INTERVIU - Michel Hazanavicius: Oamenii sunt mai deschişi să manifeste compasiune prin intermediul ficţiunii - FOTO

Regizorul francez Michel Hazanavicius, care a fost premiat cu Oscar pentru lungmetrajul "Artistul/ The Artist", unul dintre invitaţii speciali ai festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (24 - 30 octombrie), a declarat că şi-a luat o mare responsabilitate atunci când a decis să realizeze "The Search", o dramă impresionantă despre războiul din Cecenia. "Am vrut să fac ceva şi, când am avut această oportunitate după Oscar, am profitat de ea, ştiind că nu este un subiect atractiv, având în vedere că pe nimeni nu interesa Cecenia", a spus acesta.

Pentru Hazanavicius, "The Search" nu reprezintă un mesaj pentru politicieni şi pentru marile organizaţii care luptă pentru drepturile omului, ci este un film care încearcă să le reamintească oamenilor să nu uite să manifeste compasiune pentru persoanele care trăiesc într-o zonă de conflict.

Pe de altă parte, Hazanavicius a spus că oamenii au nevoie de ficţiune pentru a empatiza, pentru că "ficţiunea îţi permite să mergi mult mai departe în procesul de identificare, pentru că organizezi toate elementele poveştii, documentarul este constrâns de realitate, ceea ce este un paradox".

Despre Oscarul câştigat în 2011, cu filmul "Artistul/ The Artist", Hazanavicius a precizat că se aştepta la un premiu Cesar. "Nu ai parte de Oscaruri când eşti francez", a completat cineastul.

Prezentăm interviul acordat agenţiei de presă MEDIAFAX de cineastul Michel Hazanavicius:

Reporter: Sunteţi pentru prima oară în România. Ştiaţi ceva despre România înainte de a fi invitat aici, altceva în afară de regizorii noştri pe care i-aţi cunoscut probabil la Cannes?

Michel Hazanavicius: Îi cunosc pe Cristian Mungiu şi Radu Mihăileanu. Nu ştiu prea multe despre România, nu sunt un specialist.

Reporter: Este o mare schimbare de la "Artistul" la "The Search". Aţi afirmat la un moment dat că acest film a fost foarte important pentru dumneavoastră, foarte important să îl realizaţi. De ce?

Michel Hazanavicius: Pentru că, pe parcursul vieţii, uneori eşti mai interesat de conflicte, dezastre, lucruri de genul acesta, mai mult decât de altele. Nu ştiu cum este aici (în România, n.r.), dar, în Franţa, noi ne uităm la ştiri şi în fiecare zi sunt oameni care mor undeva, este un război, un conflict, o revoluţie şi la finalul zilei noi nu putem face nimic, suntem doar martori la aceste lucruri şi ne protejăm. Aşadar, nu avem prea multă compasiune pentru aceste dezastre. Dar, uneori, alegi unul şi ai mai mult interes pentru aceşti oameni şi mai multă empatie. Asta s-a întâmplat cu mine în cazul subiectului din Cecenia şi nimănui nu i-a păsat de Cecenia. 3.000 de persoane au murit în acest război. Am vrut să fac ceva şi, când am avut această oportunitate după Oscar, am profitat de această oportunitate, ştiind că nu este un subiect atractiv, având în vedere că pe nimeni nu interesa Cecenia. De asemenea, era important pentru mine, fiind primul film la acest nivel pe acest subiect, şi mi-am luat o mare responsabilitate realizându-l.

Reporter: Am văzut că în filmul dumneavoastră apare acea remarcă de mai multe ori: nimănui nu-i pasă de Cecenia. Voiam să vă întreb dacă este un film care vrea să transmită un mesaj către politicieni, către organizaţiile care luptă pentru drepturile omului?

Michel Hazanavicius: Nu chiar, pentru că nu sunt atât de naiv, este într-un fel doar o mărturie. Aşa funcţionează. Ştim că toate marile organizaţii nu pot face totul întotdeauna. Noi ştim asta, dar oamenii îşi pierd viaţa şi nu acţionăm în niciun fel. Nu cred că este un mesaj pentru ei, cred că este mai mult vorba de empatie şi de a le spune oamenilor să nu uite să manifeste compasiune, să nu uite că oamenii aceia sunt fiinţe, că nu sunt doar "actori de figuraţie" în buletinele de ştiri. Când sunt împuşcaţi oamenii din Cecenia, noi vedem o relatare la ştiri, sunt în spatele jurnaliştilor, dar ei sunt oameni reali, cu case, cu o familie adevărată şi ar trebui să nu uităm asta.

Reporter: În opinia dumneavoastră, războiul îi uneşte pe oameni sau îi face să lupte mai mult pentru ei însişi?

