INTERVIU Laurenţiu Ion: "În România, generaţia tânără iese la proteste. Suntem cool şi liberi"

Laurenţiu Ion are 25 ani. Născut şi crescut în democraţie. E exponent al generaţiei cool & libere. A fondat revista online de literatură şi fotografie SUBCAPITOL. Dar SUBCAPITOL nu-i doar o revistă. Laurenţiu spune: "SUBCAPITOL a încetat de mult să mai fie doar o revistă. Da, cred că e o generaţie crescută şi educată pe Internet, formată din oameni liberi care nu au nicio problemă să se exprime la fel, liber. Generaţia SUBCAPITOL e pe Facebook şi Instagram, iese la proteste în Piaţa Universităţii şi nu face parte din instituţia ruşinii a Uniunii Scriitorilor sau din orice altă organizaţie nedemocratică. A devenit atât de cool şi liberă că până şi eu mi-am dorit să fac parte din ea."

Revista SUBCAPITOL

Iată interviul integral cu Laurenţiu Ion:

Reporter: Eşti un „mecena urban”. Ai strâns în jurul tău poeţi şi prozatori tineri şi ai dat frâu liber pe net „bandei” SUBCAPITOL, revista online de literatură şi fotografie. Ai făcut SUBCAPITOL viral. SUBCAPITOL nu-i doar o revistă. E o generaţie SUBCAPITOL?

Laurenţiu Ion: Imaginează-ţi că ajungi într-un oraş mic din nordul ţării şi, înainte să pleci înapoi spre Bucureşti, intri într-o librărie să-ţi cumperi „d-ale trenului”: o carte sau o revistă, ceva care să-ţi ţină companie timp de opt ore. Bâjbâi printre rafturile librăriei cât o cârciumă de la ţară, răsfoieşti cam tot ce-ţi intră-n mână, dar nu te poţi decide nicicum. Librarul te vede, se apropie de tine ţinând în mână o carte cartonată: „Vă recomand să luaţi cartea asta, e antologia unei reviste de literatură pentru tineri. Fata mea a cumpărat cinci exemplare şi le-a băgat în librărie, poate o să vă placă”. Mă uit lung la el, nu-mi dau seama dacă joacă la cacealma, nu ar fi fost prima dată. „Nevastă-mea a zis că fata de pe copertă are ochii Veronicăi Micle”, continuă el şi apoi râde. Era antologia „SUBCAPITOL, poezia”. I-am spus, timid, că am cumpărat-o de la Bucureşti. M-aşteptam să izbucnească iarăşi în râs, să-mi spună că ştie, dar nu. Asta a fost partea frumoasă, că nu a ştiut, şi mi-a recomandat chiar cartea la care noi lucrasem luni bune doar pentru că fiicei lui i-a plăcut. Până la urmă, am plecat cu o carte de eseuri despre fericirea paradoxală.

SUBCAPITOL a încetat de mult să mai fie doar o revistă. Da, cred că e o generaţie crescută şi educată pe Internet, formată din oameni liberi care nu au nicio problemă să se exprime la fel, liber. Generaţia SUBCAPITOL e pe Facebook şi Instagram, iese la proteste în Piaţa Universităţii şi nu face parte din instituţia ruşinii a Uniunii Scriitorilor sau din orice altă organizaţie nedemocratică. A devenit atât de cool şi liberă că până şi eu mi-am dorit să fac parte din ea.

Reporter: Cum e un exponent al generaţiei SUBCAPITOL? Profilează-l.

