INTERVIU | Jacques Audiard, regizorul filmului „Sisters Brothers”: E tip de pricepere pe care îl aveţi, care nu ştiu dacă mai e în Franţa

Jacques Audiard vorbit într-un interviu pentru MEDIAFAX despre trecerea de la film franţuzesc la o primă producţie realizată cu actori hollywoodieni dar şi despre preţuirea pe care o păstrează pentru echipa de producţie din România cu care a lucrat pentru filmările în care i-a avut în faţa camerei de luat vederi pe Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhall şi Riz Ahmed.

Filmul său, care a intrat vineri în cinematografele româneşti, ”Sisters Brothers/ Fraţii Sisters” este prima producţie în limba engleză pe care o realizează. Pelicula adaptează romanul cu acelaşi titlu, al canadianului Patrick deWitt şi urmăreşte aventurile personajelor interpretate de John C. Reilly şi Joaquin Phoenix, fraţii Eli şi Charlie Sisters, doi asasini din vestul sălbatic, porniţi pe urmele a doi bărbaţi (interpretaţi de Jake Gyllenhaal şi Riz Ahmed). ”Sisters Brothers” a avut premiera la Festivalul de film de la Veneţia şi a primit Leul de Aur pentru regie.

Redăm mai jos interviul acordat de Jacques Audiard agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: A fost greu să faceţi după atâtea pelicule de succes în franceză primul film în limba engleză?

Jacques Audiard: Da, dar era ceva ce voiam să fac de multă vreme. Îmi doream să lucrez cu actori şi actriţe din America şi de limbă engleză.

Reporter: Dar se spunea că aţi refuzat să lucraţi la Hollywood?

Jacques Audiard: Când spuneţi aşa sună un pic radical. Nu e vorba că am refuzat, n-am vrut. N-am vrut nici să fac filmul în Statele Unite din diferite motive care ţin de producţie, în primul rând. Filmările în Statele Unite ar fi presupus o producţie destul de dificilă. Pe de altă parte, am făcut prospecţie pentru locaţii de filmare şi tot ce am văzut erau imagini pe care le ştiam deja, nu era interesant pentru mine. Am preferat să arăt altceva.

Reporter: Dar Hollywoodul înseamnă altceva decât actorii de acolo pentru dumneavoastră?

Jacques Audiard: E un lucru de care ne dăm seama şi îl simţim diferit faţă de un actor francez. Ne întrebăm cum se poate. Am ajuns la această concluzie care e a mea. Poate altcineva o să vă răspundă altfel. În Franţa folosim două cuvinte cu acelaşi înţeles: ”acteur” şi ”comédien”. Nu facem nicio diferenţă. Americanii văd diferit. Actorul este legat de tot ceea ce ţine de film, în timp ce comediantul e cu totul altceva. Ei tratează cu foarte multă seriozitate meseria de actor. Pentru noi e ceva mai neclar. Actor de cinema e o parte din meseria de comediant, o zonă foarte exactă care se bazează pe cunoaşterea foarte bună a tehnicii de interpretare şi a tehnicii cinematografice. Cred că actorii francezi pe care îi cunosc nu se încurcă cu lucrurile acestea. Ideea ar fi să joace, să fie cât mai aproape de un personaj iar personajul ar fi într-un fel sau altul. Ei au deja o idee cum să fie. Un contract pe care îl semnează e un contract de locaţie pentru un personaj. Cred că, în Franţa, toată această muncă avea loc pe platou, în timpul filmărilor, sau la repetiţii. ”Sunt Eli Sisters cu toată seria de mişcări, de priviri, de gesturi, cuvinte”, sau ”sunt Hermann Kermit Warm” sau ”Sunt Morris” şi asta mi se pare extraordinar.

Reporter: Cum se filmează un western în diferite ţări din Europa, în Spania, în Franţa, în România?

Jacques Audiard: Mi-a plăcut foarte mult să filmez în România! Şi nu spun asta pentru că suntem la Bucureşti. Cred că semănăm din multe puncte de vedere. Ironia, relaţia cu autoritatea... nu pot să vă spun prea multe, dar e adevărat. Mi s-a părut că este foarte simplu aici. Există un tip de pricepere pe care îl aveţi aici la studiouri pe care nu ştiu dacă îl mai avem în Franţa. E vorba despre constructori, zidari, care au construit casele pentru decoruri... e foarte mult talent. Enorm de mult talent. Spaniolii sunt formaţi diferit. Au o experienţă mare cu filmările, probabil că s-a întâmplat după căderea lui Franco, şi sunt organizaţi după modelul american.

