banalitate retorica, pentru a noastră, un deliciu.

Rep.: Sunteţi cunoscut în special pentru interviurile pe care le realizaţi. Dacă aţi putea să intervievaţi fictiv unul dintre scriitorii "necontemporani" din "101 cărţi" care ar fi acela?

E. I.: Aş sta la poveşti cu Cantemir, Anton Pann, Mateiu Caragiale, Odobescu. Au viaţă de povestit oamenii ăştia. Să ai atâtea talente şi să vrei Puterea. Să tragi pentru fiecare leu şi să trăieşti călător. Să fii în umbra unui mare tată şi să loveşti-trăieşti atât de ciudat. Să fii deştept cu carul şi să te sinucizi pentr-o femeie, când, de fapt, puteai s-o sinucizi cu iubirea ta. Astea-s aventuri, nu glumă! Astea-s romanele de aventuri, capitol ce lipseşte din literatura noastră!

Rep.: Există în volumul dumneavoastră şi scriitori care sunt prezenţi cu mai mult de o carte (Cărtărescu este unul dintre ei). Cum aţi văzut, din această perspectivă, relaţia scriitor-carte? Aţi abordat fiecare volum ca fiind o entitate de sine stătătoare?

E. I.: Unitatea de măsură a fost cartea, nu scriitorul. Dar şantierul celor 101 Dalmaţieni ai mei cunoaşte multe gândiri-răsgândiri-drumuri înfundate. Voiam 101 scriitori români, dar mi-am dat seama că nu am cărbuni pentru o asemenea întreprindere, neputând să găsesc scriitori buni în integralitatea lor. Aşa că am căutat cartea de dar şi nu calul auctorial. Dar să ştiţi că în finalul cărţii mele n-am uitat scriitorul. L-am încondeiat cum am ştiut eu mai bine.

Rep.: Scriitorii ca scriitorii, dar cititorii- fani ştiu că sunt publicaţi în "101 cărţi"?

E.I: Bineînţeles! Au fost anunţaţi fiecare de intenţia mea "obsesivă". Păi cum credeaţi? Nu umblu cu cioara vopsită! Acum trebuie să-i anunţ că e cartea la tarabă şi în format electronic.

Rep.: Dumneavoastră ce tip de cititor sunteţi?

E. I.: Mie îmi plac poveştile. Spune-mi o poveste şi mă duci de nas în lumea ta. Descopăr destul de repede retorica, stilul, mecanismul, artificialul şi fug sau înţeleg despre ce este vorba. Mă minţi frumos, mă cucereşti! Chiar dacă văd aţele păpuşeriei tale. N-am imaginaţie când citesc, dar voluptate în a iubi alăturările slovelor, da. Citesc ca vulturul, mă descumpănesc ca vrabia, fug ca iepurele, apoi reiau lectura ca un fluture gata să dispară cât mai repede, de nu citeşte într-un timp dat.

Rep.: Spuneaţi că "101 cărţi de citit într-o viaţă" este, într-un fel, o Istorie a literaturii a dumneavoastră. Dacă ar fi să scrieţi volumul "101 cărţi pe care aş fi vrut să le scriu într-o viaţă", care ar fi nr. 1?

E. I.: Acum: Lucian Boia, cartea cu fanteziile minţii omeneşti de la începuturi până astăzi. Apoi, Cărtărescu - "Levantul", care-i istoria literaturii române şi ea. Urmuz, nu în ultimă instanţă.

Rep.: Dar dacă ar trebui să scrieţi "101 cărţi cu care vă pierdeţi timpul din viaţă dacă le citiţi", care ar fi prima?

E. I.: Uite, aici nu ştiu ce să zic. Şi aş spune-o clar. Cu niciuna dintre cărţile unei literaturi nu pierzi timpul. Fiecare om are cartea lui. Eu nu i-am inclus pe Coşbuc, Goga, pe cei din seria lacrimă: Brătescu-Iosif-etc. Nu i-am inclus, nu cred că îţi pierzi timpul cu ei. Cine-i iubeşte, nu-i lasă şi Dumnezeu nu le dă pedeapsă. Din contră.

Rep.: Scrieţi, de asemenea, în acest volum, despre relaţia dumneavoastră cu Facebook. Acum că aţi citit pe îndelete cele 101 cărţi şi v-aţi mai "împrietenit" cu reţeaua de socializare, aţi putea recomanda fiecare volum din "101 cărţi de citit într-o viaţă" într-un status de Facebook?

E. I.: Am creat hotline pe Facebook. Cine vrea să întrebe ceva despre literatura română s-o facă, non-stop. Şi, da, ezit mult dacă să nu creez 101 statusuri, pentru fiecare carte, şi să răspund eu de toate cele 101. Să-i împrietenesc între ei. Pe Neculce cu Dimov, pe Pann cu Mihăilescu, pe Cioran cu Creangă.

Rep.: Câte like-uri credeţi că ar primi statusul care ar recomanda primul volum din "101 cărţi" - "O samă de cuvinte", de Ion Neculce?

E. I.: Ştii prea bine! Dacă-i faci reclamă cum trebuie, poate fi lider de piaţă, poate da virale pe net! Cartea mea este una pentru nerăbdătorii de pe net. Citeşte-o şi ţi-ai făcut o impresie! Nu e ăsta Facebook-ul? Forţa de reacţie rapidă.

Rep.: Există o carte cu numărul 102 care nu a avut loc în listă, deşi ar fi trebuit să se regăsească aici?

E. I.: Există încă zeci de cărţi ce ar fi putut intra în jocul meu. Zeci. În spatele fiecărei cărţi stau zece respinse, cam ăsta e procentul. Uite, n-am inclus cărţile-utopii. Multe în perioada lui Heliade până la Haşdeu. Enciclopedii, epopei, utopii. Toate neterminate. Şaorme cu puţin câte puţin, divers, umple stomacul şi, de fapt, nu rămâi decât cu senzaţia de depozit. Plăcerea, unde a dispărut? Prinde-o dacă mai poţi! Nu poţi, n-ai de ce. Eşti cu burta plină.

Eugen Istodor (n. 1965) este absolvent al Facultăţii de Litere, Universitatea din Bucureşti. Semnează rubrici permanente în săptămânalele Caţavencii şi Dilema Veche. A predat cursuri de interviu, reportaj şi blogging la Centrul pentru Jurnalism Independent (1997 - 2002), a colaborat la Cotidianul (2004 - 2009) şi a realizat emisiuni la Realitatea TV si TVR. A mai publicat volumele: "Interviuri contra naturii" (interviuri cu oameni politici, Nemira, 1997), "Oameni cu care aş muri de gât" (interviuri cu oameni simpli, Nemira, 2000), "Vieţaşii de pe Rahova" (Polirom, 2005; ediţia a II-a, Polirom, 2008), "Cartea vieţii mele" (Polirom, 2007), "Dicţionarul ideilor fixe" (Polirom, 2009), "Lipscani, ghid turistic şi de chefuri (Art, 2011). Este membru al Uniunii Scriitorilor din România (2008).

Interviu realizat de Oana Ghiţă (oana.ghita@mediafax.ro)