INTERVIU: Ludmila Cvikova: Anonimul este, mai degrabă, o vacanţă cu film

Ludmila Cvikova a devenit, de anul acesta, noul selecţioner al Festivalului Anonimul, care se află la cea de-a cincea ediţie. Selecţionerul povesteşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre faptul că România rămâne încă un mister pentru ea, despre ultima sa întâlnire cu regizorul Cristian Mungiu, dar şi despre modul în care alege filmele care rulează în cadrul unuia dintre cele mai importante evenimente ale filmului independent din Europa, Festivalul de la Rotterdam. De altfel, Cvikova va pleca, după Anonimul, la Festivalul Internaţional de Film de la Sarajevo(15 - 23 august).

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de către Ludmila Cvikova:

Reporter: Când aţi aflat prima dată de festivalul de film Anonimul?

Ludmila Cvikova: Cred că am aflat de festival de la prima sau de la cea de-a doua ediţie, deoarece atunci a participat un regizor olandez şi s-a scris despre festival în Dutch Screen. Acolo erau prezentate călătorile cu caii şi toate aventurile acestea. Eu am mai fost la acest gen de festivaluri de-a lungul timpului, dar ei nu mai fuseseră, aşa că pentru ei (cei de la Dutch Screen, n.r.) un asemenea eveniment era o mare descoperire. A doua oară am aflat de festival de la Cristian Mungiu, anul trecut, când el a fost invitat aici. L-am întrebat apoi cum a fost la festival şi, după aceea, Miruna (Berescu, organizatoarea festivalului Anonimul, n.r.) m-a rugat să lucrez pentru ei. Am rugat-o şi eu să mă lase să mă gândesc, dar ştiam despre ce era vorba, am discutat acest lucru cu prietenul meu, Cristian Mungiu, şi m-am hotărât să accept propunerea.

Rep.: Dar ce v-a convins, în final, să acceptaţi propunerea venită din partea organizatorilor Anonimul?

L.C.: Ştiam că nu o să fie uşor pentru că, pe lângă festivalul de la Rotterdam, mai sunt directoarea unui festival mai mic, în Slovacia, care este în cel de-al doilea an, şi am învăţat să fac faţă mai multor dezamăgiri. Nu am ştiut cât de privilegiată sunt pentru că lucrez pentru festivalul de la Rotterdam. Aproape orice film pe care îl doresc este înscris în festival, oamenii pe care îi invit acceptă invitaţia, la fel ca şi producătorii şi distribuitorii. Acest lucru nu se întâmplă la festivalurile mai mici şi am ştiut asta anul acesta. Mi-a plăcut ideea că îmi pot folosi relaţiile şi cunoştinţele la acest festival. Pot să aduc lucrurile pe care le-am învăţat ca selecţioner la Festivalul de la Rotterdam. Pot să aduc aceste experienţe înapoi în ţara noastră. Sunt din această parte a lumii şi cred că este fantastic că pot să folosesc numele Festivalului de la Rotterdam, pentru că acest lucru deschide câteva uşi. Anul acesta a fost mai greu, pentru că a trebuit să punem la punct toate lucrurile doar în trei luni, dar am adus câteva filme frumoase. Sunt mulţumită, oricum, dar, în ceea ce priveşte invitaţii, sper să ne descurcăm mai bine anul viitor. Eu am semnat un contract pe doi ani cu organizatorii festivalului şi cred că acest an este doar un prim pas, iar în al doilea an voi putea să îmi folosesc numele şi contactele.

Rep.: Prin ce este Festivalul Anonimul diferit de celelalte festivaluri la care aţi fost?

L.C.: Am fost la atâtea festivaluri şi sunt foarte multe tipuri de festivaluri, fiecare cu propria personalitate. Nu trebuie să numim Anonimul un festival, pentru că nu este un festival în sensul tradiţional, ci este mai degrabă o vacanţă cu film, într-un mediu plăcut. Faptul că aduci 9-10 pelicule fantastice oamenilor din România care iubesc filmul poate avea şi o valoare educativă, un film poate chiar schimba viaţa cuiva. Este fantastic să vezi regizorii de scurtmetraje care sunt tineri, sunt la început şi acest lucru aduce o energie specială. Este o combinaţie minunată.