Laurenţiu Ion: Un exponent al generaţiei SUBCAPITOL ar putea fi fata librarului care se pregăteşte să vină în Bucureşti, la facultate. E liberă şi cool, creativă şi nu scrie neapărat literatură. Posibil să nu scrie deloc. În schimb, îi place să citească. O vezi în parc citind, întinsă-n iarbă; o mai vezi străbătând Calea Victoriei pe bicicletă, în plină vară, urmată îndeaproape de fălcile unui câine frumos. Fata librarului iese la proteste în Piaţa Universităţii şi regretă LIKEul dat lui Klaus Iohannis. Un alt exponent al generaţiei SUBCAPITOL ar putea fi băiatul de care fata librarului e îndrăgostită. Şi el e la fel de liber şi cool. E puţin trecut de 20 de ani, lucrează într-o agenţie de publicitate şi probabil, în câţiva ani, va fi omul creativ al unei multinaţionale. Acum uită-te puţin la ei: ei sunt viitorul, oameni născuţi şi crescuţi în democraţie.

Reporter: SUBCAPITOL a fost şi “cuib literar”. Povesteşte-ne despre programul de rezidenţă literară de la Izvorul Muntelui. V-aţi retras departe de oraş. Ce s-a întâmplat cu cei 4 poeţi în cele 4 zile?

Laurenţiu Ion: Patru poeţi ar fi trebuit să petreacă patru zile într-o cabană în Izvorul Muntelui, judeţul Neamţ, fără telefon, Internet şi fără să aibă orice alt contact cu lumea exterioară. Au avut dreptul doar la un apel pe zi. În perioada asta, ei ar fi trebuit să scrie poeme pe care mai apoi noi ar fi trebuit să le publicăm. Exact asta s-a şi întâmplat, doar că nu au fost patru poeţi, ci cinci. Cel de-al cincilea, Horia Şerban, deşi nu a participat la concursul de selecţie a rezidenţilor literari, a luat trenul spre Bucureşti şi a venit la Izvorul Muntelui. Ce era de făcut? L-am cazat alături de ceilalţi patru poeţi rezidenţi (Mihnea Bâlici, Teona Galgoţiu, Radu Niţescu şi Mircea Andrei Florea), i-am dat o pătură care să-i provoace mâncărimi, i-am luat telefonul şi l-am supus aceluiaşi tratament. Cumva, ne-am bucurat: mica lui surpriza lui a fost în spiritul nostru.

Cele patru zile petrecute la Izvorul Muntelui au părut o zi de nouăzeci şi şase de ore: zilele erau scurte şi întunecate, nopţile lungi şi friguroase. Parcă eram într-un reality show, iar eu cu Xenia Mitran, PR Manager SUBCAPITOL, eram gazdele care-i supuneau pe sărmanii tineri la tot felul de probe. Au fost tensiuni, mici conflicte, nopţi nedormite, muzică şi mâncare bună. Dar şi mai important, s-a scris literatură bună şi vie, chiar la faţa locului. Ca şi cum ar fi trebuit să facă un reportaj în pragul nebuniei, ei fiind ultimii supravieţuitori ai rasei umane care aveau obligaţia morală să lase ceva în urmă. Ce s-a întâmplat la Izvorul Muntelui a fost frumos, a fost istoric— atât uman, cât şi literar. La fel ca ceea ce se întâmplă şi cu noi, şi cu SUBCAPITOL ca proiect cultural ce promovează arta tinerilor.

Reporter: Sunteţi cu toţii, tu şi poeţii, pe net şi-n Social Media. Cum vă distraţi pe bune, de-adevăratelea? Cum e printre scriitori?

Laurenţiu Ion: O să-ţi spun o poveste. Era o seară obişnuită de iarnă, undeva prin ianuarie. Plecam de la birou şi, în drumul meu spre casă, primesc un mesaj pe Facebook de la un scriitor pe care nu-l aveam în lista de prieteni. „Salut, v-am trimis un text pentru SUBCAPITOL acum două săptămâni şi nu mi l-aţi publicat, când apare?”. I-am spus că voi verifica să văd despre ce text e vorba şi voi reveni cu un răspuns. La câteva ore, i-am scris că textul său nu a fost acceptat şi că ne mai poate trimite. Nu mi-a răspuns. În schimb, a publicat imediat, pe Facebook, un text în care ne numea „păpuşi Illuminati” şi „manipulatori”. A mers şi mai departe cu teoria conspiraţiei susţinând că proiectul nostru e finanţat de anumiţi politicieni care se folosesc de arta tinerilor pentru a-şi bifa anumite puncte din agenda lor politică. Noi ne-am fi putut gândi niciodată la aşa ceva, trebuie să recunosc. Este doar una dintre situaţiile amuzante iscate de unii scriitori, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, în Social Media.

