INTERVIU: Ion Cristoiu: În ultimii 20 de ani a scăzut drastic valoarea jurnalistului ca profesionist

Ion Cristoiu este jurnalist, scriitor şi analist politic. Cristoiu este membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Printre lucrările sale se numără "Personaje de rezervă" (1985), "Povestitorii" (1988), "Un pesimist la sfârşit de mileniu" (1999), seria "Istoria ca telenovelă", din care fac parte cărţile "Istoria ca telenovelă", volumul I (2003), "Istoria ca telenovelă", vol. II (2003), şi "De la o lovitură de stat la alta"(2006), dar şi volumele "Lumea văzută de un român rupt în fund", "De la dosarele Legiunii la dosarele Securităţii" şi "Veselia generală". A colaborat, de asemenea, la emisiuni de televiziune.

Redăm integral interviul acordat de Ion Cristoiu agenţiei MEDIAFAX.

Reporter: Ce proiecte aveaţi la Revoluţie?

Ion Cristoiu: La Revoluţie eram director la revista Teatrul, lunar al Consiliului Culturii. Plecasem de la Scânteia Tineretului, unde fusesem debarcat de la Suplimentul literar al Scânteii Tineretului şi aşteptam un comunism de tip perestoichist. Scriam proză, ştiam că nu voi mai putea să public proză satirică, dar îmi făcusem şi un volum, îl bătusem la maşină şi îl pusesem în bibliotecă, spunând că deja l-am tipărit, deşi nu-l tipărisem. În momentul în care a venit noua orânduire şi domnul Andrei Pleşu, atunci ministru al Culturii, ne-a solicitat tuturor celor care am fi lucrat în vechiul sistem să demisionăm, eu am demisionat de la revista Teatrul. Mă pregăteam să îmi vând inelul de căsătorie şi să devin profesor de filosofie.

Am avut un mare noroc, prin Carmen Firan, care deja era angajată la ziarul FSN-ului, care era, la vremea respectivă, Dimineaţa. Şi-a amintit că am lansat-o ca poetă şi m-a invitat, într-un fel, să colaborez la acel ziar al FSN-ului. Nici eu nu prea eram încântat de această înregimentare rapidă la un ziar de partid şi norocul meu a fost că domnul Iliescu mă considera "nicuşorist", adică un om a lui Nicu Ceauşescu şi a avut obiecţii. Aşa că, până la urmă, un rău care mi se părea atunci m-a ajutat pentru că nu m-am angajat la un ziar de partid, ci, la sfârşitul lui ianuarie, am devenit redactor-şef la una dintre publicaţiile particulare, şi anume la Expres. Şi-atunci a început o carieră a mea numai şi numai la publicaţii particulare, comerciale, fără nicio legătură cu vreun partid sau cu statul.

Rep: Cum vă vedeaţi viitorul atunci?

I.C.: Nu-mi vedeam niciun viitor deoarece nu am crezut - vreo lună aşa, în ianuarie '90- că va veni o presă de tip capitalist. Sigur, am avut o tresărire, când a apărut, la jumătatea lui ianuarie 1990, primul ziar particular - Observatorul, la care am colaborat, chiar din primul număr, cu un articol împotriva lui Ion Iliescu. Şi îmi amintesc că patronul, care era un tânăr pe care îl cunoşteam (...) mi-a spus că o serie din colaboratorii noului ziar nu erau prea încântaţi să mă aibă coleg pe mine. Nu ştiu de ce mă considerau ei colaborator al vechiului regim. Până la urmă toţi - şi cei ai fostului regim, dar şi cei ai noului regim - ne-am trezit pe o baricadă comună, şi anume cea împotriva FSN, condus de Ion Iliescu.

Rep: Ce consideraţi că vi s-a întâmplat important în ultimii 20 de ani?

I.C.: În ultimii 20 de ani mie mi s-a întâmplat un lucru rău, în sensul că am făcut gazetărie şi asta m-a depărtat de proză şi lucruri serioase. Eu nu am încă încredere că un scriitor poate să facă şi gazetărie, mai ales gazetărie în democraţie, deoarece aia te consumă, îţi dă satisfacţii zilnice, trecătoare, pentru că a doua zi urmează un alt eveniment, un alt fapt, o altă ştire senzaţională, eşti bucuros că o difuzezi la televiziune sau în ziarul tău şi descoperi seara că, de fapt, pentru tine, ca scriitor, nu ai făcut nimic.

Cred că sunt printre puţinii care au supravieţuit dintre foştii oameni care au lucrat la ziarele partidului comunist şi (asta s-a întâmplat, n.r.) dintr-un singur motiv: presa de dinainte de '89, şi anume presa de tineret la care lucram, era mai liberă, mai profesionistă, partidul considerând că prea studenţească, la care am lucrat prima dată, şi presa de tinereţe, trebuie să fie mai deschisă. Se adresa unui public mai liberal, să spunem, din acest punct de vedere. Ceilalţi, dacă aţi observat, nu au supravieţuit, nu au reuşit să se adapteze la acest infern numit economia de piaţă. (...) Nu au reuşit să se adapteze unui sistem democratic, dar şi capitalist.

