INTERVIU: Monica Bellucci: Poate că am căutat inconştient aceste filme controversate

Monica Bellucci, care joacă în filmul "Ne te retourne pas", de Marina De Van, prezentat în afara competiţiei în selecţia oficială a Festivalului de la Cannes, a mai vorbit în interviul acordat MEDIAFAX despre ce a însemnat să joace acelaşi rol cu Sophie Marceau, dar şi despre ce înseamnă să fie mamă.

Reporter: Când Marina De Van v-a trimis scenariul filmului "Ne te retourne pas" şi DVD-ul cu precedentul său film, "Dans ma peau", cât de mult v-a luat să vă hotărâţi să acceptaţi rolul?

Monica Bellucci: Pentru că îmi place să lucrez şi cu cineaşti consacraţi, dar şi cu cineaşti tineri şi talentaţi, nu mi-a luat mult timp. Marina are o lume a ei, care este în acelaşi timp interesantă şi sensibilă. Şi voiam să lucrez cu ea, de aceea am fost foarte fericită când Sophie (Marceau, n.r.) a spus şi ea da, pentru că Sophie mă inspiră ca femeie şi ca actriţă. În acest film, interpretăm rolul aceleiaşi femei, care pierde contactul cu viaţa, cu sine, şi care nu-şi mai recunoaşte nici soţul, nici proprii copii. Sophie şi cum mine suntem foarte diferite în viaţa de zi cu zi, iar Marina a dorit să accentueze acest lucru. De aceea, mi-am etalat mai mult decât de obicei latura mediteraneană. Dar, până la urmă, este şocant să vezi că pe ecran există o continuitate între noi două. De multe ori, când te uiţi la mine, ai senzaţia că o vezi pe Sophie. E vorba de actorie, de regie, dar şi de o alchimie specială între mine şi Sophie, care au dus la crearea acestei magii.

Rep.: Când v-aţi construit personajul l-aţi văzut ca pe o persoană cu probleme emoţionale?

M.B.: Nu. Este o femeie care şi-a pierdut identitatea şi care este confuză. Rolul meu este acela al unei femei către care, dacă nu vrea să înnebunească, trebuie să tindă, fiind nevoită să caute răspunsurile în trecutul său şi în sine. Când accepţi un personaj complet diferit de tine, trebuie să ai multă compasiune, să-l iubeşti şi să-l înţelegi. Filmul acesta va stârni controverse. Unii îl vor iubi, alţii îl vor urî. Iar alţii nu vor înţelege nimic. Dar am mai trecut prin asta, când am făcut "Malena", "Irréversible" sau "Patimile lui Hristos".

Rep.: V-a plăcut faptul că aceste filme în care aţi jucat au stârnit controverse?

M.B.: Poate că e doar o coincidenţă sau poate că am căutat inconştient aceste filme controversate. De fapt, filmele care stârnesc controverse îşi fac loc mai uşor. De pildă, când a fost lansat "Irréversible" s-a iscat un mare scandal, iar acum, în interval de doar câţiva ani, a devenit un film cult. E foarte interesant să urmăreşti cariera unui film. Iar când un film ajunge la Cannes, chiar dacă el nu place tuturor, face să se vorbească despre el.

Rep.: Aţi avut momente în viaţă când aţi avut senzaţia că pierdeţi contactul cu sinele, că vă pierdeţi identitatea?

