INTERVIU - Nuri Bilge Ceylan: Încă mai iubesc cinema-ul

Nuri Bilge Ceylan iubeşte zăpada şi Istanbulul şi, după ce a prezentat cinci filme la Festivalul de la Cannes, încă mai are răbdare să vadă poveşti pe marile ecrane. La Festivalul Anonimul - care se desfăşoară la Sfântu Gheorghe, până duminică - Ceylan, invitatul special al evenimentului, a preferat să vadă filmele din competiţie, care rulau în paralel cu filmele sale, şi nu l-a mirat când, miercuri, la proiecţia filmului său "A fost odată în Anatolia", s-a stricat vremea. Cu câteva săptămâni înainte, la fel se întâmplase la Festivalul de la Sarajevo, la proiecţia acestui film recompensat, în mai, la Cannes, cu marele premiul al juriului.

În timpul interviului, Ceylan a fost calm şi amabil, chiar dacă nu îi place să vorbească cu presa. S-a preocupat de înregistrarea pe reportofon şi a mutat încet paharele şi farfuriile de pe masă, fără să facă zgomot. Este drept că sunetul din filmele sale este impecabil. În "Uzak/ Distant", care a primit premiul juriului la Festivalul de la Cannes, în 2003, se aude perfect şi zăpada de sub picioarele personajului principal, care se trezeşte într-un Istanbul suprarealist acoperit de fulgi albi.

La masterclass-ul de joi, pe care l-a susţinut la Festivalul Anonimul, Ceylan a răspuns calm la toate întrebările publicului, de la chestiuni legate de intriga din "A fost odată în Anatolia", până la preferinţele sale în materie de cinematografie.

Regizorului turc îi place să se implice în fiecare detaliu al producţiei de film: scenariu, montaj, sunet. El spune că, iniţial, a făcut acest lucru din nevoie, pentru că la primul său scurtmetraj, "Koza" (1995), echipa a fost formată din doi oameni, iar distribuţia, din mama şi tatăl său.

"În războiul orgoliilor din film, există teroarea celor de la tehnic", spune Ceylan despre alegerea sa de a se ocupa şi de cele mai mici detalii tehnice. În "Climates", care a primit premiul FIPRESCI, în 2006, la Festivalul de Film de la Cannes, Ceylan joacă rolul principal, alături de soţia sa, Ebru. "A fost o experienţă oribilă. Sunt un maniac al controlului şi, când joci, nu stăpâneşti foarte bine detaliile", spune Ceylan. "Nu se va mai întâmpla", a mai spus acesta.

Prezentăm integral interviul acordat MEDIAFAX de Nuri Bilge Ceylan:

Reporter: Filmele dumneavoastră sunt un fel de afacere de familie. Pe unii din membrii familiei îi distribuiţi în ele, scrieţi scenariile împreună cu soţia dumneavoastră? Cum funcţionează lucrurile?

Nuri Bilge Ceylan: Făceam lucrurile astea înainte, dar nu şi acum. În primele mele patru sau cinci filme am făcut aşa. Dar am început să lucrez aşa, iniţial, din motive logistice, pentru că nu aveam un scenariu pentru primul meu scurtmetraj, îl filmam în oraşul meu natal şi voiam să folosesc oamenii care îmi erau apropiaţi. Stăteam, îmi mai venea o idee, îi chemam şi filmam. Ideea asta, de a folosi apropiaţii în filme, mi-a plăcut şi am continuat cu distribuirea lor, pentru că am găsit noi idei pe care am vrut să le folosesc.

În cazul ultimelor două filme ale mele, nu am mai făcut asta. Am tendinţa să lucrez cu mai mulţi profesionişti.

Rep.: S-a schimbat relaţia dumneavoastră cu familia după ce le-aţi dat indicaţii în film?

N. B. C.: Nu, nu pot să spun că s-a schimbat. Pot să spun că este mai greu să lucrezi cu amatori, pentru că nu au pasiunea pentru acest lucru. Uneori îi face mai naturali, dar, în acelaşi timp, nu au puterea de a munci din greu.

Rep.: În "Uzak", unul dintre personaje spune că fotografia este moartă. Pentru dumneavoastră, cu siguranţă, fotografia nu a murit. Ce rol are această artă în filmele dumneavoastră?

N. B. C.: Fotografia nu este moartă pentru mine, asta este sigur, dar în acea perioadă existau mereu discuţii de genul acesta între mine şi prietenii mei fotografi. Ei erau cam plictisiţi de ce făceau şi spuneau că fotografia a murit sau ceva de tipul acesta. Pentru mine, este diferită situaţia. Fotografia este foarte importantă pentru mine, pentru că, în ceea ce priveşte producţia, îmi este mai comodă. Când faci fotografii eşti singur, pur şi simplu singur. Când fac filme, mi-e dor să fiu singur. Pe platou ai o grămadă de oameni cu tine, trebuie să fii în legătură cu o grămadă de oameni de la producţie. Iar fotografia îmi dă ocazia să fiu singur în natură, aşa că este ca o terapie pentru mine.