Dar ce se întâmplă în Social Media rămâne în Social Media de cele mai multe ori. Dar ca-n orice alt domeniu, unele cauze născute în mediul online ajung să ia calea realităţii în cele din urmă. Un protest împotriva Uniunii Scriitorilor, solidarizarea faţă de un scriitor la ananghie sau simpla participare la un eveniment sunt câteva din exemple. Exemplul nostru preferat sunt însă evenimentele şi petrecerile organizate de SUBCAPITOL. În primăvara anului 2015, am reuşit să organizăm, într-un club mainstream din Bucureşti, o expoziţie de versuri. Circa 300 de oameni au venit special să citească versurile proiectate pe pereţi. La fel, a fost frumos, a fost istoric.

Lumea culturală poate fi la fel de mondenă, să zicem, ca cea a Marketingului: oamenii se strâng la evenimente, îmbrăcaţi frumos, mai schimbă o vorbă, se mai promovează. Ia un scriitor şi pune-l în mijlocul unei camere şi, cu puţin noroc, îl vei putea vedea cum devine centrul atenţiei. Scriitorii sunt asemenea oamenilor de Marketing— mereu vor şti exact ce tip de mesaj trebuie să transmită în anumite situaţii pentru a câştiga cât mai multă audienţă. Şi eu, şi ei ne distrăm la fel ca ceilalţi oameni. Nimic special, nimic ieşit din comun. Acum— între noi fie vorba, îţi dai seama că evit să spun cum se distrează poeţii „pe bune, de-adevăratelea”. Legenda spune că se întâlnesc în cele mai lungi nopţi ale anului, mai schimbă o vorbă, mai beau o bere sau un pahar de vin.

Reporter: Cum e SUBCAPITOL fără pixeli şi fără font-uri? Adică Antologia tipărită? Urmează să mai faceţi versiuni tipărite?

Laurenţiu Ion: Antologia e la fel de vie ca siteul nostru. Mai observi, pe parcursul lecturii, câte un font care a luat-o razna, o diacritică lipsă sau un pixel ce s-a îndepărtat de mulţime. Poezia bună e acolo, îşi face treaba ca-ntotdeauna. Doar pagina de eroare 404 lipseşte din antologia „SUBCAPITOL, poezia”. Ne-am dorit o antologie premium, care s-arate asemenea şi să fie în spiritul a ceea ce promovasem anterior. În mare parte, ne-a ieşit— cu toate că am întâmpinat tot felul de dificultăţi tehnice. Cei care vor răsfoi cartea vor găsi, pe lângă cele mai bune poezii publicate pe site, pagini negre în totalitate, foi de calc aşezate strategic şi citate aparţinând autorilor antologaţi.

Anul ăsta pregătim ieşirea-n print cu câte un număr pe sezon. Este dificil să rămânem şi independenţi mai ales când ne dorim să fim prezenţi şi în format convenţional. Deocamdată am refuzat să folosim bani publici— aşa cum de pildă fac unele reviste care, chipurile, ar concura cu noi. Noi nu putem concura cu banii publici veniţi din partea vreunei prefecturi. Şi nici nu vrem. Nu spun că este o problemă în a folosi bani publici pentru finanţarea proiectelor culturale, dimpotrivă. Noi am vrut să stăm deoparte, asta e de reţinut.

Sperăm că vom găsi sponsorizări (de la diverse companii sau persoane fizice) care să ne-ajute să ieşim în print. Căutăm, căutăm, căutăm.