Michel Hazanavicius: Cred că trebuie să supravieţuieşti (...) şi, dacă vrei să te lupţi, atunci te vei uni cu alţi luptători. Dar atunci mergi să porţi acel război. Dacă eşti doar un civil, un om normal, trebuie să supravieţuieşti, trebuie să îţi protejezi copiii, familia, poate vecinii. Să te protejezi pe tine. Nu am o viziune eroică în privinţa războiului.

Reporter: Aţi spus că oamenii au nevoie de ficţiune ca să empatizeze cu alţi oameni, dar, de cele mai multe ori, realitatea stă la baza ficţiunii. Aşadar, de ce oamenii au nevoie de ficţiune pentru a empatiza?

Michel Hazanavicius: Acesta este un paradox, pentru că, atunci când faci un documentar, nu poţi organiza naraţiunea într-un mod în care oamenii chiar să empatizeze cu personajele, dar, prin intermediul ficţiunii, poţi alege cum şi ceea ce vrei să arăţi, ce vrei să spui şi oamenii sunt mai deschişi să manifeste compasiune. Ficţiunea îţi permite să mergi mult mai departe în procesul de identificare, pentru că organizezi toate elementele poveştii, documentarul este constrâns de realitate, ceea ce este un paradox.

Reporter: "The Search" prezintă povestea în paralel a unui copil/ civil şi cea a unui soldat. Care dintre cei doi suferă mai mult în urma războiului?

Michel Hazanavicius: Probabil soldatul este mort, inima sa este moartă, sufletul lui este mort. Când supravieţuieşti războiului, copilul - consider eu - că are are mai multe şanse să devină cineva, soldatul nu are.

Reporter: Putem generaliza?

Michel Hazanavicius: Nu ştiu, am citit foarte multe cărţi despre rezilienţa psihologică, care este abilitatea oamenilor de a trece peste o mare traumă, precum este cea a războiului. Soldatul poate supravieţui la fel de bine, dar cred că va fi marcat pentru totdeauna într-un mod foarte rău. Pentru că el chiar a făcut ceva, copilul nu a făcut nimic rău. El a suportat ceea ce alţii i-au făcut, nu a provocat, aşadar cred că are şanse mai fericite să îşi revină.

Reporter: Povestea copilului din film este una reală?

Michel Hazanavicius: Nu, nu este, dar ar fi putut fi. Sunt atât de multe poveşti de genul acesta, în astfel de situaţii. Ar fi putut fi. Poveştile reale pe care le-am găsit în Cecenia sunt mărturiile celor două doamne. Acelea sunt adevărate.

Reporter: Este greu pentru dumneavoastră, ca regizor, să schimbaţi genul, de la comedie la dramă, de la dramă la comedie?

Michel Hazanavicius: Nu, ar fi mai dificil pentru mine să fac mereu acelaşi lucru, pentru că nu aceasta este maniera în care lucrez eu. Sunt foarte norocos să pot realiza filmele pe care vreau să le fac şi nu trebuie să respect ceea ce oamenii aşteaptă de la mine, nu prea mă interesează acest aspect şi cred că sunt la fel ca orice altă persoană, uneori vrei să râzi, alteori eşti trist şi alteori eşti interesat de lucruri mai serioase decât eşti în mod normal. Am o opinie foarte bună în privinţa comediei. Cred că este un gen nobil, nu am o lipsă de consideraţie faţă de comedie, cred că următorul meu film va fi o comedie.

Reporter: Aşadar, filmele dumneavoastră exprimă sentimentele dintr-o anumită perioadă?

Michel Hazanavicius: Nu ştiu, nu calculez, dar ştiu că sunt foarte mândru de acesta ("The Search", n.r.), eu am coprodus şi am fost coscenarist al unui documentar despre genocidul din Rwanda şi de lucrurile acestea sunt foarte mândru, pentru că nu am făcut mereu acelaşi gen de filme, au fost teme variate. Sunt mulţumit cu asta. Cred că este complex. Respect oamenii care fac mereu acelaşi gen de filme, care sunt specialişti în comedie sau thriller, îi respect, este o manieră de abordare, dar eu am un alt stil.

Reporter: Aşadar, am putea vedea de la dumneavoastră un film horror...

Michel Hazanavicius: Nu sunt un mare fan al filmelor horror (râde), dar aş putea realiza unul. Nu este genul meu preferat, dar cred că aş putea face o serie de filme diferite. Filme istorice, filme politice, comedii şi thriller. Sunt atât de multe genuri de filme pe care îmi place să le văd şi este foarte interesant şi captivant pentru mine să descopăr o altă modalitate de a face film. Nu vreau să fac mereu acelaşi film.

Reporter: Filmul dumneavoastră "Artistul" a fost recompensat cu foarte multe premii. A fost Oscarul cel mai dorit premiu?