Rep.: Vă alegeţi echipa în aşa fel încât să nu îi simţiţi prezenţa pe platou şi să fiţi cât de cât singur?

N. B. C.: La început, eram foarte atent în ceea ce priveşte alegerea echipei, dar acum nu îmi mai pasă. Acum pot să lucrez în mod confortabil cu toată lumea. La ultimul meu film am avut şi 70 de oameni în jurul meu. Nu mai contează. Pot să mă concentrez oricum pe ceea ce vreau să obţin.

Rep.: Cristian Mungiu, care a primit Palme d'Or la Cannes (în 2007), a spus că i s-a propus să facă filme în străinătate şi chiar i-au fost trimise scenarii de Hollywood. Dumneavoastră vi s-a propus acest lucru? Vă tentează?

N. B. C.: Şi mie mi se întâmplă, dar nu aşa de des, pentru că stilul (meu n.r.) este mai dificil decât al lui Mungiu. Nu este foarte potrivit cu Hollywoodul, este lent, dar am câteva oferte. Nu mă simt foarte confortabil să fac filme în alte ţări, din cauza limbii, şi cunosc cultura turcă foarte bine. Pentru mine, detaliile sunt importante. Dacă nu pot să văd detaliile în comportamentul uman şi în cultura umană, este dificil pentru mine să fac un film.

Rep.: Cannes-ul este un fel de test pentru filmele dumneavoastră?

N. B. C.: Este "norocul" meu. Cannes este cel mai bun loc de început pentru un film, mai ales pentru asemenea filme, pentru filme de artă. Fără Cannes, este mult mai greu să vând aşa ceva. Din fericire, celor de la Cannes le plac filmele mele şi le selectează de fiecare dată.

Rep.: Aveţi un regizor român preferat?

N. B. C.: Da, îmi place foarte mult filmul românesc. Cristi Puiu este un regizor grozav, îmi place foarte mult. Mungiu este foarte bun, de asemenea şi (Corneliu) Porumboiu.

Rep.: Nu vizionaţi propriile filme. De ce?

N. B. C.: Pentru că le văd de 100 de ori la montaj.

Rep.: Am văzut că la festival aţi văzut o grămadă de filme.

N. B. C.: Da, încă îmi place cinematografia, spre surpriza mea.

Rep.: De ce nu v-ar plăcea cinematografia?

N. B. C.: Pentru că în lumea filmului sunt o mie de clişee şi, uneori, pur şi simplu eşti sătul de filme. Dar, nu ştiu, încă îmi plac unele filme. Aici (la Anonimul, n.r.) este o selecţie bună.

Rep.: În filmul "Uzak", personajul principal este rugat să aleagă între fotografie şi viaţa personală. Un top 3 al dumneavoastră care ar fi - cu familie, film şi fotografie?

N. B. C.: Familia este prima, cu siguranţă, este cea mai importantă responsabilitate, nu poate fi eliminată. Poţi renunţa la film, dar nu poţi renunţa la familie. Ar urma apoi filmul şi fotografia. Fotografia este o terapie pentru mine, în timpul liber, dar filmul este viaţa mea.

Ceylan a mai mărturisit, în timpul masterclass-ului susţinut joi la Anonimul, că prin fotografie i-a adus un omagiu tatălui său. Proiectul "For My Father" prezintă un bărbat "opac", pe care, pentru primul său scurtmetraj, a trebuit, uneori, să îl filmeze în secret. "Tata era un personaj foarte interesant. Nu l-am înţeles", a spus regizorul. În ultima parte a vieţii sale, tatăl lui Ceylan a preferat să locuiască singur, departe de Istanbul, unde se afla restul familiei. "Izolarea lui era şi foarte tragică, dar uneori îmi plăcea", a mai spus regizorul.

În ceea ce priveşte relaţia cu filmul, Ceylan a spus că, uneori, filmele vieţii pot fi cele de la care, la un moment dat, ai plecat din sală la jumătate. Un admirator al lui Andrei Tarkovski, Ceylan a mărturisit că, în tinereţe, a plecat din sală la jumătatea filmului "Solaris". Mai târziu, la Londra, s-a îndrăgostit de filmul regizorului rus. "Atunci eram chelner, la Londra, aveam timp să mă gândesc la lucruri", a glumit acesta.

Regizorul turc Nuri Bilge Ceylan, în vârstă de 52 de ani, este o prezenţă constantă a competiţiei oficiale a Festivalului de la Cannes, cele mai recente patru filme ale sale - "Uzak" (2002), "Climates" (2006), "Three Monkeys" (2008) şi "Once Upon a Time in Anatolia" (2011) fiind selectate în competiţia pentru Palme d'Or.

La Cannes, el a fost recompensat cu marele premiu al juriului, pentru "Uzak" şi "Once Upon a Time in Anatolia", premiul pentru cel mai bun regizor, pentru "Three Monkeys", şi cu premiul FIPRESCI, pentru "Climates".

Interviu de Oana Ghita, oana.ghita@mediafax.ro.