Rep.: O mare parte dintre cele şapte filme din competiţia de lungmetraj fac referiri şi vin din spaţiul balcanic. A fost intenţionată această alegere pentru festivalul românesc?

L.C.: M-am gândit iniţial să aduc nişte filme care sunt apropiate românilor din punct de vedere cultural, dar, în acelaşi timp, m-am gândit să aduc şi ceva care să fie total diferit, să fie o combinaţie bună. Selecţia de anul acesta a semănat cu privitul în întuneric, deoarece nu am mai fost niciodată aici fizic şi nu am ştiut la ce să mă aştept de la public şi cred că a fost o alegere intuitivă, dar a fost destul de bună, cred. Nu ştiu, o să vedem ce crede publicul. Miruna m-a ajutat, am discutat lucrurile.

Rep.: Ca selecţioner, vă raportaţi şi la cultura ţării în care se desfăşoară festivalul?

L.C.: Da, este un lucru complex. Trebuie să spun că oamenii din România şi cultura românească sunt încă un mister pentru mine. Poate ar trebui să petrec mai mult timp aici. Chiar şi în perioada comunistă, România a fost un fel de insulă. Ce mă impresionează aici sunt tinerii foarte deschişi, care vorbesc multe limbi străine. Sunt surprinsă plăcut de acest lucru. Dar, revenind, cred că trebuie ţinut cont de cultura ţării în care se face selecţia. La festivalurile mari există selecţioneri în funcţie de zonele lumii, deoarece trebuie să fii capabil să citeşti revistele de film din acele regiuni ale lumii şi să urmăreşti feedback-ul evenimentului tău. Uneori trebuie să poziţionezi un film în funcţie de cultura ţării în care îl arăţi, trebuie să plasezi filmul într-un context. Dacă selecţionezi un film pentru un festival internaţional, acest lucru poate schimba viaţa cuiva.

Rep.: Care este cel mai mare mister legat de România?

L.C.: Când ajungi undeva, încerci să afli cum comunică oamenii în acea societate, care este ierarhia, ce fel de ierarhie este, relaţiile dintre bărbaţi şi femei şi afli lucrul acesta din nuanţe, din felul în care oamenii se raportează unii la alţii. Deocamdată nu găsesc un răspuns la lucrurile acestea. De asemenea, am observat că există o combinaţie ciudată între lumea veche şi o lume nouă, tânără. Nu pot să aflu acest lucru doar observând.

Rep.: Aţi fost selecţioner pentru mai multe festivaluri din Europa Centrală şi de Est. Cum vedeţi evoluţia filmului, în general, şi a filmului independent, în special, în această parte a lumii?

L.C.: Cred că această industrie s-a dezvoltat, dar cred că oamenii nu ştiu încă foarte clar ce înseamnă filmul independent. Spun film independent şi fac referire la aspectul economic. Aspectul economic este doar o parte din definiţia filmului independent. Film independent înseamnă, de asemenea, să vii cu o temă sau un mod de expresie care nu este plăcut din punct de vedere comercial. Producţia de filme necomerciale se dezvoltă în această parte a lumii şi mi se pare un lucru bun. Cehia este un bun exemplu în acest sens, deoarece industria filmului este stratificată. Au companii care realizează filme de artă, companii care realizează genul de producţii de nivel mediu şi companii care realizează superproducţii. Ar trebui să fie aşa peste tot, să nu trebuiască să vedem doar filme de succes americane. Oamenii în Cehia se duc la cinema şi îşi doresc să vadă acest gen de filme de succes. Industria aceasta este în dezvoltare. Totuşi, în ceea ce priveşte identitatea cinematografiei naţionale, încă există probleme. De exemplu, în Polonia au bani şi fac filme, dar nu înseamnă că fac filme bune. Cineaştii polonezi sunt încă în căutarea unei identităţi.

Rep.: Credeţi că festivalurile de gen din Europa de Est ajută filmul independent?