M.B.: Îţi ia o veşnicie să-ţi construieşti identitatea, nu e un proces simplu sau scurt. Fireşte, există momente în care te placi şi momente în care te urăşti. În filmul Marinei De Van, identitatea devine aproape o obsesie, pentru că este pusă în relaţie cu copilăria. Eu am avut o copilărie frumoasă. Părinţii mei m-au iubit. Dar copiii aflaţi la bunul plac al părinţilor se încarcă cu multă vulnerabilitate. Te ia spaima când te gândeşti că cei care n-au parte de părinţii care le trebuie pot foarte bine să o ia pe un drum greşit. Eu am avut norocul unor părinţi care m-au iubit şi m-au lăsat liberă. Pentru că sunt atât de independentă, am urât ideea de a mi se spune ce să mănânc sau cum să mă îmbrac. Pentru mine, acesta a fost cel mai violent aspect al copilăriei. Şi am fost doar un copil fericit! Aveam grijă şi înainte de "Ne te retourne pas" de copilul meu, dar de-acum încolo sunt hotărâtă să fiu şi mai atentă. De exemplu, cum să-i spun: "Nu te îmbrăca cu jeanşii ăştia. Pune-i pe ceilalţi?!". Vă puteţi imagina ceva mai violent decât să ţi se spună cu ce să te îmbraci? Nu mi se pare normal. Evident, chiar şi când eşti atent poţi greşi ca părinte.

Rep.: Ce a însemnat maternitatea pentru dumneavoastră?

M.B.: Pentru mine este foarte sănătos să fiu mamă. Cred că maternitatea a fost pentru mine cea mai importantă decizie pe care am luat-o în viaţă. Copilul te ţine cu picioarele pe pământ şi te face să te concentrezi şi la altcineva, nu doar la tine. Bine, este important să fii prezent pentru copilul tău, să-l susţii şi să-l protejezi, dar mereu vine momentul în care copilul distruge tot, ca să se descopere pe sine. Fiica mea îmi spune acum că sunt cea mai bună mamă, dar sunt sigură că, atunci când va avea 15 ani, mă va urî. Şi va fi un lucru normal, chiar dacă o să sufăr. Şi eu am fost aşa.

Rep: Fiica dumneavoastră (Deva, în vârstă de 4 ani, n.r.) are idee despre ceea ce faceţi, despre munca dumneavoastră?

M.B.: Nu, deloc. Acum două zile mi-a spus: "Mama, eu vreau să fiu ca tine. Nu vreau să muncesc. Vreau să fiu şi eu mamă când voi creşte, iar atunci când voi creşte, fiica mea va fi cea care va munci".

Rep.: Cum a fost să îl vedeţi pe soţul dumneavoastră cu un surplus de greutate pentru rolul din "L'ennemi public n°1" (regia Jean-François Richet, n.r.)?

M.B.: O să-l vedeţi când o să ajungă şi el la Cannes, peste câteva zile. Acum arată chiar mai rău. N-are păr, n-are sprâncene - capul lui este exact ca un ou. Dacă trăieşti cu un actor, te obişnuieşti. Corpul e doar un instrument de care ne folosim, aşa cum e pianul pentru un pianist.

Rep.: Dar fetiţa dumneavoastră cum a reacţionat când l-a văzut pe tatăl ei arătând complet diferit?

M.B.: Este ciudat, dar s-a obişnuit perfect cu aceste schimbări. E incredibil. Copiii nu se uită la cum arăţi, ei se uită la tine.

Monica Bellucci, în vârstă de 44 de ani, s-a născut în Città di Castello, Perugia, Italia. Este considerată una dintre cele mai frumoase actriţe europene. Iniţial, a început o carieră în domeniul juridic, dar, în timp ce era studentă a lucrat ca fotomodel. A debutat ca actriţă în 1990, pe posturile de televiziune, iar la Hollywood a devenit cunoscută în 1992, cu rolul din filmul "Dracula" al lui Francis Ford Coppola.

Rolul din "L'appartement" (1996) a propulsat-o ca star. A mai jucat în "Malena" (2000), " Suspect de crimă/ Under suspicion" (2000), "Frăţia lupilor/ Le Pacte des loups" (2001), dar şi în şocantul "Ireversibil/ Irreversible", de Gaspar Noe, alături de soţul său, actorul Vincent Cassel.

Vorbeşte fluent italiana, engleza, franceza şi spaniola şi nu locuieşte permanent cu soţul său, pentru a evita rutina. Ea locuieşte la Londra şi Roma, în timp ce el locuieşte la Paris. Împreună au o fiică, Deva, născută în 2004.

Corespondenţă de la Cannes pentru MEDIAFAX, de la Iulia Blaga.