Reporter: Viaţa ta cotidiană. Cât e poezie, cât tehnologie, cât strategie? Lucrezi ca Digital Marketing Strategist.

Laurenţiu Ion: Viaţa mea de zi cu zi: acasă via birou şi invers. Uneori, mai plec din Bucureşti. În serile în care nu predau, ies în cele câteva locuri din oraş care încă nu au fost acaparate de mainstreamul bucureştean, cu tot cu copiii, câinii, pisicile şi bicicletele lor. Nu mă înţelege greşit, dar— după o zi de birou, chiar nu-mi doresc să mai stau într-un loc gălăgios. Am nevoie de linişte, de oameni lângă care pot să tac când nu am nimic important de spus. Aici e poezia vieţii mele de zi cu zi. Cumva, e şi o strategie de supravieţuire pe care am adoptat-o în ultimii ani. Şi surprinzător sau nu, viaţa mea are atâta tehnologie cât şi poezie. Şi în viaţa personală, şi la jobul de zi cu zi— cel de Digital Marketing Strategist la IBM.

Reporter: Completează povestea: În 2016, la 25 de ani, un poet care în clasa a XII-a a publicat un volum de versuri cu titlul “Destulă pace pentru un razboi”…

Laurenţiu Ion: ...dă un interviu în care vorbeşte despre un proiect pe care l-a pornit de unul singur, cu laptopul pe genunchi, acum doi ani. E într-o cafenea din Piaţa Victoriei şi-l poţi auzi tastând. Mai vorbeşte şi despre el. Lucrează într-o corporaţie şi predă Digital Marketing la Universitatea Alternativă. Nu s-ar fi gândit niciodată că va petrece două ore într-o cafenea răspunzând la un interviu. De la băiatul copleşit de emoţii care îngâna câteva cuvinte la microfon în timpul lansării primului volum de la Gaudeamus până la cel de azi au trecut şase ani de schimbări. Şi iată-l acum vorbind despre el la persoana a III-a cu lejeritate.

Reporter: Eşti profesor la Universitatea Alternativă. Ce înseamnă să fii “alternativ” în România?

Laurenţiu Ion: Propunerea unui student să predau Digital Marketing la Universitatea Alternativă a venit din căsuţa de inbox a Facebook Messenger. După câteva întâlniri cu un reprezentant al universităţii, m-am trezit în sala de curs cerând un bean bag şi predând. Mult timp mi-a fost teamă şi, cumva, ruşine. Vorbesc de o ruşine prezumtivă: nu voiam să dau greş şi să-i dezamăgesc pe oamenii care avuseseră încredere-n mine şi-mi încredinţaseră o asemenea responsabilitate.

Universitatea Alternativă este, într-un fel, SUBCAPITOL. Dar şi invers. Noi toţi laolaltă dorim să schimbăm partea noastră de lume, să le oferim celorlalţi alternativa cea bună. Asta înseamnă să fii „alternativ” în România: să vrei să faci lucrurile altfel doar pentru a le face mai bine. Sau— cum spune chiar noua campanie a Universităţii Alternative, „eşti nerezonabil pentru că vrei să faci lucrurile altfel”. Ceea ce-mi aminteşte că s-a dat startul înscrierilor pentru noii „alternativi” (detalii, aici).

Reporter: Ce e în trend acum pentru tine? Trend literar, trend urban, trend de lifestyle? Ce citeşti, unde eşti, cum îţi petreci timpul într-o zi ideală.