Reporter: În toate filmele de până acum aţi ţinut să schimbaţi lucruri esenţiale faţă de cartea din care v-aţi inspirat sau aţi vrut neapărat să aveţi anumite elemente care nu erau în formula iniţială a scenariului. Pentru ”Sisters Brothers” ce aţi simţit că trebuie să apară în film diferit faţă de romanul de la care aţi pornit?

Jacques Audiard: E adevărat, e vorba despre calul rănit. M-a interesat mult să transpun în imagine suferinţa calului, care devine astfel o bestie a Apocalipsei. Asta m-a preocupat. Ştiam că e şi un mod prin care spectatorul se va simţi empatic. Apoi, cred că cea mai mare parte a muncii de adaptare din momentul în care am citit cartea a fost legată de personajele lui Warm şi Morris. În roman se vorbea foarte puţin despre ei, erau nişte personaje stilizate, aproape comice. I-am dezvoltat, le-am stabilit moduri de gândire. Până la urmă aproape că mi-a plăcut mai mult de ei decât de cei doi fraţi. Când a fost vorba să găsim actorul potrivit pentru a-l interpreta pe Warm, evident, pentru că asta ne cerea cartea am căutat un actor, nu îmi place termenul, caucazian, un occidental alb. Am avut multe alternative, dar era cam banal. Şi atunci am văzut serialul ”The Night Of/ În acea noapte”, în care juca Riz [Ahmed]. Mi s'a p`rut extraordinar şi am zis ”ar merge!”. Pentru că dai rolul unui actor alb, caucazian (mă enervează acest cuvânt), pui un european şi e destul de şters. Eu pe un alb care vorbeşte aşa e un şarlatan, nu îl cred, mi-ar fi fost greu să îl cred. Riz, cu privirea sa întunecată, e un adevărat predicator, e un Christ, e Iisus pe Marea Galileei, mă face să îmi doresc să îl cred în ce spune. Dar acest lucru e subiectiv.

Reporter: Dacă aţi văzut actorul pe care îl doreaţi într-un serial difuzat pe o platformă online înseamnă că putem să vorbim despre creşterea influenţei pe care acest tip de producţii îl au asupra cinematografului?

Jacques Audiard: Nu, deloc. Nu am deloc experienţă, mă dezgustă. Văd foarte puţine seriale. Mă uit la un serial pentru că mi-a spus un prieten. Am nevoie de recomandări. Într-o zi, cineva mi-a spus că este un serial care este construit pe jumătate pe povestea din filmul meu ”Un prophète / Un profet”. Aşa că m-am uitat din curiozitate şi l-am găsit pe Riz. Şi era adevărat că au făcut jumătate de film în continuarea lucrurilor din ”Un prophète”. La un moment dat, producătorul meu, Pascal Caucheteux, de la Why Not Productions, voia să facă o urmare pentru ”Un prophète”. I-am spus că nu e nevoie, că s-a făcut deja şi se numeşte ”The Night Off”.

Reporter: Ca regizor, unde trasaţi limita dintre filmele făcute pentru platforme online şi cele difuzate în cinematograf?

Jacques Audiard: În primul rând nu e chiar domeniul meu. Eu nu văd filmele de pe Amazon sau Netflix. Deci nu pot să vă spun. Povestea lui Alfonso Cuaron, cu ”Roma”, este că el nu reuşea să realizeze filmul la Hollywood, e un film de autor, Netflix a plătit şi aşa a reuşit să facă filmul. Pentru mine problema nu e aici. Eu cred că toate platformele acestea sunt doar un moment istoric, nu un capăt. Când Thierry Fremaux spune că nu vrea să aibă producţii Netflix la Cannes, e o poziţie. Adevărata întrebare cred că este ”Ce e cinematograful?”. Dacă puneam această întrebare în 1950 cred că răspunsul ar fi fost diferit de ceea ce am spune azi. Aşa că întrebarea care se pune e dacă mai este cinema ceea ce vedem pe Netflix. Eu cred că este doar un punct intermediar, pentru că în curând vom vedea filme pe telefon. Întrebaţi-vă dacă mai este cinema atunci când vedem un film pe telefon. Desigur că nu. Cinematograful are un anumită raportare la realitatea. Cinematograful are nevoie de realitate ca să existe. Îi trebuie lumină, durată, siguranţa că spectatorul este acolo într-un interval de timp.