L.C.: Nu ştiu. Depinde. Am fost puţin dezamăgită când a fost proiectat "Boogie" la festival, pentru că sala nu era plină. Nu cred că genul acesta de film nu va avea un succes de box office. Este trist că oamenii de aici nu merg să vadă filmele din ţara lor şi, îmi pare rău să o spun, acest lucru este o practică comună pentru foarte multe ţări. Cehii şi polonezii merg să îşi vadă propriile filme. Dacă tinerii nu merg să vadă genul acesta de film, nu putem aştepta acest lucru de la generaţia mai în vârstă.

Rep.: Puteţi să faceţi un "top" al festivalurilor de film independent din Europa de Est?

L.C.: Până la urmă ce înseamnă independent? Da, au cuvântul independent în nume, dar asta nu înseamnă că este un festival independent. Independent faţă de ce? Această denumire este una de stil vechi. Probabil este preluată din Statele Unite, unde independent înseamnă că nu depinde de marile companii de producţie. Dacă ar fi să aplicăm definiţia asta în Europa, ar rămâne doar festivalurile de film experimental.

Un top al aşa-ziselor festivaluri de film independent ar putea fi: Karlovy Vary, care, strict vorbind, nu este un festival independent, apoi Sarajevo, Cottbus, Varşovia, cel de la Sofia, poate cel de la Cluj. Depinde... este greu de spus. Cred că toate sunt importante. Dacă arată filme de dragul publicului lor, toate sunt importante. Dacă, însă, vrei să faci afaceri, niciunul din festivalurile acestea nu este important. Din punctul acesta de vedere, festivalurile importante sunt cele de la Cannes şi Berlin, cum bine se ştie.

Rep.: Aţi spus că sunteţi un admirator al filmului românesc. Puteţi să îmi spuneţi care sunt filmele româneşti pe care le apreciaţi cel mai mult?

L.C.: Mulţi oameni din industria filmului apreciază filmul românesc. Este fascinant cum regizorii români realizatori de scurtemetraje creează filme de lungmetraj minunate, cum ar fi Cristi Puiu, Radu Muntean sau Cristian Mungiu. Vedem scurtmetraje româneşti la Cannes sau la alte festivaluri şi apoi, mai târziu, le vedem filmele de lungmetraj minunate. Ştiu că Radu Muntean a spus într-un interviu că nu există un val al filmului românesc. Nu este vorba de faptul că regizorii tineri se întâlnesc şi plănuiesc cum să îşi facă filmele. Totuşi trebuie să fie ceva în aer care le creează condiţiile pentru a realiza nişte filme de genul acesta. Nu ştim cum se creează aceste valuri de film. Nimeni nu ştie de ce, acum câţiva ani, au fost valul de film iranian, valul de film chinezesc şi altele. Vorbeam de acest lucru cu domnul Zanussi (preşedintele juriului pentru competiţia de lungmetraj la Anonimul, n.r.), că sunt voci care spun că valurile acestea de film au, de fapt, în spate, motive politice. Niciunuia dintre noi nu îi place această teorie. Nimeni nu ştie de ce se crează un astfel de "val". Am primit o carte minunată despre noul val cinematografic din România, dar sunt foarte tristă, pentru că nu pot să o citesc. Este în limba română. Mă gândeam să o duc în Olanda, să rog pe cineva să o traducă şi să o publice acolo, pentru că este foarte interesantă. O am pe noptieră aici şi este frustrant că mă uit la pagini şi nu înţeleg nimic. Poate că răspunsul vine chiar de la regizori, dacă există sau nu un val al cinematografiei româneşti. Eu cred că există. Aşa s-a întâmpat şi cu valul cinematografiei din Cehia, în anii ’60, când oamenii spuneau că nu există un nou val cinematografic, dar, mai târziu, au observat că de fapt există o asemenea mişcare. Nu este vorba că trebuie să aibă un manifest. Este vorba, mai degrabă, de o energie comună.

Rep.: Credeţi că filmele est-europene sunt apreciate în lume, în parte şi pentru că sunt văzute ca ceva exotic?

L.C.: Cineva încerca să îmi sugereze lucrul acesta ieri. Probabil este adevărat, într-o oarecare măsură, dar eu mă opun tendinţei acesteia, nu îmi place această abordare. Adică se poate spune acelaşi lucru şi despre nişte filme din China sau din Japonia? Nu cred. Cred că este vorba doar despre faptul că un film este bun sau nu. Filmul este o artă universală şi poveştile care te emoţionează te emoţionează, indiferent de limba în care sunt spuse.

