INTERVIU - Florin Şerban: Ce contează cu adevărat e cât de mult curaj are actorul

Înfiinţată în anul 2011, de Florin Şerban, regizorul filmului "Eu când vreau să fluier, fluier", Şcoala de Actorie este locul în care se urmăreşte o nouă abordare a meseriei de actor de film.

Şcoala de Actorie îşi propune ca fiecare student admis să fie în primul rând ajutat să se "descopere", să rămână la final "omul" pur şi simplu. Cursurile durează trei luni şi cuprind exerciţii de improvizaţie pornind de la un text, exerciţii cu text impus, lucru cu partener, scenă de grup. Se pot înscrie toţi cei interesaţi să îşi formeze o pregătire solidă în domeniul actoriei, vârsta minimă de înscriere fiind de 18 ani. Admiterea la Şcoala de Actorie se face pe bază de interviu, iar pentru cei care au trecut de această etapă există şi posibilitatea obţinerii unei burse sociale care acoperă taxele de şcolarizare.

O parte dintre cei care au terminat primul modul vor fi admişi pentru cel de-al doilea modul, care are loc o dată pe an. Pe lângă cursurile de actorie, acest modul cuprinde seminarii şi workshop-uri cu profesionişti din domeniu (actori, directori de casting, regizori), şedinţe foto profesioniste, filmări, analize de performanţă filmată. La sfârşitul celui de-al doilea modul, fiecare student va juca într-un scurtmetraj, interpretând un rol scris special pentru el. Absolvenţii celui de-al doilea modul vor fi înscrişi într-un portal de actorie care va funcţiona sub egida şcolii şi va propune industriei de film româneşti o nouă abordare a actoriei.

În interviul acordat MEDIAFAX, regizorul Florin Şerban vorbeşte despre felul în care lucrează cu studenţii şcolii de actorie, despre motivele care l-au convins să realizeze acest proiect şi despre relaţia dintre actor şi personajul pe care acesta îl interpretează.

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de Florin Şerban:

Reporter: De ce aţi considerat, când aţi început acest proiect, că este nevoie de o şcoală de actorie alternativă (în condiţiile în care există şcoala de actorie a UNATC etc.)?

Florin Şerban: Şcoala de Actorie (al cărei sediu se află în Bucureşti, n.r.) a pornit iniţial ca o adaptare a unor ateliere de actorie pe care eu le-am ţinut în penitenciare. Atelierele de acolo au dat rezultate, cei care au lucrat acolo au jucat în "Eu când vreau să fluier, fluier" şi au jucat bine. De aceea, după ce am terminat cu filmul, am adaptat conţinutul acelor ateliere la condiţiile şi rigorile unui curs pentru oameni liberi. Aceasta a fost la început. Apoi am realizat că o astfel de iniţiativă e nu doar binevenită, ci absolut necesară. Şcoala de Actorie nu e un alt fel de UNATC, nu e nici măcar o alternativă la şcoala de actorie de stat, e pur şi simplu altceva.

Filmul românesc e, cu mici excepţii, dominat în continuare de un soi convenţie veche şi rigidă. Pe de-o parte, noi, regizorii, încercăm prin cele mai ciudate şi speciale procedee vizuale, narative, ritmice etc. să dăm măsura unei realităţi subiective şi să o împărtăşim, să convingem cu ea un spectator din ce în ce mai abuzat şi mai comod. De cealaltă parte, aceiaşi regizori cădem în mrejele convenţiei în care un actor e medic într-un film, bandit în altul, voievod într-un al treilea, poliţist într-un al patrulea. De cele mai multe ori, spectatorul intră în jocul aceasta şi acceptă regulile, dar nu fără pierderi. Cred că lucrurile trebuie împinse un pas mai departe şi acceptat că istoria unui om, ocupaţia, speranţele, visele, toate îşi pun ireversibil amprenta asupra chipului lui, asupra felului în care se mişcă şi clipeşte.