Reporter: În istoria cinematografului s-a întâmplat de mai multe ori ca unii cineaşti celebri să împrumute un gen, cum a făcut Kurosawa chiar cu westernul şi să îi ofere o formulă personală, care a ajuns să fie adaptată din nou în ţara de origine schimbând genul imitat. Resimţiţi acest gen de raportare în demersul dumneavoastră de împrumutare a instrumentelor americane pentru a realiza un film ca ”Sisters Brothers” în care perspectivele sunt legate strâns de filmul european?

Jacques Audiard: Da, aveţi dreptate. Pentru mine e un pic şocant. Există tendinţa naţionalizării cinematografului. Se vorbeşte despre cinema american, cinema francez sau cinema european. Ştiu că sunt influenţat foarte mult de filmele mute, de filmele germane, de Lang, de Murnau, de tânărul cinema german, de teatru, de filmul american, dar nu de Scorsese, de filmul noir, de John Huston. Cred că există acest dialog continuu. La finalul anilor ´60 cinematografia americană nu avea un moment prea bun. Studiourile era depăşite de televiziuni. Atunci a apărut noua generaţie de cineaşti, de Coppola, Scorsese, care au văzut filme europene şi asiatice. Trebuie spus că influenţele lor veneau din Europa. Critica simplifică lucrurile. Asta îmi place la cinema, e un gen de esperanto, cred că eu pot să văd un film asiatic şi să îl înţeleg.

Reporter: Unde vedeţi în această discuţia influenţa pe care o filmul românesc?

Jacques Audiard: Îl văd ca film european, pe care l-am pierdut din vedere dar care a revenit acum douăzeci de ani. Cred foarte mult în cultura europeană. E cazul filmului polonez, maghiar, ceh, toată cinematografia din centrul Europei este cinematografie europeană. Când văd filmele lor, le recunosc. Nu ştiu care e influenţa dar asta este o parte dintr-un curent de gândire. Cred că mai ales ironia este foarte importantă pentru filmul românesc. Ironia faţă de istorie, faţă de relaţii, faţă de tot, şi cu ironia este amestecată o bună doză de fatalism.

Jacques Audiard este cunoscut pentru intensitatea pe care o degajă producţiile sale, orientate mai ales spre surprinderea unor personaje de la marginea societăţii. A debutat în film ca ca asistent de regie pentru Roman Polanski, pentru pelicula "Chiriaşul/ Le locataire" (1976), şi au trecut 18 ani până a lansat primul său lungmetraj, în 1994. A ajuns direct în selecţia pentru festivalul de la Cannes cu "Regarde les hommes tomber", un road movie cu Mathieu Kassovitz şi Jean-Louis Trintignant şi s-a ales cu premiul César pentru cel mai bun debut. Următorul său film, "Un héros très discret" (1996) i-a adus premiul pentru cel mai bun scenariu la Cannes. A câştigat premiul Cesar pentru scenariu după ce a lansat "Citind pe buze/ Sur mes lèvres" (2001), iar producţia sa "Şi inima mi se opri în loc/ De battre mon cœur s'est arrêté" (2005) a câştigat nu mai puţin de opt premii César, inclusiv pentru cel mai bun film, ca şi trofeul BAFTA acordat celui mai bun lungmetraj străin.

Filmul său "Un profet/ Un prophète" (2009), distins cu marele premiu al juriului la Cannes, nominalizat la Oscar şi Globurile de Aur şi premiat cu BAFTA şi nouă trofee César, i-a adus consacrarea internaţională, iar povestea din "Rugină şi oase/ De rouille et d'os" (2012), cu Marion Cotillard, a fost nominalizată la Globurile de Aur, BAFTA, Cannes şi a câştigat patru trofee Cesar.

Pelicula pe care a lansat-o acum în cinematografele româneşti, "The Sisters Brothers", este un western adaptat după o carte de Patrick deWitt, cu John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal şi Riz Ahmed în rolurile principale, o bună parte din filmări fiind realizate în România. Jacques Audiard a lansat cel mai recent film al său Bucureşti în cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului Filmului Independent American/ American Independent Film Festival.