Rep: Evoluţia lucrurilor a corespuns aşteptărilor dumneavoastră?

I.C.: A fost o evoluţie foarte interesantă a presei şi anume, de la presă făcută de jurnalişti, care erau într-un fel şi proprietari ai ziarelor şi, în consecinţă ei îi îmbogăţeau pe patroni. Eu am făcut şi Expres-ul, şi Zig Zag-ul şi Evenimentul zilei şi patronii... sigur, la Evenimentul zilei am fost şi acţionar... dar la Expres, Zig Zag şi Expres Magazin, publicaţii de mare tiraj la vremea respectivă, în anii '90, eu eram simplu director. Dar patronii se purtau cu mine ca cu un ou, să nu mă sparg, pentru că se îmbogăţeau din presă.

Lucrurile s-au schimbat acum. Acum patronii îi îmbogăţesc pe jurnalişti şi pe directori şi, în consecinţă, presa nu se mai subordonează economiei de piaţă, sau o mare parte - mai rămân trusturi care se subordonează economiei de piaţă, concurenţei, ci s-a ajuns la un lucru pe care îl semnalam eu domnului Iliescu în al doilea mandat (...) şi anume că o mare a presei a încăput pe mâna a ceea ce eu numeam "cârnăţari", deci oameni care investesc în presă nu pentru a câştiga din presă, ci pentru a folosi presa ca să câştige din altă parte. Se înfiinţează o televiziune, un ziar sau mai multe ziare, jurnaliştii sunt puşi în slujba intereselor patronului şi, cu ajutorul trustului, patronul îşi rezolvă interese economice în altă parte. Din câte aţi observat, s-a pus capăt unei prese care era condusă de personalităţi incomode, ca orice personalitate, şi s-a ajuns ca în fruntea ziarelor şi a televiziunilor să fie oameni fără mare acoperire, dar care sunt mult mai uşor manipulaţi de către patroni.

A scăzut drastic valoarea jurnalistului ca profesionist. Din câte aţi observat, nu am văzut în ultimul an o bătălie a trusturilor de presă pentru a lua oameni cât mai buni. Este o bătălie pentru a lua oameni cât mai ascultători. Unii dintre ei buni, dar ascultători. De-aia mă simt prost că mai fac jurnalism, pentru că nu simt aşa o concurenţă între trusturi pentru a-şi răpi unul altuia valorile. Tocmai pentru că o mare parte a presei nu se mai subordonează concurenţei sălbatice, tipice capitalismului, ci interesului. Patronul, desigur, are interesul să aducă oameni care să fie ascultători. (...)

Rep: Cum vi se pare România la 20 de ani de la Revoluţie?

I.C.: La 20 de ani de la Revoluţie, România mi se pare într-un moment de mare cumpănă, ca şi în 1989. Este o bătălie de ieşire din feudalism, o bătălie între forţe interesate în a rămâne la capitalismul dâmboviţean, un capitalism din acesta mai mult spre republică bananieră, şi forţe având în spate tânăra generaţie postdecembristă, mai ales, interesate în a moderniza România şi a o scoate de sub dependenţa a ceea ce în republici latino-americane se numesc latifundiari.

Rep: Care au fost, în opinia dumneavoastră, principalele schimbări apărute în mass-media în ultimii 20 de ani?

I.C.: Au fost câteva mari schimbări (în mass media românească, n.r.), pe lângă cea pe care am spus-o, de trecere de la presa dependentă de tiraj, de la televiziunile dependente de rating, la ziarele şi televiziunile dependente de televiziunile patronilor, o altă schimbare a constat în parvenirea în prim plan a televiziunilor. O a treia schimbare, pe care nu o consider benefică, au fost apariţia a patru televiziuni de ştiri, lucru unic în lume. (...) Şi, în ultimul timp, o cădere a printului în favoarea internetului, nu din cauza printului, ci din cauza difuzării.

Eu nu cred într-o cădere a presei scrise. Presa scrisă a căzut pentru că nu s-a preocupat de tiraj, nu s-a preocupat de ea. (...) Eu cred că presa scrisă va rezista dacă va încerca să îşi găsească un drum propriu faţă de televiziuni, deci nu va mai imita televiziunile, mai ales televiziunile de ştiri, şi va încerca să aibă un drum propriu, şi se va concentra pe informaţie.

Rep: Ce s-a schimbat semnificativ la nivel cultural, în sens larg, în România?

I.C.: Cred că, din punct de vedere cultural, avem o decădere a spiritului public. Nu este de vină opinia publică. O decădere din cauză că gazetarii de televiziune sau de ziare nu au ştiut să facă interesante probleme care nu par interesante. Eu mereu spun că adevărata gazetărie profesionistă s-a învăţat înainte de 1989 pentru că era foarte greu să scrii interesant despre canalul Dunăre-Marea Neagră. După 1989, mai ales în ultimul timp, jurnaliştilor li s-au servit de către realitate întâmplări pentru care nu ai nevoie de talent.

Interviu de Alexandra Buzaş, alexandra.buzas@mediafax.ro.