Şcoala de Actorie încearcă să umple un gol şi să ofere regizorilor în primul rând, apoi, în final, publicului, chipuri de oameni adevăraţi. E vorba de oameni care provin din medii foarte diferite şi care trec aici printr-o instrucţie specială, care îi dotează cu uneltele necesare jocului în film. Diferenţele dintre Şcoala de Actorie şi UNATC sunt extrem de mari. La Şcoala de Actorie pregătim actori de film, UNATC pregăteşte actori de teatru. Şcoala de Actorie pregăteşte oameni care vin din cele mai diverse medii, condiţii, categorii, de la medici şi avocaţi până la foşti deţinuţi. UNATC pregăteşte studenţi care provin din învăţământul liceal. Şcoala de Actorie e o instituţie dinamică a cărei programă e în permanentă schimbare şi permanentă adaptare. UNATC face parte din învăţământul de stat, unde orice schimbare durează ani, iar până se implementează şi apar instructorii potriviţi, schimbarea trebuie schimbată.

Reporter: La şcoala de actorie lucraţi cu "neprofesionişti", pentru care lumina reflectoarelor este un lucru străin. Care sunt primele lucruri pe care le spuneţi noilor studenţi la Şcoala de Actorie?

Florin Şerban: Primul lucru pe care îl spun e că trebuie să îşi dea jos masca.

Reporter: Pe site-ul scoaladeactorie.ro sunt postate şi câteva din poveştile studenţilor dumneavoastră. Cât de mult contează povestea lor personală în felul în care urmează să fie ghidaţi ca actori? (textele pe care improvizează sunt inspirate din viaţa lor personală, faceţi apel la trăsături pe care le descoperiţi în ei, pentru a-i ajuta să îşi construiască personajele)?

Florin Şerban: Contează foarte mult! Un băiat dintr-un cartier sărac, care are 20 de ani şi a făcut patru clase nu va putea să joace un intelectual. Nici invers. Noi nu mergem asumând convenţii teatrale conform cărora desenăm nişte cicatrici, punem o mustaţă şi am schimbat omul. Sunt lucruri care sunt scrise pe chip şi în suflet şi care nu se şterg la machiaj. De aceea, la noi, fiecare joacă rolurile pentru care îl recomandă prezenţa şi condiţia, iar noi ne străduim să adaptăm textele pentru ei.

Reporter: Munca de actor are nu doar victorii, ci şi rateuri. Dacă, din cauza vreunei nereuşite, unul din studenţi ar dori să renunţe la mijlocul programului, cum l-aţi face să se răzgândească?

Florin Şerban: Există şi nereuşite în munca actorului. Un rol poate să se nască greu sau o scenă să nu iasă, un exerciţiu să fie nereuşit. Însă, în doi ani de când am pornit Şcoala de Actorie, nimeni nu a renunţat la cursuri odată ce a început. Actoria e o excursie în interiorul tău, iar odată începută această excursie devine imposibil de refuzat.

Reporter: Care consideraţi că este rolul regizorului în drumul actorului către personajul său?

Florin Şerban: E o întrebare la care se poate răspunde până mâine dimineaţă. Depinde de actor, de personaj, de regizor. Eu cred că rolul regizorului diferă de la un film la altul, modalitatea de lucru diferă de la un actor la altul şi de la un personaj la altul. Într-un fel se lucrează cu actori foarte experimentaţi, care au propriul proces de căutare, într-alt fel cu un actor tânăr pe care trebuie să îl ghidezi. Indiferent, însă, de experienţa actorului, cred că e o căutare comună a regizorului alături de actor. În momentul în care lucrezi cu un actor la un rol e ca şi cum mergi cu un tovaraş la un drum lung, de munte. E posibil ca actorul să arate drumul acum, regizorul mai încolo, unul să aibă un accident şi celălalt să îl susţină sau să îi facă un toiag sau... să sune după ajutor. E ca în dragoste: orice e posibil şi permis, cu condiţia ca între cei doi parteneri să existe încredere şi respect reciproc.

Reporter: Aţi lucrat cu actori care au absolvit şcoala tradiţională de actorie (din România) şi cu neprofesionişti. Care credeţi că este diferenţa între aceste două tipuri (în ceea ce priveşte abordarea rolurilor)?