Laurenţiu Ion: Îmi dă cineva ocazia în sfârşit să vorbesc despre ceea ce fac când ajung acasă, în fiecare seară. Puţini sunt cei care ştiu asta. Drumul meu spre casă este scurt: străbat în vreo 10 minute Calea Victoriei, traversez Magheru şi dispar pe una dintre străzile care întretaie marele bulevard. Îmi arunc ghiozdanul pe hol, mă descalţ şi, ca într-un ritual milenar, încep să-mi prepar humus cu pătrunjel şi tahini. Partea frumoasă a vieţii mele: îl mănânc cu lingura. Apoi— dacă e cald, mă urc pe bloc şi privesc oraşul freamătând sub propria greutate până se întunecă. Aşa se încheie ziua mea ideală. De început, începe în fiecare dimineaţă la 6:30 cu o cafea tare şi cu drumul spre birou. Printre altele, citesc eseuri şi reportaje, m-am abonat la NY Times şi The New Yorker, citesc pe stradă, acasă şi uneori spre finalul unei zile lungi de birou. Deocamdată, literatura e ţinută pe hold: în ultima perioadă, îmi vine destul de greu s-o mai citesc, mai cu seamă s-o diger şi, în afară de poezie, nu prea am mai citit literatură. Astea sunt în trend pentru mine. Mai simplu, noul trend: o viaţă aşezată, dar nicicum neplictisitoare.

Reporter: Explică-ne un concept de marketing pe care orice pâmântean ar trebui să-l aplice cât să-şi facă viaţa mai mişto.

Laurenţiu Ion: Back to basics: esenţa Marketingului care vorbeşte despre acel schimb ce ar trebui să ne satisfacă nevoile şi cererile. Aş rămâne aici. E destul de simplu: X vrea să obţină ceva de la Y, dar primul trebuie să dea ceva la schimb. Şi invers. Să ai o viaţă mişto, aşa cum vrei, cred că trebuie să dai ceva mişto în schimb. Un SUBCAPITOL, o Universitate Alternativă sau orice altceva la fel de mişto ca viaţa pe care ţi-o doreşti.

Cine este Laurenţiu Ion

Laurenţiu Ion s-a născut la 18 ianuarie 1991, la Târgovişte, judeţul Dâmboviţa. A absolvit cursurile Facultăţii de Litere şi în prezent este Digital Marketing Specialist la IBM. Locuieşte în Bucureşti.

A debutat publicistic în revista Feedback, în 2009, ulterior, în anul 2010, publicând „Destulă pace pentru un război” la editura Humanitas, volumul său de debut câştigând Concursul de Debut Literar UniCredit (secţiunea poezie), ediţia a III-a. Publică al doilea volum, „Nouăzeci şi unu”, în anul 2014, la editura Tracus Arte. Între timp, poemele sale apar atât în reviste din România, cum ar fi Echinox sau Dilema veche, cât şi în străinătate, în reviste precum Evergreen Review sau Pif Magazine. Mai este prezent în antologiile Echinox (2011) şi Best of Pif, Volume One (2012).

A fost invitat să-şi citească poemele în cluburi de lectură precum Institutul Blecher sau Open Art.

În anul 2014, înfiinţează revista online de literatură şi fotografie SUBCAPITOL.

Citeşte şi: Ce-l leagă pe Quentin Tarantino de Rage Against the Machine? Rebela Juliette Lewis vine în România

Citeşte şi: Regizorul Radu Muntean în juriul secţiunii Cinéfondation al Festivalului de la Cannes

Citeşte şi: PAŞTE 2016: Weekend Luminat între Artă Religioasă, animaţii şi 1 mai cooperatist

Citeşte şi: Mesaj EBU: România nu va participa la Eurovision. Nicio televiziune nu va difuza show-ul în România

Citeşte şi: Soţia premierului a cântat pentru achiziţionarea sculpturii ”Cuminţenia Pământului” - FOTO, VIDEO

Citeşte şi: Cioloş: Oamenii creativi şi cu idei nu au voie să fie excluşi de la Operă de atitudini retrograde

Citeşte şi: Au început înscrierile pentru festivalul documentarului românesc, Bucureşti Docuart Fest, ediţia a V-a

Citeşte şi: Hip hop nocturn şi abstract: Concert Fane Stelaru şi Smoalăcazan, joi, la J'ai Bistrot - VIDEO