Michel Hazanavicius: Nu am vrut niciodată un Oscar, pentru că nu vrei un Oscar, mai ales dacă nu eşti american, eu nici măcar nu am glumit în privinţa asta, pentru că făcea parte din afara realităţii mele. Eu mă aşteptam la un Cesar, dar atât. Nu ai parte de Oscaruri când eşti francez. Nici măcar nu te gândeşti, nici măcar nu glumeşti, pentru că este ca şi cum ai spune "într-o zi am să merg pe Lună", nu mergi pe Lună dacă nu eşti un astronaut, este exact acelaşi lucru. Când făceam filmul, nici măcar nu ştiam dacă filmul va fi lansat în America. (...) Am fost foarte fericiţi că filmul va fi lansat în America şi apoi, când a intrat în cursa pentru Oscar, a fost o altă poveste. Atunci am început să credem că ar putea câştiga.

Reporter: Cum v-a schimbat cariera de regizor acest premiu?

Michel Hazanavicius: Nu ştiu, poate e prea devreme să vorbim despre acest aspect. Nu mi-a schimbat viaţa, viaţa de zi cu zi, dar ştiu că a fost mai uşor să găsesc bani pentru acest gen de film cum este "The Search", acest film care se află în afara canoanelor. Nimeni nu ar da nici măcar un euro pentru un film despre Cecenia, în limba cecenă, rusă, sunt patru limbi străine în acest film, cu un copil în rolul de erou. Aici este datorită Oscarului faptul că am putut găsi bani pentru acest film. Am multe propuneri din partea Statelor Unite, acesta este un lucru care s-a schimat după Oscar. Da, nu mai este la fel. Şi, de asemenea, modul în care oamenii mă percep, s-a schimbat mult.

Reporter: V-aţi gândit că "Artistul", un film mut, va avea un aşa mare succes într-o perioadă în care tehnologia este atât de folosită în filme?

Michel Hazanavicius: Nu, nu m-am gândit în felul acesta. Cum am spus, am această şansă, nu ştiu de ce, dar sunt foarte norocos că pot face filmele pe care mi le doresc şi, ştiu că mă credeţi, nu a fost un film comercial. Pentru mine, a fost un film mic, pentru plăcerea unui număr restrâns de oameni, pentru a-l include în festivaluri, este un film de artă, dar nu am crezut niciodată că ar putea fi un succes comercial. Nu a fost un film împotriva tehnologiei, am fost doar fericit că am putut să-l realizez, iar apoi a apărut succesul, dar nimeni nu putea prezice acest lucru.

Reporter: Aţi vorbit despre tăcerea dintr-un film, despre imaginea dintr-un film. Există o limbă universală a filmului?

Michel Hazanavicius: Era, pentru că filmele mute erau o limbă universală. În filmele cu Charlie Chaplin toată lumea înţelege ce se petrece. Când punem sunet într-un film, punem un limbaj care poată să susţină filmul, cu traducerea specifică fiecărei ţări. Muzica este o limbă universală, pictura este o limbă universală şi, uneori, cinema-ul, dar, de când există sunet (în filme, n.r.), limbajul nu mai este atât de universal.

Reporter: Aţi spus că veţi face o comedie. Care este subiectul acesteia?

Michel Hazanavicius: Nu ştiu sigur dacă o voi face, dar este o comedie deşteaptă şi este despre oamenii "de dincolo", care scriu scenariul vieţii noastre.

Cineastul francez de origine lituaniană Michel Hazanavicius deţine un record în cinematografia din Franţa: este singurul al cărui film - "The Artist" - a fost nominalizat la zece premii Oscar. Michel Hazanavicius şi Roman Polanski sunt, de altfel, singurii regizori francezi care au în portofoliu Oscarul pentru cel mai bun regizor. "Artistul/ The Artist" este, totodată, prima producţie franceză desemnată cel mai bun film la premiile Academiei americane, iar Jean Dujardin, protagonistul peliculei - cel dintâi actor francez care obţine statueta pentru interpretare.

Primul lungmetraj al lui Michel Hazanavicius fost un film TV de montaj, "Le Grand Détournement" (1993), o compilaţie de fragmente din filme clasice cu actori cunoscuţi şi dialoguri "deturnate", care anunţa deja câteva dintre elementele stilului său: dragostea pentru cinema-ul hollywoodian, referinţele vizuale între omagiu şi ironie, pastişa cinefilă.

Debutul în lungmetrajul de cinema a venit în 1999, cu "Mes amis", în care joacă fratele său, Serge Hazanavicius. Succesul în Franţa i l-au adus două parodii ale filmelor cu spioni, cu Jean Dujardin în rolul principal: "OSS 117: Cairo, Nest of Spies" (2006) şi "OSS 117: Lost in Rio" (2009). Ambele au avut peste două milioane de spectatori doar în Franţa.

În 2011, a fost selecţionat în competiţie la Cannes cu "Artistul/ The Artist", un film mut alb-negru, cu Bérénice Bejo şi Jean Dujardin în rolul unui actor din anii '20 care nu primeşte prea bine vestea trecerii la filmele vorbite. "Artistul/ The Artist" a primit, printre altele, cinci premii Oscar, trei Globuri de Aur, şapte premii BAFTA şi şase César.