Florin Şerban: Aşa este. Diferenţa majoră e de limbaj comun, atât. Cu actorii ce au trecut prin şcoala tradiţională am un limbaj comun, termeni recunoscuţi de ambele părţi, iar cu ceilalţi, nu. De aici pot decurge probleme de comunicare, dacă nu există suficientă toleranţă şi dorinţă de adaptare de ambele părţi. Apoi, diferenţa fundamentală este în experienţa acumulată de un actor sau altul, indiferent de pregătirea iniţială. Într-un fel se lucrează cu un proaspăt absolvent de UNATC la primul film şi altfel cu un actor care joacă de 30 de ani şi mai bine, a făcut 25 de filme cu 20 regizori diferiţi. Pe măsură ce un artist se maturizează, devine mai rafinat în tehnică, mai abil. Uneori, însă, pierde din curaj, din forţă, din pasiune. E valabil pentru toti artiştii, nu doar pentru actori. E un quid pro quo care trebuie gestionat cu dibăcie. Am întâlnit regizori care, după 10 filme, afirmau că, dacă la primul film ar şti cât ştiu acum, nu s-ar mai fi aruncat să facă primul film niciodată. La fel şi în actorie. La început îţi trebuie impetuozitate şi forţă, puţina inconştienţă. E important, însă, să le păstrezi pe toate acestea şi mai încolo şi să le îmbogăţeşti cu experienţă, tehnică şi stil.

Reporter: Ca regizor, lucraţi mai bine cu neprofesioniştii decât cu cei care au "diplomă de actor"?

Florin Şerban: Ce contează cu adevărat e cât de mult curaj are actorul respectiv şi nu ce şcoli a absolvit. Altfel, e doar o problemă de experienţă. Chiar şi termenul ăsta «neprofesionist» e uşor forţat. Profesionist nu eşti după ce termini o şcoală, ci doar dacă şi după ce lucrezi în domeniu. După un film sau două, dacă trăieşte din meseria asta, neprofesionistul devine profesionist. De fapt, foarte puţini din cei care termină UNATC devin actori profesionişti, foarte puţini trăiesc din actorie. Dacă ai terminat UNATC şi lucrezi ca educatoare sau instructor de fitness, nu eşti actor profesionist.
Ca să răspund scurt, lucrez bine cu actorii care au curaj, indiferent cât de şcoliţi sunt, indiferent câtă experienţă au.

Reporter: La ce provocări ar trebui să se aştepte cei care vor urma cursurile Şcolii de Actorie?

Florin Şerban: Ar trebui să se pregătească pentru o excursie "înăuntru".

Reporter: Ce profesionişti invitaţi veţi avea anul acesta? Anul trecut a fost invitat Corneliu Porumboiu.

Florin Şerban: Invitaţii apar doar în Modulul 2. Primul modul durează trei luni, se predau principiile de bază, aşa cum se predau la şcolile de actorie din Statele Unite, apoi câţiva studenţi care au terminat Modulul 1 sunt selectaţi şi chemaţi la Modulul 2. Modulul 2 durează patru luni şi aici se predau formule alternative de lucru şi sunt chemaţi invitaţi care să lucreze în cadrul workshop-urilor sau să ţină seminarii. Cursurile lui Corneliu Porumboiu au fost foarte folositoare pentru studenţi şi intenţia noastră e să mai adăugăm, nu să înlocuim.

Reporter: Aţi spus că veţi lucra şi cu actori neprofesionişti în cel mai nou lungmetraj al dumneavoastră - "Îmi curgi prin vine". Aţi ales deja o parte din distribuţie?

Florin Şerban: Aşa vreau în continuare. Încă sunt în casting însă, distribuţia nu e finalizată. S-a lucrat foarte mult la casting, se face de mai bine de un an, cu mai multe echipe, s-au văzut mii de posibili actori. S-a trecut prin câteva etape, astfel încât acum avem câteva opţiuni clare, dar încă nu e finalizată distribuţia.

"Eu când vreau să fluier, fluier", debutul în lungmetraj al lui Florin Şerban, a fost primul film românesc din ultimii 17 ani care a intrat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin, în 2010, şi a reuşit să ia şi două premii importante: marele premiu al juriului - Ursul de Argint şi distincţia "Alfred Bauer".