Rep.: Sunteţi selecţioner al Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam. Care sunt criteriile după care faceţi selecţia filmelor din competiţie şi cât durează acest proces de selecţie?

L.C.: La Rotterdam încercăm să găsim noi talente. Cu timpul înveţi să îţi dezvolţi intuiţia. Caut teme puternice, încerc să găsesc un nou limbaj cinematografic. Calitatea este răspunsul. Fiecare festival are propria sa "dramatugie", propriile ţinte, propriul public. Publicul olandez este foarte educat, dar şi foarte exigent, aşa că trebuie să ne gândim mereu la acest aspect. Festivalul de la Rotterdam are o importanţă naţională, dar şi una internaţională. Sunt foarte mulţi selecţioneri de la alte festivaluri din lume care vin la Rotterdam să aleagă filme. Este o responsabilitate. Câteodată obţii filmele pe care le doreşti, altădată filmele se duc la Berlin.

Rep.: Filmele care merg la Berlin nu pot rula şi la Rotterdam?

L.C.: Nu. Asta este condiţia pe care o pune Festivalul de la Berlin.

Rep.: Deci concuraţi cu Festivalul de la Berlin...

L.C.: Ei concurează cu noi. Ei sunt un festival de Clasa A. De multe ori le spunem că noi suntem la Rotterdam şi nu are nicio legătură ce se întâmplă la acest festival cu ce se întâmplă la Berlin. Dar ei trebuie să aibă un număr de premiere.

Rep.: Cum evaluaţi dacă selecţia dumneavoastră a fost bună? Filmele independente creează uneori reacţii neobişnuite în rândul spectatorilor...

L.C.: Este foarte diferit. În Rotterdam criticii de film scriu recenzii mai bune sau mai rele. Eu ştiu mereu de ce selecţionez un anumit film. Dar recenziile de film sunt, de multe ori, o chestiune de gust personal. În anumite reviste de film din Olanda există două recenzii ale unui film, una pozitivă şi una negativă. Deci unde este obiectivitatea? Uneori ştiu că există filme mai slabe, dar le aleg în festival pentru a îi da o şansă regizorului.

Rep.: Cât durează selecţia pentru Rotterdam?

L.C.: Avem selecţioneri în funcţie de regiune şi suntem împărţiţi în cinci regiuni. Vedem în jur de 500-600 de filme pe an şi le discutăm în şedinţe. Avem o reţea specială în care selecţionerii îşi scriu evaluările pentru filmele pe care le vizionează. Este o responsabilitate. Nu este o alegere individuală.

Rep.: Filmul independent are de cele mai multe ori nuanţe sociale sau politice. Cât de mult influenţează evenimentele politice selecţia dumneavoastră?

L.C.: Dacă este vorba de evenimente din Iran sau din Orientul Mijlociu, cu siguranţă astfel de filme au rolul lor. Bineînţeles că susţin filme gen "Bowling for Columbine" de Michael Moore.

Rep.: L-aţi mai văzut, recent, pe Cristian Mungiu?

L.C.: Da, l-am văzut de curând şi am băut un pahar de apă, deoarece el conducea. A fost o plăcere, deoarece a fost preşedintele juriului festivalului din Slovacia, a cărui preşedintă sunt (Artfilm, 27 iunie - 6 iulie, n.r.). A făcut acest lucru pentru mine şi am fost foarte onorată, deoarece ştiu cât de mult vor oamenii să îl aibă la diferite evenimente, după ce a câştigat Palme d’Or. Este fantastic pentru că mereu găseşte timp pentru mine şi este o persoană minunată, care mă inspiră.

Rep.: Până la urmă... care este noua definiţie a filmului independent?

L.C.: Toate filmele europene sunt dependente de ceva... Eu am realizat Festivalul de Film de la Rotterdam tocmai pentru că acest gen de eveniment oferea o şansă unor filme care nu pot fi distribuite în cinematografe. Era vorba mai mult de o distribuţie alternativă. De asemenea, filmele alternative se axează mai mult pe concepţia artistică, sunt mai mult filme de artă decât filme de piaţă.

(Interviu realizat de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro)