INTERVIU Ion Bogdan Lefter, amfitrionul Cafenelei critice: ”La cafenea, cu spirit critic cât cuprinde!”

Reporter: De ce Cafenea?

Ion Bogdan Lefter: Pentru că e cel mai bun spaţiu public „conversaţional”: la cafea se stă tihnit la tacla! La discuţii – vreau să spun – degajate şi cu miez, într-o ambianţă agreabilă. Altfel, în linişte deplină, ca la teatru, ca la concert, dialogurile în faţa unei asistenţe oricît de atente şi de prietenoase n-au cum să nu fie un pic stinghere, un pic – sau mai mult! – nefireşti. Iar în localurile prea zgomotoase nu se-aude nici ce-ţi spun vecinii din stînga şi din dreapta, darămite cineva care stă mai departe şi vrea să li se adreseze tuturor. Pentru dezbaterile pe teme de actualitate culturală sau socio-culturală – inclusiv de cultură civică şi politică – pe care le organizez sub genericul Cafeneaua critică am nevoie de un spaţiu public, dar liniştit: ca-ntre prieteni, în jurul ceştilor aburinde. Merge şi cu ceai, chiar şi cu o bere-două, numai să nu aburească şi minţile!

Din februarie 2009 ţin Cafeneaua critică la faimosul Club A (al Arhitecturii), însă începusem, în 1994, chiar într-o cafenea: cea care se deschisese la subsolul Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti, unde eram pe-atunci asistent (între timp am „urcat” pînă la rangul de profesor; totuşi, fac dezbaterile culturale tot sub nivelul zero: şi Clubul A e într-un vechi beci!). Cafeneaua de la Litere era un loc foarte fain: spaţioasă, plăcut decorată, cu atmosferă de boemă intelectuală tinerească şi – bineînţeles – cu marele avantaj că era chiar în Facultate, încît studenţii puteau coborî şi în pauze, şi după cursuri, ba chiar... se mai refugiau la subsol şi pe parcurs! În serile de Cafenea critică se înghesuiau acolo 150-200 de juni filologi care ocupau nu doar locurile de pe scaune, ci toată suprafaţa disponibilă, aşezaţi pe jos, înghesuiţi ca sardelele. Pentru ca să asiste la dialoguri culturale...

Reporter: De ce critică? Ce-nseamnă critic astăzi, în dezlănţuirea comentatorială?

Ion Bogdan Lefter: De fapt, studenţii mei mă rugaseră să ţinem un cenaclu literar. Le-am spus în 1994 că nu sînt vremuri de citit şi de comentat poezele, că e nevoie de dezbateri intelectuale. Se mai aşezaseră puţintel apele după căderea regimului comunist, însă nu de tot: erau în toi certurile politice, în joc erau mizele mari ale democraţiei, ale orientării României spre Vest sau spre Est. Detaliu semnificativ: nu existau televiziuni particulare la care să se discute despre lucrurile astea liber şi „pro-occidental”! Mi-am dorit un spaţiu de dialog adevărat, de întîlnire a studenţilor mei cu personalităţi de calibru, artişti şi intelectuali publici; şi mi s-a părut că lucrul cel mai important e ca orice subiect să fie privit cu spirit critic, raţional, cu argumente, analitic, pentru ca apoi, lărgind cadrul, să fie integrat în orizonturi ample, deci din perspective sintetice. Denumirea a venit de la sine, fără lungi căutări: într-o cafenea, cu spirit critic, deci la o... Cafenea critică!

Reporter: Rezistenţă? De ce?

Ion Bogdan Lefter: Într-o primă etapă am „rezistat” pînă-n 1998, deci circa patru ani şi cîteva zeci de ediţii, cu invitaţi precum Adrian Marino, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, Alexandru Paleologu şi mulţi alţii. Apoi spaţiul de la subsolul Facultăţii s-a închis, iar eu am fost „confiscat” de alte proiecte. După zece ani, în vara lui 2008, m-a căutat Paul Radu, un excepţional „manager cultural” (cum se spune în zilele noastre). Asta făcuse în cafeneaua de la Litere, asta făcea şi-n 2008 şi continuă şi-n 2017: organizare de evenimente culturale în cluburi bucureştene. El m-a invitat să reiau Cafeneaua critică, pe care o ştia din anii ’90. Mă ajută şi astăzi. Probabil că, dacă aş fi fost singur, m-aş fi oprit la un moment dat. Din noiembrie 2008, cînd am repornit „seria a doua”, s-au adunat 200 de ediţii. La cea aniversară, pe 18 ianuarie, l-am avut ca invitat – invitat special, foarte special! – pe Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României. De-a lungul anilor au venit mereu la Cafeneaua critică oameni de mare calitate pentru a dezbate teme de actualitate sau pentru a-şi depăna carierele. Şi am avut alături valuri-valuri de studenţi, masteranzi, doctoranzi, ca şi colegi şi prieteni din lumea intelectuală, artistică, universitară, adesea şi anonimi: un public cald, doritor să petreacă o seară pe săptămînă asistînd la discuţii interesante şi plăcute, de multe ori emoţionante sau de-a dreptul impresionante. Se-ntîmplă – rar! – să avem parte şi de cîte-o ediţie mai tensionată (am fost două cu extremişti protestatari!), dar mai-toate întîlnirile de la Cafeneaua critică au fost relaxate, presărate cu momente hazlii, cu jocuri de cuvinte meşteşugite, poveşti comice şi poante care au stîrnit amuzamentul complice al asistenţei. Plus – întotdeauna, cum am spus – ...spirit critic cît cuprinde!

Cine este Ion Bogdan Lefter

Este profesor universitar, poet şi eseist, critic şi istoric literar.

A absolvit Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti (1976), apoi, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, specialitatea Limba şi literatura engleză - Limba şi literatura română (1981). A fost director fondator al revistei „Observator cultural”. A fost redactor-şef al revistei literare „Contrapunct” şi analist politic al postului de radio Europa Liberă, secţia română. De asemenea, este prozator şi analist politic. A fost unul dintre reprezentanţii curentului optzecist în literatura română. În prezent, este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi director editorial al revistei „aLtitudini”. Organizator al „Cafenelei critice”.